Exista in itinerariul spectacular al dansului modern eliberare de imaginar, voiaje in realitatea materiala, eliberare de fantasme, explorare de miracol al re-prezentatiei. Exista in itinerariul dansului chiasme ale starilor emotionale, ale temelor arhivind discursul si sporind in mod paradoxal efemeritatea gestualului. Un asemenea tip de itinerariu realizeaza spectacolul-premiera Visul din vis, semnat de coregraful Sergiu Anghel si interpretat de compania pe care o conduce: „Orion-Balet“, la Sala Atelier a Teatrului National. Si pentru ca reveria iti da dreptul de a visa la lucruri trecute, dar si la unele care ar putea prinde contur real, spectacolul creatorului Sergiu Anghel opereaza cu finete cu un corp-evidenta, dar si cu un corp-secund-devenire activat de memoria trupului; memoria induce corporalitatea si istoriile ei, facind posibil un joc al alteritatii. Tesatura coregrafica mizeaza, nu de putine ori, pe relatia cu „celalalt“ si faptul angajeaza lecturi subtile, multiple. Visul se naste din elan, se topeste in suris si este acompaniat de seninatatea retrospectiei.
Coregraful isi plaseaza stilistica sub semnul fuziunii intre elementele moderne si unele neoclasice, conturind o speciala referire la Dans.
Sint glisari de materie dinspre discretul investirii scenografice ori dinspre dramaturgia luminii catre formele gestuale, sint confluente ale fondului gestual cu substanta elementelor amintite. Story-ul este in mod evident repartizat in structura coregrafiilor, iar uneori este diluat in favoarea unui tip de spectacol corporal care re-teritorializeaza ideologii, modalitati si module diferite ale gestualitatii.
Investirea scenografica face apel la semn, la simbol, la sugestie, marcind „pasajul“ sau „ostinato“-ul prezentei. La rindul sau, cuvintul vehiculat prin inserturi de poezii rostite de actori care danseaza impun „imagini-miscare“, nuantind raporturi diferite cu dansul si muzica, colonizind universul virtual al spectacolului. Cuvintul rostit de actori, impregnat de substanta plasticii corporale subliniaza o dubla realitate, aidoma unui dublu prezent. Sunet, gest, cinetism scenografic concura la o derulare filmica a reprezentatiei, la un perpetuu glissando imagistic. Visul din vis instaleaza uneori o ordine a faptelor, un echilibru in derularea lor, alteori o dezordine voita, un dezechilibru savant elaborat, si aceasta relationare de contrarii sporeste impactul vizual. Accentuind cu subtilitate diverse cimpuri ale posibilului, gindurile textului coregrafic devin vise, iar visele geografiaza ginduri.
Arhitectura spectacolului eludeaza, nu de putine ori, cursivitatea, cultivind fragmentul, segmentarea, conferindu-le valori poematice. Structurarea lor continutistica se face prin arcuri de ginduri peste timp cu voite hiatusuri ori cu fascinante legato-uri. In acest spectacol care slujeste profesionalismul si cultura coregrafica, pluralitatea raporturilor dans-cuvint-scenografie-muzica sugereaza un dincoace si un dincolo de timpul real si marcheaza o matrice energetica pentru armonioase economii informationale ale corporalitatii.

