OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La sfîrşit de ianuarie, la Opera Naţională Bucureşti a avut loc audiţia în vederea acordării unor burse „Exploring ballet with Suzanne Farrell“, la care au fost aşteptaţi să participe elevi ai şcolilor şi liceelor de coregrafie din toată ţara. Este vorba de cursuri de vară intensive în perioada 26 iulie-14 august 2010, care vor cuprinde 12 ore de balet pe săptămînă, participarea la evenimente culturale organizate de Centrul Kennedy sau alte instituţii cu profil cultural din Washington. Organizarea unei astfel de audiţii are loc pentru prima dată în România şi a fost realizată de The John F. Kennedy Center for the Performing Arts, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti şi al Operei Naţionale Bucureşti. Audiţia a fost condusă chiar de Suzanne Farrell, director artistic al companiei The Suzanne Farrell Ballet. În cadrul interviului pe care dansatoarea şi coregrafa a avut amabilitatea să mi-l ofere,  în prima întrebare am cerut amănunte despre bursa „Exploring ballet with Suzanne Farrell“ şi despre de decizia de a realiza o selecţie şi în România, la Bucureşti.

Suzanne Farrell: Este un program care a început în 1993 pentru studenţii americani, dar în ultimii 10 ani am invitat şi studenţi din China, Japonia, Mexic, Cehoslovacia, şi acum ne-am gîndit că ar fi bine să venim şi în România. De ce? După cum spunea dl Balanchine, „de ce nu?“. Ştiam că aveţi o operă naţională, dansatori, o companie de balet şi îmi place să lucrez cu dansatorii oriunde călătoresc. E bine şi pentru studenţii americani să cunoască diverse culturi; să vadă cum se dansează pe alte meleaguri; să înveţe limbi străine; să perceapă similitudini sau diferenţe în abordarea artei dansului. Aceste cursuri sînt ocazii foarte bune pentru ei. Am trăit patru ani în Belgia şi am făcut multe turnee europene. Cred că fiecare american, într-un moment sau altul al vieţii sale, ar trebui să trăiască în Europa.

Studenţii vin la bursă pentru o perioadă de trei săptămîni de lecţii intense cu mine. Lucrez cu tineri între 14 şi 18 ani, care vor să îşi construiască o carieră artistică. Toate lecţiile pentru fete sînt en pointe (pe poante), pentru că o balerină profesionistă dansează aşa. Studenţii străini vin în calitate de invitaţi ai Centrului Kennedy, toate cheltuielile fiindu-le acoperite de Centru.  Fiecare are însoţitor, nimeni nu rătăceşte de unul singur. Îi ducem într-un tur al oraşului Washington, DC; vizitează muzee, îmi place să îi duc să vadă tablouri, sculpturi, să observe structura, ţesătura, culoarea, perspectiva în tablouri, asta cu speranţa că expunerea la alte forme artistice îi va ajuta să devină dansatori mai interesanţi. Uneori le dau ca temă să conceapă şi să interpreteze un mic dans pornind de la o sculptură, dans în care să încorporeze postura personajului, este un exerciţiu care le deschide mintea.

„Nu pot gîndi dacă nu mă mişc“

Cristina Sârbu: La această selecţie pe care aţi organizat-o la Bucureşti s-au prezentat 43 de candidaţi din Capitală, din Cluj, Constanţa şi Timişoara. I-aţi văzut pe toţi în doar… două ore. Cum aţi reuşit, fiecare a venit probabil cu un mic program-demonstraţie, prin care să arate tot ce poate?

Toţi am fost în studio, copiii la bară tot timpul, iar eu mişcîndu-mă neîncetat printre ei. Nu pot gîndi dacă nu mă mişc. Apoi ne-am împărţit în centru, în două grupuri. Aşa că a fost uşor să îl observ pe fiecare. Pot ghici energia fiecăruia: unul e mai rapid, altul are un nivel de energie mai scăzut, dar se poate recupera. La început erau foarte emoţionaţi. Am încercat să nu predau numai nişte paşi, pentru că nu toată lumea poate veni la bursă; aşa că am încercat să îi îndrum, să îi corectez, ca să înveţe ceva. Cel puţin vor avea informaţia şi o vor folosi spre a-şi îmbunătăţi evoluţia pe scenă, chiar daca eu nu am avut timp să lucrez cu fiecare în parte. La sfîrşitul lecţiei, ajung să înţeleagă mai bine combinaţiile mele, energia mea.

În timp ce înaintăm în cariera de balet, cu un repertoriu îmbogăţit, recunoscut pe scenă, vrem să devenim mereu mai buni pentru public. Dar, ca artist dansator, nu trebuie sa te închistezi, trebuie să rămîi proaspăt şi chiar imprevizibil în ceea ce faci. Trebuie să munceşti mult, dar nu trebuie să devii dur. Nu trebuie să te repeţi. Nu trebuie sa rămîi numai un subiect şi un predicat, ci să adaugi un adjectiv sau un adverb. Elementul surpriză este foarte important.  Nu trebuie ca publicul să te anticipeze. Baletul, artele spectacolului n-ar trebui să fie filmate niciodată. Sînt vii şi unice şi trebuie să rămînă aşa.

 „Baletul mi-a dat mult, a fost bun cu mine şi vreau şi eu să dau înapoi“

Relaţia  dumneavoastră cu Balanchine, cel despre care se spune că a re-inventat dansul, este legendară. L-aţi cunoscut foarte bine, aţi lucrat împreună, l-aţi inspirat, şi acum duceţi mai departe principiile artei sale, dominate, în epocă, de o originalitate şi o noutate frapante. 

Sigur că m-a influenţat foarte mult şi am pus în aplicare multe lucruri pe care le-am învăţat de la el. Balanchine nu a fost numai un coregraf şi un muzician de geniu, ci şi o persoană foarte gentilă, îţi lăsa libertatea să fii tu însuţi. Şi asta vreau să le arăt şi eu studenţilor mei, că au o libertate nelimitată, că trebuie să fie unici, să-şi găsească amprenta individuală, stilul propriu, propria faţă. Mişcarea capului, a umerilor creează stilul. Celelalte lucruri sînt numai tehnică.  De multe ori, cînd dl Balanchine lucra la o coregrafie, mă întreba: „Susie, e posibil lucrul acesta?“. Iar eu îi răspundeam: „Nu ştiu, dă-mi timp să lucrez, să încerc, şi mîine va fi mai bine“. Chiar dacă a fost un coregraf genial, era destul de inteligent să îşi dea seama că niciodată nu dansase pe poante, tehnica era cu totul nouă pentru un bărbat. Bineînţeles că am fost influenţată de el, se aştepta să transmit mai departe ceea ce învăţasem cu el. Nu mai dansez pe scenă, dar sînt plină de energie în studio. Nu obosesc niciodată, decît atunci cînd ajung acasă. Baletul mi-a dat mult, a fost bun cu mine şi vreau şi eu să dau înapoi. Oriunde mă duc, studenţii sînt cei mai importanţi pentru mine.

Nu puteţi să-mi spuneţi încă nimic despre dansatorii români care cîştigă bursa „Exploring ballet with Suzanne Farrell“ şi care vor pleca în vară în Statele Unite?

Acum nu. Vreau să spun doar că doresc să păstrez programul de burse, în format mic. Dacă am 38 de studenţi vreau să lucrez cu fiecare în parte. Nu vreau ca lecţiile să fie militarizate. Vreau ca fiecare să se dezvolte unic, ca personalitate artistică. Pot acum doar să spun că, din România, vor fi doi sau trei dansatori.

Traducere de Ruxandra TODIRAŞ

Suzanne Farrell s-a născut în Cincinnati, statul Ohio, şi a urmat cursurile Conservatorului din Cincinnati, înainte de a se muta în New York City, la vîrsta de 15 ani, pentru a urma o carieră de balerină. George Balanchine a selecţionat-o pe Suzanne Farrell pentru compania sa, cînd aceasta avea doar 16 ani. Combinaţia ei unică de talent muzical, fizic şi dramatic a stimulat imaginaţia lui Balanchine, care a conceput balete special pentru ea, cum ar fi Diamonds, Chaconne şi Mozartiana, în care tehnica de balet a fost extinsă spre limite neatinse pînă atunci. Timp de un deceniu, Suzanne Farrell a dansat şi a redefinit standarde, începînd cu unul dintre baletele de început ale lui Balanchine, Apollo, pînă la ultima lui creaţie, Variations for Orchestra.