OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intre 24 si 26 iunie, la Sibiu a avut loc Festivalul European de Cultura si Arta Evreiasca Euroiudaica 2007, organizat de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania; festivalul l-a adus din nou la Bucuresti pe coregraful israelian Amir Kolben, cu Anotimpurile, pe muzica lui Antonio Vivaldi, dupa ce spectacolul se jucase la Sibiu in prima zi a Euroiudaicei. Invitati la festival au fost si Moshe Idel, de la Universitatea Ebraica din Israel, Carol Iancu, de la Universitatea din Montpellier, Andrei Marga, Ion Ianosi, Solomon Marcus, Stefan Cazimir, Nico Nitai, de la Teatrul Karov din Israel, violonista Silvia Marcovici si fiul ei, pianistul Aimo Pagin, si The Kibbutz Contemporary Dance Company, cu spectacolul Ekodoom. (I.P.)

Dupa ce a lucrat, alaturi de Razvan Mazilu, la coregrafia recentei premiere a Teatrului Odeon, spectacolul de teatru-dans Block Bach, coregraful israelian Amir Kolben a revenit in Romania, de aceasta data cu un spectacol al companiei sale, Kolben Dance Company. Spectacolul prezentat pe scena teatrului Odeon, Anotimpurile de Vivaldi, are un subtitlu care, in planul semnificatiilor, este continut de insasi creatia compozitorului baroc: The eternal desire for change...

Trecerile imprevizibile de la haos la ordine si armonie
Despre acest spectacol a carui coregrafie o semneaza, Amir Kolben declara: „Nevoia permanenta de schimbare a fost punctul de plecare pentru coregrafia acestui spectacol, o combinatie surprinzatoare intre muzica secolului al XVIII-lea si dansul contemporan. Aceasta versiune a Anotimpurilor trateaza schimbarea, transformarea.

Este inspirata de natura in continua tranzitie, omul fiind doar o mica parte a acesteia. Spectacolul are ca tema trecerile imprevizibile de la haos la ordine si armonie, dificultatea de a discerne clar intre minciunile si adevarurile ascunse in fiecare dintre noi“.
Precizez ca in analiza acestui spectacol ma axez mai putin pe structura limbajului coregrafic si mai mult pe conexiunea dintre sfera muzicii vivaldiene si o problema de logica, o conexiune facuta prin intermediul dansului contemporan, care, prin plurivalenta sensurilor asumate prin miscare, permite intotdeauna „intilniri“ conceptuale, precum cea propusa de Amir Kolben. in plan coregrafic, alternanta dintre schimbare si imuabilitate este data de fluxul ludic al interpretarilor, de grupuri statuare alternate cu dinamica dansului, sugerind destabilizarea ordinii.
Aspectul cel mai interesant al spectacolului este dat mai degraba de conexiunea dintre schimbare, curgere si indistinctia dintre minciuna si adevar, decit de nevoia de schimbare vazuta ca principiu inerent lumii in ansamblul ei si prin asta si ca lege constitutiva naturii umane ca piesa in sistem.

Nevoia de schimbare, curgerea perpetua, se dovedeste aproape tautologica atunci cind ascultam muzica lui Vivadi, acesta e un fapt neproblematic. Anotimpurile absorb, in substanta lor muzicala, curgerea postulata demult de filozoful grec Heraclit, cel care spunea ca nu ne scaldam nciodata in apa aceluiasi riu. Totusi, muzica lui Vivaldi vorbeste si despre o indestructibila stabilitate, despre un substrat vesnic ce „tine laolalta“ lucrurile lumii supuse metamorfozei.
Ceea ce este realmente interesant de punctat la nivelul mesajului spectacolului este modul in care fluxul temporal transpus in muzica isi gaseste ecou in discursul launtric al omului, vazut ca impletire de adevar si minciuna, acesta fiind imposibil de definit fara a intra in cercul vicios al logicii careia ii scapa ascunderea din care se ivesc asumptiile despre sine pe care le omul le arboreaza, fara a le supune testului critic al constientei de sine.

Everyone who hides under an umbrella in the summer is a liar devine fara indoiala motto-ul spectacolului. Rostit de o tinara care se ascunde sub o umbrela atunci cind, in succesiune muzicala, vine vremea Verii vivaldiene, ne aduce in fata un paradox al mincinosului, care ar suna cam asa: „Daca spun ca este adevarat ca eu mint cind mint, atunci eu nu mint, adica este fals ca mint, iar daca spun ca nu este adevarat ca eu mint atunci cind mint, atunci mint, adica este adevarat ca mint. Astfel, rezulta ca este adevarat si totodata fals ca eu mint, adica eu mint si nu mint in acelasi timp“.
Textul rostit „sub umbrela“ trece in paradoxul mincinosului atunci cind ascunderea nu mai este conditionata de durata temporala a verii, cind orice acord poate deveni, de fapt, expresia unei veri a fiecaruia, adica a unei minciuni care poate trece drept adevar, pentru simplul fapt ca anotimpul asumat este altul. Acesta mi se pare principalul mesaj al spectacolului: trecerea logicii inselatoare in registrul dansului contemporan, elaborarea unei sofistici a gestului cu scopul de a „fixa“ natura umana intr-o definitie sortita si ea failibilitatii.

Sfidarea logicii prin dans (conotatia este pozitiva, trebuie spus pentru a nu crea confuzii la nivelul judecatii de valoare) este evidenta atunci cind in scena este introdus un personaj care aminteste de barbatul cu melon din picturile lui Magritte (nu avem, desigur, de-a face cu nici un melon in spectacolul lui Amir Kolben – ar fi fost prea ilustrativ, brutal ilustrativ daca luam in calcul si functia umbrelei in spectacol – fiind vorba mai degraba de atingerea suprarealist magrittiana pe care o aduce personajul in cauza). Umbrela, pe care o putem „citi“ tot in cheie magrittiana, la fel ca si vaporasele de hirtie care dispar din scena pe un simulacru acvatic, alaturi de barbatul „fara melon“, dar evident magrittian si el, compun un sistem in care paradoxul mincinosului se materializeaza in miscari care asuma temporalitatea ca perisabilitate, dar si ca subiect al unui „mit al unei eterne reintoarceri“...
Despre om ca tesatura de adevar si minciuna vietuind in timpul vazut ca o capcana fluida se pot construi enunturi care primesc sens doar in registru suprarealist, iar din punct de vedere logic sensul se naste doar „sub umbrela“ paradoxului, despre asta ne vorbesc Anotimpurile.