Unul dintre evenimentele care au captat atenţia publicului, într-o perioadă în care Capitala nu oferă o paletă prea largă de evenimente culturale, a avut loc la începutul lunii august la Mogoşoaia. Atunci cînd scriam despre programul de rezidenţe artistice „Artistne(s)t“, subliniam importanţa descentralizării peisajului cultural. După programul de la Bacău, programul european „Jardin d’Europe“, organizat în România de Artlink, continuă seria evenimentelor coregrafice care încep să creeze o „hartă“ a dansului contemporan de la noi.
„Jardin d’Europe“ este organizat ca o reţea de instituţii culturale europene (centre de training de dans, companii de dans sau organizatori de festivaluri), cu prioritate în ţările din centrul şi estul Europei (ArtLink/România, Bimeras Culture Foundation/Turcia, CCN Montpellier/Franţa, Cullberg Ballet/Suedia, danceWEB/Austria, Lokomotiva/Macedonia, Southbank Centre/UK, Station/Serbia, Ultima Vez/Belgia, Workshop Foundation/Ungaria). Timp de o lună, artişti români şi străini s-au aflat în rezidenţă la Mogoşoaia, unde au elaborat creaţii in progress, prezentate publicului la finalul programului de rezidenţă.
Ana Dubljevic: „Piesa mea e bazată pe o idee a lui Paul Valéry, conform căreia fiecare dintre noi avem cel puţin trei corpuri, sugerînd cumva trecerea spre cel de-al patrulea corp. Există corpul ca o formă a identităţii, apoi corpul pe care îl percep ceilalţi – corpul ca imagine, ca agent al frumuseţii, de care depinde succesul – şi corpul al treilea, componenta biologică. Pe parcursul cercetării mele, am studiat anatomia, filozofia şi antropologia. Continuarea studiului mă va purta către propria mea istorie, către înţelegerea propriului meu corp, pentru a putea avea o latură aplicată a cercetării în vederea transpunerii ei în dans“.
Anna Macrae: „Modalitatea mea de a lucra, înainte de acest proiect, se baza pe intuiţie şi improvizaţie. Mi-am propus, de data aceasta, să-mi organizez lucrul în jurul unui concept care să se articuleze din ce în ce mai bine în urma unui proces de cercetare. De obicei, porneam din interior, de la propria percepţie. Acum, drumul este cumva străbătut invers, din exterior spre mine însămi. Mi-am propus să adun piese, fragmente din diverse tipuri de dans, în special dansuri tradiţionale, în care observ mişcări care au un sens anume: sînt dansuri care celebrează lupta, recolta, sînt dansuri cu puternice conotaţii sociale sau ritualice. Important e ca eu să asimilez semnificaţiile venite din dansurile ce fac obiectul cercetării şi să le sintetizez într-un mesaj coerent şi integrat modului meu de exprimare“.
Alexandra Pirici: „Simt nevoia unei emoţii care să nu fie neapărat intelectuală. Nu vreau să spun că nu vreau să lucrez conceptual, pentru că, pînă la urmă, a nu avea un concept e un concept în sine. Văd prea multe spectacole care pot fi povestite, care intră prea uşor într-o naraţiune, inclusiv ceea ce eu am făcut pînă acum se înscrie în aceeaşi schemă. Pe de altă parte, observ că apreciem lucrurile neapărat inteligente sau prin care încercăm să fugim de clişee, dar pînă la urmă, fugind de un clişeu, dăm naştere altuia. Proiectul meu încearcă să fie un exerciţiu de imaginaţie, prin care nu încerc să impun ceva abstract, ci doar să caut o emoţie sinceră“.
Raquel Gualtero Soriano: „Proiectul meu este despre o formă de îndepărtare a anumitor măşti prin care sîntem forţaţi zi de zi să ne luăm prea în serios. Mă gîndesc că printr-un astfel de demers putem redobîndi puterea de a rîde, de a privi viaţa cu mult mai multă relaxare. Dacă ştim să găsim o cale să rîdem de ceea ce facem, fiind în acelaşi timp serioşi, viaţa poate fi privită dintr-o perspectivă fericită.“.

