OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultimul timp, de cind cu „legea Ticu“, cu CNSAS si dosarele pe care el le are sau viseaza ca le are, sintagma „politie politica“ a ajuns pe buzele tuturor. Intrebarea este in ce proportie fosta Securitate era „politie politica“: era cu toptanul astfel sau mai avea si indatoriri „patriotice“, dedicate servirii interesului national? Sau „interesul national“ nu era altceva decit interesul politic al statului comunist in mare si al clanului Ceausescu in detaliu (daca aceasta a putut constitui vreun „detaliu“)?

La toate aceste controverse curg raspunsuri diverse in functie de pozitia respectivului in fostul sistem si de interesele sale in actualul. La confuzia rezultata, „Cuvintelnicul“ nu-si propune sa ofere limpezile solutii pe care omenirea este in drept sa le astepte de la el; totusi, el poate sugera o schita simpla si destul de eficienta pe care, nu ne indoim, cercetatorii noului mileniu o vor lua in consideratie.
Astfel, „Cuvintelnicul“ face observatia capitala ca sintagma „politie politica“ este pleonastica sau aproape. Cuvintul originar, care trebuie vazut in felul „plantei originare“ a lui Goethe, este aici „polis“. Cum stie toata lumea buna, „polis“ insemna in limba lui Pericle „cetate“ „urbe“, „oras“. Dar fiindca grecii nu inventasera inca natiunea si cu apendicele ei tumefiat – statul national –, ci traiau ca prostii grupati pe orase-state, „polis“ insemna si stat. De aici, lucrurile s-au diversificat: mai intii, avem adjectivul: „politikos“.

Ce inseamna exact „politikos“ e mai greu de spus: evident, in principiu, ceea ce tine de cetate, de oras, chiar de societate, dar si ceea ce apartine statului. Astfel ca, pe de-o parte, adjectivul a ajuns sa insemne „social“: iarasi toata lumea buna stie ca, la Aristotel, omul este un „animal social“, adica are nevoie de ceilalti semeni, altminteri fiind el neterminat. Or, daca are nevoie de ei, cade-se sa se poarte cum trebuie: cata sa nu injure, sa nu scuipe pe jos, sa nu manince seminte in tramvai, sa spuna negresit „scuzati“ si „multumesc“; sa fie un ins urban si nu neaparat ca venit „de la tara“ (cum se spune cu dispret intr-o tara mai nordica cu clima temperat-continentala, unde majoritatea populatiei vine de la tara). Pe scurt, incet-incet socialitatea si urbanitatea ateniana din „politikos“, cuvint salvat fara schimbari fonetice in trecerea prin neogreaca, a ajuns sa insemne in romaneste… politicos!

Ceea ce nu inseamna – cum se poate crede – ca vorba respectiva ar avea vreo inrudire cu substantivul „politete“. Grecoteiul „politikos“ una e; frantuzoaica „politesse“ – e alta daravera: de la „poli“ („slefuit“), carele de la latinescul „politus“ vine, carele de la „polio, polire“ – a slefui, a lustrui.
Pe de alta parte, adjectivul grec, amintindu-si de faptul ca „polis“ inseamna si „stat“, devine prin intermediar latin, apoi francez, italian etc. „politic“, „politica“, „politologie“ etc. Astfel ca avem in romaneste doi veri buni, dar cam instrainati de viata si calatorii: „politic“ si „politicos“.
Dar ce-i cu politia? Iata al treilea var. De la „polis“ s-a format si substantivul „politeia“, insemnind constitutie, stat, organizare politica a statului. „Republica“ lui Platon se numea, in original, „Politeia“. In latina, cuvintul devine „politia“, iar apoi in franceza „police“, in italiana „polizia“, de unde vine cam tirsa si mult incercata noastra „politie“. Altfel zis, de prea multa organizare a statului, s-a trecut la sanctiuni si arestari. Avea dreptate Max Weber, pe timpuri, cind identifica statul cu detinatorul violentei legitime.

Intrebarea e doar: cit de legitima? Aici parerile difera. Numai ca, ma tem, politia nu prea poate fi, prin natura obirsiei sale inalte si respectabile, decit „politica“, fiindca „politeia politike“ ar fi, fara indoiala, un pleonasm. Nu sinteti de acord? Contestati intelepciunea limbii? Contestati-o! Recunosc ca, uneori, aveti si de ce: caci, pe acelasi principiu al inrudirilor, tot pleonastice, ar trebui sa fie si expresiile „politica politicoasa“, cit si „politie politicoasa“. Ceea ce nu e cazul, ma tem, niciodata. Cine a vazut politicieni politicosi? Cine a vazut politai politicosi? Eu unul cel putin, pe asta „gura de rai“, nu. Fireste, n-are rost sa ne suparam pe politica sau pe politie, ce concureaza pe brinci intru neprihanire. Cine a luat-o aici razna e numai limba!