eXplore Dance Festival, singurul festival internaţional de
dans contemporan organizat înRomânia, a
ajuns la a patra ediţie. Iniţiat şi organizat de Asociaţia Artlink, festivalul
este, în fiecare an, „modelat“ de o idee fundamentală ce are ca scop
determinarea structurii evenimentului şi problematica spectacolelor selectate.
În 2009, eXplore a avut ca motto sintagma: Time to Think.
Spectacolele prezentate la eXplore Dance Festival au
prilejuit publicului şi profesioniştilor motive de reflecţie asupra artei
coregrafice, în general, şi asupra direcţiei în care ar trebui să se îndrepte
dansul contemporan, în particular.
Spectacolul lui Mette Ingvarsten şi Jefta van Dinthter, It’s
in the Air (care, din motive tehnice, a fost prezentat doar în proiecţie şi nu
live), ne-a stimulat să reflectăm asupra condiţiei umane raportate la ideea
depăşirii limitelor corporale, a manifestărilor trupului determinate de
vieţuirea în cotidian şi de stereotipiile aferente ei. Trambulinele pe care cei
doi dansatori executau mişcări, uneori greu de perceput ca fiind umane, ar
putea simboliza extensii ale corpurilor sau, dimpotrivă, mecanisme modelate de
trupurile ce ţintesc o nouă condiţie. Dar probabil că modul cel mai adecvat de
percepere a acestui spectacol constă tocmai în anularea oricărei interpretări
şi în perceperea mişcării ca mişcare-în-sine, eliberată de orice intenţie. It’s
in the Air este, astfel, un exerciţiu de odihnă a percepţiei obişnuite să
abordeze creaţia coregrafică prin prisma unei tendinţe hermeneutice.
La eXplore Dance Festival 2009 a fost prezent unul dintre
cei mai importanţicoregrafi ai lumii,
Jonathan Burrows, care, alături de muzicianul Matteo Fargion, a prezentat trei
duete, trei spectacole celebre în lumea dansului internaţional (Both Sitting Duet,
Silent Dance şi Speaking Dance). Prin trilogia creată de Burrows şi Fargion,
mottoul festivalului a primit anumite accente de care scena românească de dans
avea nevoie: cu umor şi inteligenţă, natura dansului a fost interogată în
detaliu, cu multă claritate şi spirit ludic. Tocmai acest spirit ludic a fost
cel care a ţinut spectatorii conectaţi, pe tot parcursul celor trei spectacole,
la problematica trilogiei. Limbajul ales şi abordările legate de ceea ce, în
mod tradiţional, numim dans au fost prezentate cu multă coerenţă şi sens. A
devenit, astfel, vizibil că nu e obligatoriu ca dansul să fie gîndit şi creat
cu precădere sub forma unor demersuri.
Eleonore Didier (Franţa) şi Pere Faura (Spania) au prezentat
în cadrul festivalului două piese fundamentaldiferite din perspectiva
realizării, a modalităţii de prezentare şi a tiparelor estetice, dar, în
esenţă, generate de aceeaşi problematică: căutarea de sine, a unor sensuri care
ar putea să transpară prin corp sau care, dimpotrivă, pot fi extrase din
universul mut şi amorf al celuilalt sau din privirile spectatorilor, stînjeniţi
de expunerea la care sînt supuşi în cadrul actului artistic. Solides, Lisboa
(coregrafia şi interpretarea Eleonore Didier) şi This Is The Picture of a
Person I Don’t Know (un solo creat şi interpretat de Pere Faura) sînt două
creaţii coregrafice care, prin prisma unor discursuri corporale distincte, ne
revelează, de fapt,acelaşi lucru:
singurătatea ca fir în labirintul către întîlnirea cu sine.
Spectacolul coregrafei Anna MacRae, With Subtitles, care a
avut premiera în cadrul festivalului, pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, a
fost prezentat ca o împletire între gest şi cuvînt, cu scopul de a impune
dansul ca o modalitate de subtitrare a discursului verbal, deşi la fel de
plauzibilă ar fi şi o lectură inversă. Fragmente proiectate din discursuri ale
unor celebrităţi au constituit, într-un final, „subtitrarea“ pentru o abordare
a dansului contemporan care încearcă să recupereze funcţia dansului
tradiţional.
Prin contrast, spectacolul creat de coregrafa Ivana Müller,
While We Werer Holding It Together, a instrumentalizat, cu succes, nonmişcarea,
în vederea creării unei dinamici originale a discursului rostit. Cinci
interpreţi stau mai mult de o oră în aceeaşi poziţie. Fiecare personaj are
propriul său discurs, care, într-un anume grad, conţine realitatea
discursurilor celorlalţi, exponenţi ai unor lumi generate prin imaginaţie.
Locurile sînt uneori schimbate (niciodată nu ştim cum, spectacolul fiind, de
altfel, un exerciţiu reuşit de folosire a întunericului ca stimul în imaginarea
lumilor instituite prin cuvînt).
În spectacolul Ivanei Müller, cuvintele sînt cele care fac
vizibilă prezenţa corporală în toată expunerea ei, în damnarea la nemişcarea ce
forţează imaginaţia să devină generator de mişcare.
Spectacolele din eXplore create de coregrafi români au fost:
a brave search for the ultimate reality (coregrafia şi interpretarea Florin
Flueraş), First Steps (spectacol creat de Mihaela Dancs şi Carmen Coţofană, cu
o dramaturgie semnată de Rui Catalao) şi Iluzionistele (coregrafia Mădălina
Dan, interpretarea Carmen Coţofană, Maria Baroncea, Mihaela Dancs şi Mădălina
Dan). Cele trei spectacole au putut fi văzute pe parcursul anului 2009, sub
forma unor works in progress, acum fiind prezentate ca produse coregrafice
finite.
Problematica lor rămîne cea specifică unui segment
consistent (numeric vorbind) al scenei de dans din România: chestionarea unor
modalităţi discursive prin care corpul „se rupe“ de discursul revelat de el.
Spre deosebire de spectacolele artiştilor străini, producţiile româneşti induc
marca unei asumări a tendinţei de a despărţi corpul de sensul pe care tinde
să-l instituie. Avem de-a face, ca în multe alte rînduri, cu o critică la
adresa modalităţilor coregrafice şi teatrale tradiţionale, la adresa problematicii
specifice discursurilor coregrafice ce vizează sensuri sau efecte estetice.
Fiecare dintre cele trei spectacole a fost, desigur, articulat în mod diferit,
dar, în cele din urmă, ele induc sentimentul că asistăm la cristalizarea unei
generaţii ce, indiferent c-o declară sau nu, impune un tip de manifest cu
privire la arta dansului, un manifest în care rezidă o ambiguitate de esenţă cu
privire la intenţia transmisă.
Revenind la mottoul festivalului, ar trebui poate, ca la
finalul acestuia să ne dorim ca, în calitatea noastră de spectatori, să gîndim
noi înşine actul artistic, să avem o prezenţă de tip performativ ca martori ai
actului artistic. Stimularea unei astfel de atitudini poate fi realizată prin
experimente precum cel propus de Mette Ingvarsten şi Jefta van Dinthter, the
impersonation game, prin care spectatorii sînt rugaţi să empatizeze cu
creatorii şi să-şi imagineze că ei înşişi au fost interpreţii.
Graţie modului în care aduce unele dintre cele mai
importante tendinţe din dansul internaţional, laolaltă cu diverse căutări din
perimetrul coregrafic autohton, eXplore Dance Festival rămîne, fără îndoială,
unul dintre cele mai importante evenimente culturale organizate anual în
România... Şi singurul de acest gen.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters