La Opera Nationala Bucuresti a fost prezentat in zilele de 1 si 2 aprilie 2007 un spectacol sustinut de renumita companie de dans contemporan Nederlands Dans Theater. Acesta este primul eveniment din cadrul programului O sarbatoare culturala. Parteneriatul Olanda-Romania, prin care se doreste sarbatorirea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
Spectacolul a inclus trei lucrari, doua creatii ale lui Jiri Kyllian, Aripi de ceara (care a avut premiera in 1997) si cea mai recenta creatie a sa, Smoala si pene (Tar and Feathers), precum si o creatie din 1999, Vorbeste (Speak for Yourself), semnata de coregrafii Paul Lightfoot si Sol Leon.
Plasarea, in succesiunea momentelor, a piesei Speak for Yourself intre Aripi de ceara si Smoala si pene are un rol pe care l-am putea numi strategic in configuratia spectacolului. Ea asigura echilibrul intre problematica zborului si dilemele rostirii autentice, a poeticului pur si a modalitatii de a gasi consonanta intre ceea ce este gindit si ceea ce este transmis.
Aripi de ceara este o creatie construita in jurul metaforei zborului, iar inspiratia oferita de mitul lui Icar este atit de discret transpusa in discursul coregrafic, incit interpretarile pot intra pe un fagas care transfera mitul intr-un perimetru al abstractului, generator de nenumarate posibilitati de interpretare. La nivelul vizualului, mitul devine aproape irecognoscibil. in planul semnificatiilor insa, exista doua posibilitati evidente induse pe de o parte de decor (copacul rasturnat, cu radacini in cer, ca ax al lumii in care se configureaza dansul) si pe de alta parte de chiar frazele de miscare, extrem de variate, coerente, care ofera pur si simplu o frumusete ce anuleaza adesea tentatia oricaror problematizari. Cele doua posibilitati sint fie plasarea discursului scenic direct in spatiul celest (la nivelul semnificatiei, desigur), sugerind ideea de eliberare, de transcendere a terestrului prin asumarea zborului ca mod de a fi, sau, dimpotriva, rasturnarea planului vizual, ca si cum dansul s-ar petrece intre cer si pamint, frumusetea zborului fiind astfel perpetuu contrapunctata de pericolul caderii.
Creatia lui Paul Lightfoot si a lui Sol Leon, Vorbeste, „risca“ sa aiba un mare impact la public ca urmare a elaborarii unui discurs scenic bazat pe elemente vizuale fascinante. Ea aminteste de lumea lui Heraclit, cu Logosul care e de fapt focul ce dupa masura se stinge si dupa masura se aprinde, de trecerea perpetua a unei realitati in contrariul ei. Speak for yourself este o creatie care are la baza ideea coincidentei contrariilor, a metamorfozelor care se petrec atunci cind jocul realitatii are loc pe terenul schimbarilor cauzate de tensiunea semnificatiilor. inceputul, cu omul fumegind si executind miscari care imprima traiecte nebanuite fumului, nu anunta cu nimic scena diluviana de mai tirziu, ploaia care va cadea perpetuu peste universul generat in egala masura de statismul si dinamica dansului. Suspendarea ambelor elemente contradictorii la final evidentiaza semnificatia fundamentala a acestei creatii, a carei profunzime trebuie cautata chiar dincolo de fascinatia vizualului: un discurs autentic se formeaza la confluenta dintre elemente aflate in conflict, care se cer armonizate. Plasarea trupurilor dansatorilor la intersectia dintre elemente naturale contradictorii si elaborarea unui discurs coregrafic in chiar miezul acestei contradictii poate functiona ca o paradigma a functiei dansului, ca modalitate de a induce sens prin intermediul trupurilor care au asumat mesajul ce trebuie transmis.
Speak for Yourself face subtil trecerea spre ultima piesa din spectacol, care invita, mai mult decit creatiile anterioare, la un exercitiu de gindire. Tar and feathers transmite o atmosfera suprarealista, sugerata de pianul extrem de inalt care se situeaza deasupra contextului scenic si de cele doua lumi, a tenebrelor si a luminii, care se genereaza reciproc. Vizual, debutul creatiei Tar and feathers sugereaza un tablou de Salvador Dali, dar ca atmosfera, privitorul se poate simti „prins“ in tabloul lui Magritte, Amenintarea asasinilor. Numele creatiei, Tar and feathers, trimite la o pedeapsa inventata in medievalitate, pentru a atrage oprobriul public asupra celui pedepsit. Victimei i se turna smoala fierbinte pe corp dupa care pe aceasta erau presarate pene. Spectacolul este centrat pe ultimul poem al lui Samuel Beckett, What is the Word, rostit chiar de Jiri Kyllian. Conjunctia dintre simbolistica damnarii, sugerata de titlu, si cea a rostirii creeaza in scena o atmosfera in care bestialitatea si angelicul, tenebrele si lumina sint evidentiate nu numai prin elemente ce tin de regia tehnica, dar mai ales prin coregrafia care alterneaza gesturile brutale la nivel psihologic cu o discursivitate poetica asumata corporal.
Interferenta dintre cele doua planuri (care, paradoxal, par ca nu se ating) este asigurata de un sistem de gesturi care capata diverse amplitudini pe parcursul spectacolului: aceleasi gesturi din cadrul limbajului coregrafic sint reprezentate paroxistic initial, interogativ ulterior si parodic spre final. Sistemul mentionat este permanent sustinut de miscari care, generind contraste, atrag atentia asupra semnificatiei de baza a celei mai noi creatii a lui Jiri Kyllian: rostirea autentica ramine intotdeauna sub semnul incertitudinii, intocmai cum gindirea ajunge in imposibilitatea de a genera, la un moment dat, rostire cu sens. Corpurile dansatorilor asuma interogatia, permanent „asistati“ de pianul suprarealist al lui Tomoko Mukaiyama. Ideea damnarii, care adesea e doar masca sacrificiului, in relatie cu interogatia despre rostire, conduce la concluzia ca sensul, oricit de luminos se afirma in final, are puternice radacini in tenebre si, pina la urma, verbalizarea, oricit de adecvata, nu poate revela complet o esenta care ramine astfel iremediabil ocultata. Trupurile actorilor se constituie pina la urma in instantierea unor aporii, ce prind substanta scenica prin prisma mesajului transmis de poemul lui Samuel Beckett, pe care il reproducem in intregime pentru a sugera, pe cit este cu putinta, atmosfera din Smoala si pene:
nebunie –
nebunie daca –
daca –
cum sa spui –
nebunie in caz ca –
de –
nebunie atunci cind –
dat fiind –
nebunie dat fiind ca –
vazind ca –
nebunie vazind ca –
asta –
cum sa spui –
cele –
toate cele –
toate cele ce aici –
toate astea –
nebunie daca tii cont ca –
dat fiind ca –
nebunie date fiind toate astea –
intrucit –
cum sa spui –
vazut fiind –
intrevazut –
crezind ca intrevezi –
voind sa crezi ca intrevezi –
nebunie de vrei sa crezi ca intrevezi ca –
cum sa spui –
si unde –
de vrei sa crezi ca intrevezi ca –
unde –
cum sa spui –
acolo –
jos acolo –
departe –
jos acolo departe –
deplina –
acolo jos departe abia ca –
ca –
cum sa spui –
daca tii seama ca –
seama de astea de-aici care –
nebunie de vrei sa crezi ca –
sa intrevezi –
sa crezi ca intrevezi –
sa vrei sa crezi ca intrevezi –
acolo jos departe abia ca –
nebunie de vrei sa crezi ca intrevezi ca –
ca –
cum sa spui –
cum sa spui

