OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A dance piece (in doua acte), nu balet sau teatru-dans. Asa a conceput Pierre Wyss My Marilyn, marturisind prin titlu viziunea strict personala asupra mitului, legendei si simbolului Marilyn.
Pentru Teatrul de Balet „Oleg Danovski“ optiunea repertoriala este simpla: lucrarea a fost solicitata de agentia de impresariat Konzertdirektion Landgraf, care organizeaza turneele anuale devenite traditionale in spatiul germanofon, si realizata in parteneriat cu aceasta. Altfel spus, compania constanteana a montat o lucrare de-a gata, oferind materialul uman pentru transpunerea unui spectacol de succes verificat inca din 1995, de la premiera absoluta. (Premiera romaneasca a avut loc in data de 25 iulie, pe scena Casei de Cultura din localitate.)

De origine elvetiana, Pierre Wyss este in prezent directorul baletului Teatrului de Stat din Karlsruhe. CV-ul sau profesional debuteaza cu o cariera de prim-solist la Stuttgart si continua cu cea de director al mai multor companii de balet din Germania. Inevitabil, parcursul sau profesional este marcat de intilniri cu coregrafi importanti (Béjart, Tetley, Van Manen, MacMillan, Kylian, Forsythe, Scholz). Nominalizat drept cel mai promitator tinar coregraf al anului 1983, Wyss semneaza de atunci peste 60 de coregrafii, printre care versiuni proprii ale unor balete clasice, divertismente pentru opere si musical-uri, balete avind ca punct de pornire texte literare, cit si creatii originale. Cu o experienta de o asemenea varietate, My Marilyn se plaseaza la o rascruce de drumuri si tendinte, undeva intre Broadway si John Cranko.
Influenta scolii coregrafice germane se vadeste in seriozitatea cu care Wyss construieste un libret din date biografice, mai mult sau mai putin familiare publicului larg, si dintr-un vraf de filme, totul filtrat prin propria-i alegere afectiva, intr-un decupaj cinematografic. Dupa cum marturiseste el insusi, M.M. „are un fel de magie care da impresia tuturor celor care o privesc ca este o victima. Orice barbat care o vede pe ecran isi spune: «Eu pot s-o salvez»“.

Asa pare sa gindeasca si el, infatisind o Marilyn mai degraba victima a propriei fragilitati si neputinte de a tine pasul cu statutul sau publicitar, decit un rechizitoriu al star-system-ului. Libretul opereaza o selectie de momente si situatii, uneori ca flash-back-uri, alteori doar sugerate, vizualizind multitudinea de planuri printr-o confruntare aproape permanenta a omului Marilyn cu citeva dintre ipostazele sale: Norma Jeane la 14 si la 21 de ani, imaginea Golden Marilyn si spectrul Dead Marilyn. Rezulta un puzzle de tablouri, din care nu lipsesc Hollywood parties, Alcoolul si drogurile, Casatoria si copiii, Honeymooners, Mafia si politica. Cortina cade o data cu prabusirea lui Marilyn in nefiinta, dupa o trecere in revista a vietii ca aceea de pe retina unui muribund.
Paleta coregrafica minuita de Wyss desfasoara, fara ostentatie, o mare diversitate de stiluri: contemporan, in cazul introspectiei psihologice, cu elemente de teatru-dans in scenele de actiune, revuistic in secventele hollywoodiene, neoclasic in cele de salon. Se danseaza in piciorul gol, in pantofi si in pointes, cele din urma asociate in mod fericit si surprinzator cu ideea de glamour, de high party, desi dansul de salon este indeobste practicat in pantofi cu toc inalt. Astfel, paradoxal, partitura ansamblului de fete devine mai dificila tehnic decit cea a lui Marilyn, solicitata mai mult in registrul expresiv.

Coerenta, excelent realizata, in perfecta consonanta cu coregrafia, coloana sonora semnata de Oliver Belz prelucreaza sunetul original din 20 de filme, fragmente de text si din hit-urile lui Marilyn, oferind o completare de informatie si o explicitare sau dialogind activ cu dansul, prin segmentarile si repetitiile colate.
Scenograful olandez Johannes Conen (fost pictor, manager, regizor, actor, designer de lumini etc.) are la activ, doar impreuna cu Pierre Wyss, aproape 20 de productii realizate in ultimul deceniu. Impresionat de inventivitatea cu care romanii reusesc sa depaseasca standardul tehnic scazut al teatrelor, Conen croieste decoruri simple (acelasi portret repetat pe fonduri diferite sau executat din piese detasabile, sugerind descompunerea treptata). Miza costumelor sale este fidelitatea, reconstituirea cinematografica: materiale vaporoase sau stralucitoare, pete mari de culoare, contraste cromatice puternice, peruci blonde à la Marilyn.

Intrebat despre colaborarea cu artistii romani, Pierre Wyss declara: „Apreciez aceasta disponibilitate de a ne intilni dincolo de scoala, de cultura sau nationalitate“. Dansatorii constanteni au, fara indoiala, o deschidere si o receptivitate aparte, exersate in ultimii ani printr-un ritm de lucru alert, punctat cu frecvente ateliere si colaborari.
Aliss Tarcea este o Marilyn firava, care compenseaza formele apetisante ale personajului sau printr-un joc de mare rafinament. „Her“ Marilyn e vulnerabila, framintata de trairi complexe si contradictorii; chiar si statura mai scunda da impresia ca e dominata de „dublurile“ sale: Dead Marilyn – Vindora Haivas, sculpturala si rece in machiajul corporal albastru; Golden Marilyn – Emilia Meiusi, frumusetea-cliseu suflind bezele senzual-inocente; Norma Jeane 21 – Simona Costea, tinara dezlantuita si debusolata. O nota aparte aduce Bianca Manta, debutind in rol solistic (Norma Jeane 14), cu o evolutie convingatoare, de bun augur.

Dar barbatii? Eh, cu barbatii lucrurile sint mai complicate. Exista un Tata (Cristian Tarcea) sau mai multi, un sot (sau mai multi), un amant agresiv (sau mai multi). Ansamblul de baieti e bine pus in valoare, iar T.B.O.D. dispune aici de o rara avis: omogeni fizic, prezentabili si suficient de numerosi, baietii sint un segment pe care orice coregraf se bucura sa-l poata aduce in prim-plan. Si mai exista Mircea Craciun, in Groucho Marx, un emploi care i se potriveste ca o manusa.
Spectacol comercial? Desigur, dar si comercialul poate fi de bun-gust atunci cind este bine realizat, cind exploateaza inteligent resursele artistice ale interpretilor si ridica semne de intrebare sau de exclamatie care obliga la reflectie. Divers, bogat, cu incarcatura emotionala consistenta, un strop de umor si un fior tragic: un gen pe gustul oricarui spectator european.