OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scriu aceste rinduri intr-o marti. Dupa cei vechi, mi-am gasit rau momentul: caci e ziua lui Marte – Martis dies – ziua zeului si deopotriva a planetei asociate lui. Intr-o zi ca atare, ar fi trebuit sa ma iau la pumni cu cineva – daca nu fizic, macar scriptic: adica sa nascocesc, de pilda, un pamflet, un atac, ceva muscator, acid, belicos. Dar pentru „Cuvintelnic“ ziua ideala ar fi cea de miine: caci miercurea este harazita lui Mercur, zeul si planeta – Mercurii dies. Or, Mercurius-Hermes este zeul talmacilor, al hermeneuticii, al despicarii firului in patru, al subtilitatilor „mercuriene“, volatile, dar si al retoricilor care il fura pe cititor. Am ratat, prin urmare, momentul bun, ocazia. Sa perseverez totusi in eroare, mai ales ca vreau sa vorbesc eu insumi despre diferite erori…

Savantii ne spun ca in epoca elenistica, treptat, sub influenta deopotriva a astronomiei si a astrologiei, s-a impus saptamina de sapte zile, reprezentind un sfert dintr-o luna lunara de 28 de zile. Aceasta diviziune a lunii a inlocuit-o incet-incet pe cea mai veche, in decade, care avea dezavantajul astronomic ca nu putea fi asociata cu patrarele Lunii. Pina aici, toate bune. Mai departe incepe fantasmagoria:
Saptamina mai avea si un atu astrologic: fiecare dintre cele sapte zile ale sale putea fi asociata uneia dintre cele sapte planete – adica „astre ratacitoare“ – vizibile cu ochiul liber: Luna, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter, Saturn. Asocierea, imaginata cindva de preotii caldeeni, parea grava deoarece se credea (se mai crede si astazi) ca planetele guverneaza, prin influenta lor misterioasa, viata omului, a animalelor si a plantelor, iar aceasta influenta se realizeaza si prin determinarea astrologica a celor sapte zile ale saptaminii.
Initial, grecii n-au agreat astfel de corespondente si influente. Aristotel, de pilda, dispretuia mistagogia numarului sapte. Dar in continuare, nimic nu putu opri, in Imperiul Roman, invazia astrologiei orientale, a alchimiei, si in general a ocultismului si magiei! Nici azi nu stam cu mult mai bine, asa ca sa fim modesti! Mixajul de stiinta si de superstitie pe care Europa l-a cunoscut in astrologia Antichitatii tirzii va fi incercat cindva, cu alte forme si ingrediente, in marxism ori in „stiinta rasei“. Altminteri, viata de zi cu zi tinea cont prea putin de aceasta toana de intelectuali decadenti, si romanii au continuat multa vreme sa-si regleze activitatea dupa decade si dupa zilele lor „faste“ si „nefaste“ mostenite din mosi-stramosi.

Oricum, in Antichitatea tirzie, saptamina devenise suficient de fashionable pentru ca barbarii germanici, care ardeau „sa intre in Europa“, s-o imprumute de la romani. Pentru aceasta, ei insa i-au identificat pe zeii greco-romani zeilor proprii, ceea ce, cinstit vorbind, adesea, nu mergea deloc: fiindca (pentru a lua exemplul anglo-saxon), daca cu Monday = ziua Lunii, Sunday = ziua Soarelui, treaca-mearga, in schimb sa spui ca Thursday = ziua lui Thor, Iovis dies = joi, e cam fortat: Thor, zeul nordic al tunetului, care pocnea totul in cale cu un ciocan urias, nu prea semana cu seninul si maiestuosul Juppiter-Zeus. Cit despre Wodan sau Wotan, sotul blondei Freya, zeul magician, de unde provine Wednesday, acesta nu aducea mai mult cu subtilul si iutele Hermes-Mercurius, decit se potriveste un Panzer cu o floreta. Doar poate ca Freya si Venus – ambele responsabile cu amorul, aveau laturi comune – cit e cu putinta sa semene o cipriota cu o norvegianca sau Mediterana cu un fiord!

Sa mai spunem si ca, sub influenta cultului solar, care pretindea Soarele este „Domnul Universului“, in loc de Solis dies = ziua Soarelui, s-a spus si Domini dies (Ziua Domnului), sau, scurt, Dominica – de unde „duminica“. Crestinii, cum vom vedea mai departe, vor prelua ideea.
O vorba deocamdata si despre ordinea zilelor saptaminii: ordinea astronomica a planetelor – care tinea cont de marimea duratei perioadei lor de revolutie aparenta in jurul Pamintului – este aceasta: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn. Numai ca ar fi fost prea vulgar si lipsit de spiritualitate ca tocmai aceasta sa fie si ordinea zilelor saptaminii. In consecinta, a intervenit numerologia magica sa dea ordinea pe care o pastram pina azi. Astfel, sa observam numai ca, daca numerotam planetele conform ordinii astronomice de mai sus, de la 1 (Luna), la 7 (Saturn), ordinea obisnuita zilelor saptaminii – luni (1), marti (5), miercuri (2), joi (6), vineri (3), simbata (7), duminica (4) – va arata astfel:
5 6 7 1 2 3, sir la care, daca este scris in acest fel, se observa regularitati ce, cu siguranta, ii lasau muti de admiratie pe contemporanii lui Seneca.

Iar daca asociem primelor sapte numere naturale si cele sapte trepte ale scarii muzicale naturale – do, re, mi, fa, sol, la, si – si rescriem astfel zilele saptaminii, vom obtine:
do, sol, re, la, mi, si – unde se observa primele trei cvinte ascendente ale gamei naturale, ca si urmatoarele trei cvarte descendente. Asadar, potrivit pitagoricienilor si tuturor ucenicilor lor, nu numai ca sferele ceresti concertau (cam monoton, ce-i drept), dar si zilele saptaminii aveau voce si isi citeau partitura cu grija, nescapind sa intoneze, cind le venea rindul, ceea ce le dicta astrul cu care erau maritate pe vecie.
Sminteala, nu-i asa? Nu mai mare, in sine, decit obsesia noastra ca totul e legitimare ideologica ori limbaj, ori informatie! Oricum, sminteala cu rezultate durabile, impietrite in limba, ceea ce dovedeste perenitatea nebuniei.
Deocamdata, ma grabesc sa inchei, provizoriu insa, cit este inca marti. Miercuri – e nu doar o alta zi, dar si influenta altei planete si a altui zeu, ceea ce obliga la schimbari de agenda! Iar peste patru zile, simbata, va fi nu numai ziua lui Saturn, ci si cea a „zeului necunoscut“, acela pe care il anunta apostolul Pavel inaintea filozofilor greci de pe Areopag – anume zeul iudeilor…