OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

II – Bulandra – sine studio…

Caietul pentru Turandot*, mai recent decit acela pentru Zoon Erotikon, e tot atit de lipsit de un concept coerent. Cele doua au proportia dar nu si formatul in comun. Sigla teatrului nu si-a pastrat locul, elementele copertii I si IV sint altele: identificarea „emitatorului“, un factor esential in tipariturile de acest gen, e neclara.
Selectia si ordinea textelor sint altele: „Distributia“ si „echipa de proiect“ pe prima pagina dubla, apoi un „Argument“ al Catalinei Buzoianu, biografia lui Carlo Gozzi sub titlul vioi: „Cine a fost Carlo Gozzi?“ care ezita redactional intre lista, text cursiv, istorie si recenzie; putina teorie literara: o pagina dubla cu citate din Stefan Augustin Doinas si din Ileana Berlogea, alta cu fragmente din de Sanctis, inca una cu un citat din Edward Behr, toate fara indicarea exacta a sursei; apoi o biografie inutil de lunga a Catalinei Buzoianu; cite o pagina de biografie pentru scenograf, pentru autorul muzicii si pentru coregraf. In fine, ilustrate pina la sfirsit tot cu fotografii din spectacol, trei pagini (una in plus fata de caietul precedent) cu solicitarea, si mai complicata, de sponsorizari – sub titlul fara legatura: „Uniunea Teatrelor din Europa“ si lista spectacolelor din anul 2000. Si aici – lipsa de (auto)control redactional.

Conceptia grafica – la fel de haotica. Un minim de coerenta vizuala e dat de fondul negru folosit constant. Alt posibil procedeu de ordonare, simetria axiala a coloanelor, e aplicat inconsecvent. Oglinda paginii variaza in inaltime.
Tipodesignul are aceleasi defecte ca si in exemplarul discutat inainte, si citeva in plus. Rindurile sint aliniate si umplute neglijent si se intind uneori pe intreaga latime a paginii. Coperta foloseste cinci caractere in opt corpuri. Litera aleasa pentru titlu ar vrea sa sugereze ductul japonez, dar e mai aproape de cel chirilic. Restul copertii s-a cules intr-o litera ornamentala care nu rimeaza cu nimic.
Doar cele patru portrete ale echipei de realizatori sint reproduse neasteptat de curat. Restul materialului fotografic arata ca fotografii alb-negru trecute in duplex. Fie ca e vorba de material color si de efectul regiei de lumini a piesei, fie ca e o eroare sau o decizie de prelucrare electronica, rezultatul e in buna parte de nefolosit, cu atit mai mult cu cit mai are si alte defecte. Dominanta vireaza spre magenta si oscileaza intre portocaliu murdar si rosu-violet.Citeva cadre sint posterizate sau, dimpotriva, inecate, altele nu mai au desen; cu o singura exceptie, care dovedeste ca se poate si altfel, toate pozele sint neclare. Punerea lor in pagina este, insa, ordonata si pe alocuri chiar ingenioasa.

O idee buna sint montajele fotografice de pe coperta. Portretele frontale ale celor doua actrite distribuite alternativ in rolul principal sint tifetate, taiate pe axa verticala de simetrie; jumatatile sint montate separat pe coperta I si impreuna pe coperta IV. Din pacate, montajul al doilea, retusat prea neted, estompeaza poanta triplului joc vizual – confuzia intre actrite, sugestia masca/portret si aluzia la caracterul contradictoriu al personajului.


III – Designul ca patul lui Procust

Tiparul in alb-negru da o oarece unitate vizuala programului pentru Patul lui Procust**. Desi mai vechi decit celelalte doua, are o arhitectura putin mai ordonata – dar alt format; si aceleasi defecte, care arata – la executanti si la cei care au facut receptia machetei – neglijenta si lipsa de simt al formei.
Continutul e mai rational: o scurta nota a regizoarei, un interviu cu actrita principala; un tabel bio-bibliografic (prea lung), un interviu din 1933 si doua note din 1943 ale lui Camil Petrescu; doua texte exegetice pe o pagina dubla – nu e foarte clar daca ambele semnate de Marian Popa (eroare de tehnoredactare). O pagina dubla cu citate din cronici despre spectacol. Doua pagini duble cu biografiile ansamblului. Pe coperta IV, distributia si „echipa de lucru“ (de ce nu „echipa tehnica“? Actorii nu lucreaza?)

Nu e aici locul unei discutii despre redactarea optima a unui caiet de sala; cel pentru Patul lui Procust are un caracter jurnalistic, toate textele sint de folos – afara de listele biografice ale artistilor (scurte note ar fi fost mai potrivite).
Oglinda paginii functioneaza oarecum consecvent – cu „doar“ doua erori in inaltime de „numai“ un rind. Macheta se bazeaza pe o grila de patru coloane, realizata in patru variante – cel putin doua sint in plus: patru, doua sau o coloana, plus o varianta care, ghinion!, iese din tipar. Spatiile dintre ele sint inegale, rarite pe antepenultima pagina din vesnica tentatie de-a umple spatiul. Textele sint ba aliniate la stinga, ba puse (neingrijit) in bloc. Texte de latimea oglinzii sint aliniate centrat – o eroare elementara. Alineatele ba au, ba nu au spatii initiale.

Tipodesignul e si aici uitat in stare bruta. Pentru coperta s-a ales o fonta ornamentala fara personalitate. Orice grotesca simpla s-ar fi potrivit mai bine – sau una dintre numeroasele fonte cu „aer de epoca“. Spatierea selectiva nu se face nici in acest caiet. Corpul de litera se schimba la fiecare pagina. Titlurile sint culese la intimplare – cursive sau drepte, Times si Futura, aliniate ba central, ba la stinga; spatiile dintre titlu sau dintre fotografii si text variaza. Majoritatea textelor s-a cules cursiv, ceea ce ingreuneaza lectura; numele autorilor sint in cursive aldine, cu o neglijenta (cursive simple) chiar la primul text. Ghilimelele sint gresite si folosite inconsecvent, cratima e folosita drept linie de dialog, ca de obicei.
Materialul fotografic – imagini din Bucurestiul antebelic – e interesant, desigur, si trimite la atmosfera piesei; daca asta e suficient pentru a face dintr-un caiet de sala un album istoric e alta intrebare (apare o singura scena din spectacol). Oricum, selectia imaginilor si punerea in pagina sint lipsite de imaginatie si de coerenta. In plus, calitatea reproducerilor si a prelucrarii lor e si aici proasta. Imaginea de pe coperta II e tifetata sumar, portretul lui Camil Petrescu e scanat la o rezolutie prea mica, toate fotografiile sint scanate (sau tiparite) cu fire de praf (nu sint defecte de vechime), sint lipsite de contrast si inecate.
Caseta tehnica lipseste, in schimb o nota de copyright e plasata intr-un spatiu ramas intimplator liber pe coperta III, alaturi de numele sponsorilor, abandonate si ele, la fel de neceremonios, pe pagina dinainte. Singura pagina care arata cit-de-cit civilizat e coperta IV – distributia.
(va urma)

Düsseldorf

–––––––––
*Turandot, Bulandra; 240/209 mm, cvadricromie, caiet de 20 pagini + coperta; „grafica si machetare“: Tudor Predescu, Luminita Raut; fotografii: Tudor Predescu; tipar: RH Printing (sponsorizare?)
**Patul lui Procust, Bulandra si Theatrum Mundi; A4, alb-negru, caiet de 16 pagini; „grafica“: Valeriu Giodic; „realizator program“: Luminita Raut; fotografii: Arhiva Artexpo, Dan Predescu, Lukas Beck