OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aurel SASU
Dictionarul biografic al literaturii
romane (2 vol.)
Editura Paralela 45,
Colectia „Marile dictionare“,
Bucuresti, 2006, 1.772 p.

Fiecare lexicon literar are povestea sa. Personal o cunosc pe cea a Dictionarului General al Literaturii Romane (DGLR), in mod direct, si pe cea a Dictionarului literaturii romane de la origini pina la 1990, din auzite si din citite. La istoria recentului Dictionar Biografic al Literaturii Romane (DBLR), scos de Editura Paralela 45 anul acesta, avem acces gratie prefetei semnate de initiatorul si coordonatorul lucrarii, Aurel Sasu. Aflam, asadar, ca DBLR s-a dorit a fi continuarea proiectelor Dictionarul Scriitorilor Romani si Dictionarului Esential al Scriitorilor Romani (ambele coordonate de Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu). De fapt, o reluare si dezvoltare pe linie bio-bibliografica. Se impunea o aducere la zi mai ales a sintezei DSR, „ramasa cu inregistrarea informatiei la anul 1989“. Autorul justifica aparitia acestui dictionar si „graba de a aduce la bun sfirsit intr-un timp record (doi ani) un proiect atit de complex“ cu ajutorul mai multor argumente.

Primul se refera la „invadarea periculoasa si agresiva“ a lexicografiei literare romanesti de foarte multe „panorame construite din recenzii“ si „insemnari de lectura“ „adunate sub pompoase titluri de istorii literare“, la care se adauga „contributiile regionale“ ce au drept scop „arondarea scriitorilor patrimoniului local“. Un alt argument ar fi acela ca in ultima vreme s-au inmultit meritele „conferite de organizatiile familiale“, livrate la pachet cu „onorurile publice si certificatele de excelenta“, creindu-se astfel impresia de „improvizatie“ si „nedeplinatate“ a unei literaturi romane acaparate de demersuri „fracturate, intimplatoare si strict utilitare“. Si, evident, in opinia lui Aurel Sasu, toata aceasta stare de fapt poate fi ameliorata, indreptata prin aparitia unei lucrari precum cea de fata.

Se stie ca in fiecare resedinta de judet apar tot felul de „tratate“, „istorii literare“, dictionare regionale. De multe ori, pentru cercetatori, astfel de lucrari se dovedesc a fi extrem de utile. Pot furniza informatii pe care marile sinteze le omit, nu din neglijenta, ci din imposibilitatea ca un singur om (sau chiar o echipa disciplinata si competenta) sa ajunga la toate arhivele, la toate bibliotecile comunale, in cautarea unor eventuale date de nastere sau de moarte ale unor scriitori despre care se stie doar ca au trecut pe acolo. Cred ca ar fi potrivit sa amintesc aici citeva din instrumentele de lucru „regionale“ sau cu caracter regional destul de bine intocmite, in care se poate avea incredere: Stan V. Cristea, Judetul Teleorman. Dictionar biobibliografic, 1996; Teodor Tanco, Academia Romana: 1866-1996. Academicieni nasaudeni si bistriteni, 1996; Ana Cosma, Scriitori romani mureseni, 2000 sau Eugen Budau, Bacaul literar, 2004, asta ca sa numim doar citeva dintre dictionarele recent sau relativ recent aparute. Cu siguranta, Aurel Sasu a stiut sa distinga intre lucrarile de serviciu, care se incropesc in orice comunitate culturala si mai ales scriitoriceasca, si cele de calibrul celor enumerate mai sus.

Daca facem referire la ceea ce afirma autorul in prefata sa despre „onorurile publice“ si „certificatele de excelenta“ de care beneficiaza din ratiuni conjuncturale unii dintre eroii de-o zi ai literelor romane, trebuie pusa in discutie si o alta problema, aceea a selectiei. in toate dictionarele (mai ales in cele cu pretentii de exhaustivitate) sint inclusi si autorii de raftul doi. E imposibil sa fie altfel. Ei formeaza mediul, viata literara a unei comunitati. Mai ales pentru ca, intr-o perioada determinata de timp, este dificil sa se faca departajari nete. Un scriitor care a ramas prin ceva in istoria literaturii este posibil ca in timpul vietii – intr-un anumit context cultural – sa fi fost pus in umbra de un altul despre care astazi nu se mai stie aproape nimic. Un dictionar este si o suma imensa de contexte si destine, de intilniri si despartiri arbitrare, un inventar de vieti ce nu seamana intre ele, desi sint uniformizate de niste norme de redactare. Pot sa devina importante biografiile cele mai marunte, prin ele se inteleg mai bine anumite situatii, conjuncturi prin care au trecut unii scriitori de care sintem interesati. in acest fel se poate justifica acribia lexicografului literar si ambitia lui de a nu lasa prea multe goluri in proiectul sau cvasienciclopedic.

Aurel Sasu a inteles sa dizolve cele patru tomuri ale DSR-ului intr-un proiect alcatuit din doua volume, eliminind partea de interpretare a operelor si privilegiind astfel, cum am mai spus, componenta bio-bibliografica. Intentia este cu totul remarcabila si in spiritul unor lucrari cunoscute din alte culturi. Nu pot fi totusi trecute cu vederea nici riscurile pe care si le asuma o asemenea rezolvare. De asemenea, coordonatorul afirma ca nu si-a propus „un inventar absolut nici al scriitorilor, nici al operelor lor“, dar isi justifica aceasta alegere prin faptul ca „accesul la arhive, colectii si biblioteci e limitat, dificil, de cele mai multe ori imposibil“. Dar despre tatal lui Gellu Naum, poetul Andrei Naum, se stiu destul de multe lucruri si totusi lipseste din lista de autori. Ca tuturor operelor de acest gen, DSR-ului i-au fost reprosate, la timpul oportun, unele inexactitati, mai ales de ordin bibliografic, si unele absente in lista de autori. E curios ca majoritatea acestor lipsuri nu au fost indreptate in DBLR, iar articolele se prezinta acum intr-o forma identica celei initiale. Un singur exemplu: scriitorul N.Gr. Mihaiescu-Nigrim, mai cunoscut in epoca in care a trait (1871-1951) ca epigramist decit ca poet sau prozator, nu a scris niciodata Despre reforma calendarului (Bucuresti, 1900). Lucrarea ii apartine insa lui Nicolae Mihaiescu, o cu totul alta persoana. Persista si unele confuzii de ordin iconografic. Cei doi poeti George Popa, unul din Medias, celalalt din Iasi, beneficiaza de articole ireprosabile, doar ca fotografia celui de-al doilea e atribuita celui dintii. Situatii similare sint multe si unele au fost sesizate de Iordan Datcu intr-un comentariu din Romania literara
(nr. 44, 3 noiembrie 2006).

Intentia interventiei de fata nu e aceea de a umbri meritele certe ale acestei lucrari, care va deveni cit de curind unul dintre instrumentele de lucru indispensabile cercetatorilor din domeniul istoriei literare. Trebuie sa fie evidentiat insa cit de utila este concurenta dintre lexicoane. DGLR-ul, bunaoara, contine articole controversate despre unii dintre scriitorii inca activi – ceea ce e explicabil –, dar patrunde mai adinc in nebuloasele biografii ale unor autori de mult uitati si are ambitia de a oferi informatii bibliografice cit mai complete. in schimb, in materie de bibliografie, DBLR-ul trimite catre sursa, e un bun punct de plecare, dar fara a respecta uzantele bibliografice. Sinteza lui Aurel Sasu evita judecatile de valoare, motiv pentru care, aparent, devine mai putin vulnerabila. Lucrarea coordonata de Eugen Simion ofera cititorilor interpretari si la cartile celor mai obscuri dintre obscuri, pentru ca se vrea a fi mai mult decit un simplu glosar de nume si de opere, dar se ofera astfel observatiilor critice. in linii mari insa, cele doua dictionare se completeaza si se verifica reciproc.

Ar mai fi de adaugat un lucru. Metoda de obtinere a informatiilor prin trimiterea de chestionare scriitorilor sau familiilor acestora da, in multe cazuri, rezultate bune. Exista insa un mare risc, cel al creditarii unor date fictive. in aceasta capcana a cazut, de pilda, Lucian Predescu atunci cind a alcatuit Enciclopedia Cugetarea (1940), iar greselile s-au perpetuat, fiind preluate necritic de catre alti autori de dictionare. Speram ca acest lucru sa nu se fi intimplat in cazul DBLR-ului, mai ales ca Aurel Sasu afirma ca verificarea si completarea informatiilor „au fost facute in biblioteci, deopotriva pentru clasici si contemporani (raspunsurile la chestionar ale celor din urma, in foarte multe cazuri lacunare si evazive, suportind acelasi regim de control bibliografic)“.
Dincolo de aceste observatii de amanunt, dincolo de suspiciunile exprimate implicit mai sus, nu putem sa nu salutam aparitia Dictionarului Biografic al Literaturii Romane, o opera a carei utilitate se va dovedi in timp, dupa ce se va constata cum a raspuns nenumaratelor intrebari ramase neelucidate pina astazi de istoriografia literara romaneasca si in ce masura a evitat multele dificultati care stau in fata unei asemenea lucrari.