OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exista oameni care, la tinerete, se aratau generosi, alesi in purtari, agreabili, dar care, cu trecerea timpului, loviti fiind de greutati si de necazuri pe care n-au stiut sa le indure cu tarie, devin resentimentari, neciopliti si razbunatori. Si, la fel, sint si cuvinte care, in junetea lor, exprimau lucruri nobile si generoase, dar care, uzate fiind de salbaticia timpurilor, de barbarizarea moravurilor si de intelegerea grosolana a oamenilor, primesc sensuri aspre, resentimentare, vindicative. Decad oamenii, decad si vorbele lor!
Un astfel de cuvint decazut la batrinete, inrait, ticalosit – am vazut saptamina trecuta – este cel de crima; un altul, poate si mai caracteristic chiar, al carui destin vrem sa-l evocam acum, este pedeapsa si verbul corespunzator a pedepsi.

A pedepsi ne vine de la epedevsa, un aorist neogrec al verbului pedevo. In greaca clasica, vocabula se scria la fel, dar se pronunta paideuo. Or, pe atunci acest cuvint insemna „a educa“, „a-i invata“ pe copii, pe tineri. De altminteri, verbul era un derivat al substantivului pais = „copil“. De la paideuo deriva insa un cuvint celebru, care, poate mai mult decit multe altele, exprima chintesenta si parfumul pierdut pe vecie al elenismului: paideia. Paideia insemna deopotriva procesul instructiei, dar si scopul acesteia – educatia, cultura generala pe care orice om liber se cuvenea s-o posede.
Initial, paideia greaca consta intr-o combinatie „bine temperata“ de exercitii fizice – gimnastica – si de invatamint literaro-muzical – muzica. Treptat, catre epoca elenistica, paideia devine tot mai mult o marca de distinctie esentiala dintre omul civilizat si barbar, un fel de a fi gentlemanlike al Antichitatii elenistice si, cum ne spune retorul Isocrate, sint numiti „elini“ cei partasi la „paideia“ comuna mai degraba decit la originea etnica comuna.
Acum paideia devenise in mare masura intelectuala si cuprindea de regula cele sapte faimoase „arte liberale“ (adica demne de conditia unui om liber): Gramatica, Aritmetica, Muzica, Geometria, Retorica, Dialectica si Astronomia. In vremurile acelea fericite, se credea ca intregul acestor arte poate cuprinde, mai mult, sau mai putin, totalitatea cunostintelor teoretice generale; astfel, artele „faceau ocolul“ Universului – de aici si expresia enkyklios paideia, adica, cum am spune noi, „instructia in cerc(ul cunostintelor)“.

Artele liberale ramin temeiul invatamintului de-a lungul Evului Mediu, al Renasterii, pina in pragul modernitatii. Purtindu-le valoarea formativa in minte, filozofii francezi ai secolului al XVIII-lea, cind au cautat un cuvint pentru opera lor, pe care o doreau cuprinzind cele mai multe dintre cunostintele epocii Luminilor, au nascocit cuvintul „L’Encyclopédie“.
Dar cum incepu decadenta, deriva frumosului cuvint, cu rude atit de nobile?
Pesemne ca de vina fura educatorii – „pedagogii“. Aplicind principiul ca „bataia e rupta din rai“, ei utilizau prea adesea bastonul in chip de instrument pentru a-si atinge scopul. Dar cred ca, treptat, mijlocul se impunea tot mai masiv, iar scopul se estompa indaratul sau; educatia se facea cu bataie, iar bataia era tot mai putin menita sa educe, cit pur si simplu sa pedepseasca. Undeva, prin Orientul elenizat, aceasta deriva se desavirsi. In Evanghelia dupa Luca (23, 15-16), Pilat (reprezentat, impotriva evidentelor istorice, ca un om drept, dar slab – era, in fapt, brutal, tiranic si corupt) este pus sa le spuna arhiereilor evrei care ii cer sa-l condamne pe Iisus la moarte: „omul n-a facut nimic care sa merite moartea. Asa ca, dupa ce ii voi da o mama de bataie (pedevsas), il voi elibera“. Prin urmare, exact cuvintul care, potrivit uzajului clasic, ar fi insemnat „dupa ce il voi educa“, a ajuns aici sa semnifice strict aplicarea unei corectii si, de buna seama, a uneia corporale.
De aici inainte, prin greaca bizantina si neogreaca, iar de aici in romaneste, „paideia“ nu mai fu decit… „pedeapsa“!

„Sa ne pedepsim conducatorii!“ – statea scris deunazi pe numeroase afise raspindite prin Bucuresti si purtind sigla inimitabila a Miscarii legionare. Se anunta o conferinta unde, pesemne, trebuiau dezbatute masurile necesar a fi luate in consecinta, fiindca era mult de deliberat. Dar in ce fel vor ei „sa-i pedepsim“? Vor sa-i batem, sa-i purtam goi prin tirg, unsi cu smoala, sa-i inchidem in puscarie, poate chiar sa-i asasinam? – ca doar legionarii se pricepeau la asta. Cit despre agatatul de cirlige la abator, acela se aplica – cum se stie – numai evreilor!
Oricum, nu cred ca diferitii justitiari de ocazie preconizeaza ca cei ce conduc sau oricare altii care nu le sint pe plac sa fie pedepsiti in sensul uitat, al tineretii cuvintului, adica trimisi la un stagiu in paideia, ca sa urmeze la scoala Retoricii, a Astronomiei sau a Muzicii!