OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ce poate fi mai firesc astazi ca, dupa ce-ti faci treaba sase zile (bine, rau, cu spor sau far’ de, nu conteaza), a saptea sa dormi, sa-ti tragi sufletul si sa te distrezi, daca poti? Dupa atitea secole de civilizatie crestina, numai unul ca Ceausescu tot nu intelegea ce rost are repaosul saptaminal si mai ales fata cu nevoile majore ale indeplinirii cincinalului!
Ghinionul genialului fiu al poporului nostru a fost ca s-a nascut doua mii de ani prea tirziu! Caci daca n-ar fi fost asa, nedumeririle sale ar fi fost impartasite de multi altii – iar printre ei si minti cu adevarat stralucite, ca alde Seneca si Tacit.

Intr-adevar, acestia, ca si destui alti autori – greci si romani – nu puteau sa inteleaga in ruptul capului de ce acea natie suspecta, vazuta ca demna de dispret, invinsa si totusi prosperind in diaspora si chiar facind prozeliti, care erau iudeii, facea pauza mereu a saptea zi, asadar de „Sabat“ – cuvint ce inseamna in ebraica chiar „pauza“. Sigur, toate neamurile aveau sarbatori, dar ideea de a consacra sarbatorii si repaosului chiar fiecare a saptea zi aparea bizara, exagerata si tipica acestei nefericite natiuni, care – spunea Manethon, un preot egiptean elenizat – avea numai obiceiuri „contrare celor ale restului popoarelor“!
Autorii greco-romani stiau ca Sabatul iudaic era consacrat cumva zeului evreilor, asupra identitatii caruia aveau, de altfel, mari dubii; ei nu citisera in Cartea Iesirii ca acesta facuse lumea in sase zile, ca in a saptea se odihnise, crezuse a fi gasit totul in ordine, dupa care binecuvintase ziua in cauza si placerile tihnei. Ignorau prin urmare faptul ca Sabatul reprezenta o bucurie periodica in viata fiecarui evreu, in asa masura incit pina si doliul public era suspendat de Sabat. Ignorau ca Legea orala consemnata in Talmud cerea ca de Sabat sa se poarte cele mai frumoase haine si sa se ia trei mese imbelsugate: „eu, Israel, sint negru in zilele saptaminii, dar frumos de Sabat“ – se proclama acolo.

Scandalizati de interdictia de a da in brinci simbata, grecii si romanii exagerara elementul de constringere si isi inchipuira in mod absurd ca Sabatul trebuie sa fie o zi morocanoasa si, culmea, de post. „Sabatul rece“ – adica fara viata, posac, trist – scria un epigramist ca Meleagros din Gadara, zi nefericita in care – credea el – de abia de poti face amor daca ai o amanta evreica! Obsesia postului si a tristetii sabatice era consemnata masinal de diferiti autori latini, de la imparatul Augustus, care declara ca, intr-o zi, pesemne fiindu-i greata, nu mincase, precum un iudeu „care ajuneaza de Sabat“; pina la un istoric ca Trogus Pompeius, un autor satiric precum Petronius sau la un poet ca Martial. Dar aceeasi mare eroare – Sabatul – zi de post – o sustinuse mai timpuriu chiar marele geograf si istoric elenistic Strabon, poate facind confuzia cu Ziua Pocaintei (Yom Kippur).
Popor stupid – credeau unii antici despre evrei – ca proba, cind au fost atacati de Sabat, ei nu s-ar fi aparat; si totusi se stia bine ca Titus cucerise Ierusalimul tocmai in zi de Sabat, in urma unei lupte pe viata si pe moarte. Popor lenes – afirmau altii, printre care marele filosof stoic Seneca. Pasajul, redat de Sf. Augustin, merita citat in intregime: „El (Seneca) critica riturile evreilor si cel mai mult Sabatul, afirmindu-i inutilitatea, deoarece din pricina acestei a saptea zi mereu intercalate, ei isi pierd a saptea parte a vietii stind degeaba (vacando), iar multe lucruri urgente, nefiind facute la timp, ajung in paguba“. Te intrebi, citind asa ceva, la ce mai e buna cultura, la ce mai serveste filozofia? Vorba lui Cioran: „Pourquoi j’ai quitté Coasta-Boacii?“

Si totusi, iudeii erau destul de numerosi atit la Roma, cit si in alte mari orase ale Imperiului, inca din vremea lui Caesar, astfel incit cunostinte mai exacte ar fi trebuit sa transpire. Ceea ce nu prea s-a intimplat. Pina una-alta, saptamina iudeilor se incheia mereu cu acest „Sabat posac si rece“, iar saptamina astrologilor se incheia cu „Saturni dies“ – ziua lui Cronos-Saturn. Asocierea a venit ca de la sine, mai ales ca a saptea zi a saptaminii era asezata sub influxul planetei vizibile celei mai indepartate de Pamint si care savirsea miscarea de revolutie cel mai lent, in aproape 28 de ani.
Intr-adevar, din cauza acestei incetineli se credea ca zeul Saturn este batrin, vlaguit, incet in miscari si ca planeta respectiva e rece, distanta si ii influenteaza pe virstnici si ca, de asemenea, cei cu un temperament limfatic, morocanosii, ursuzii sint saturnieni. Si astfel, „natural“, Sabatul „rece“ si „lenes“ a fost identificat cu ziua recelui si incetului Saturn, ceea ce se mai vede pina azi in engleza care spune „Saturday“ acolo unde noi, de pilda, avem „simbata“ (de la „sambatum“ – forma nazalizata pentru „sabbatum“), ori italienii au pe „Sabato“.

Crestinii au invatat de la iudei ca a sta o zi din sapte e totusi o idee stralucita, dar, dupa un timp, au mutat repaosul in ziua Soarelui, deoarece – credeau ei – Iisus inviase a doua zi dupa Sabat. Si apoi ei nu voiau sa mai aiba sarbatori comune cu iudeii. Dovada ca au mutat si data Pastelui. Paginii, care se speteau de zor si simbata si duminica, ii dispretuiau pe unii si ii expediau la lei pe ceilalti. Pina cind imparatul Constantin cel Mare rezolva dilema: el s-a convertit la crestinism si a ordonat ca, duminica, tribunalele si alte oficii publice sa fie inchise. Si astfel, dupa vorba aceluiasi Seneca, „invinsii au dat legile lor invingatorilor, iar „radix stultitiae“, radacina neroziei – cum caracteriza iudaismul un pagin roman, Rutilius Namatianus –, a dat vlastare care au napadit toata lumea.

Fapt este ca vechile prostii sfirsesc prin a fi uitate, iar de noile prostii de obicei nu ne dam seama la timp, considerindu-le lucruri pline de miez. De asta, pesemne, le putem privi atit de netulburati si pe unele, si pe celelalte. Cindva insul care nu muncea o zi din sapte era socotit lenes, neghiob, superstitios ori dotat cu un temperament posac, un asocial, apartinind unei natiuni demne de dispret, un „dusman al neamului omnesc“ (Tacit). Astazi, ne-am inteleptit si ne pare firesc sa lucram cinci zile din sapte.
Dar pesemne ca, intr-o zi, unul care va mai munci totusi macar o zi din sapte va fi considerat un ipochimen paranoic, un razvratit social, un pervers, ba chiar avind pe Diavolul in el, in timp ce cetatenii normali, heterosexuali, politically corecti, patrioti, platitori de impozite onesti, care nu vor vrea sa-l minie pe bunul Dumnezeu, vor avea parte de rasfatul unui Sabat etern…