OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aceasta nesistematica privire in serial a scos la iveala defecte comune, credem, nu doar cazului special care este macheta volumului de poezie, ci si designului de carte din Romania in general. Sa luam pe rind citeva observatii.


Inconsecventa prezentarii

Imaginea de marca e un factor aproape inexistent in editurile din Romania. Mai toate ignora functia siglei sau au sigle improvizate. Cind si cit exista, elementele de baza ale identitatii vizuale sint tratate ornamental si inconsecvent; sigla unei serii e de regula in dezacord cu sigla editorului, ambele au minimum trei variante in mai multe dimensiuni si nici un loc fix. Toate detaliile de prezentare fluctueaza – caracterul de litera, arhitectura paginii, uneori chiar si ortografia. Lipsa de consecventa in design – in mai mica sau mai mare masura – e comuna mai tuturor cartilor romanesti pe care le-am vazut. Prezentarea vizuala e aici mai mult decit un aspect comercial-publicitar: daca un fier de calcat functioneaza (sau nu) indiferent de ambalaj, (desi un ambalaj prost e, de obicei, semnul ca nici aparatul nu e bun), un text functioneaza in vizual si neglijenta editoriala atinge esenta produsului. O repartizare inegala a atentiei in faza de proiect si/sau de executie, o definitie lacunara a proiectului, a scopurilor? Oricum, e mai greu de reparat o prezentare vizuala rau conceputa sau compromisa decit de luat bine de la zero.


Tehnica fara control

Multi tehnoredactori nu isi stapinesc profesia – le lipseste parca insasi constiinta faptului ca exercita o meserie, intre timp, clar definita. Un control mai mult decit sumar asupra programelor de tehnoredactare e necesar dar insuficient. Aproape toate cartile par sa se fi nascut pe ecran, fara o conceptie de baza, fara schite, fara plan. Multi tehnoredactori par sa nu aiba nici macar o rigla. Multe volume par facute pe statii de lucru Windows mai vechi si/sau in programe care nu permit un control profesional al parametrilor si al rezultatelor, dar ofera in schimb efecte ieftine. Desigur, se pot obtine rezultate rezonabile chiar cu o tehnica liminara – dar e nevoie tot de rigoare si de o imaginatie flexibila si antrenata. Multe edituri comanda cuiva un design pentru coperta dar lasa tehnoredactarea in seama dactilografei – o aberatie (care poate fi, ocazional, o intimplare fericita desi de obicei nu e). Redactorul de carte pare sa lipseasca din schema multor edituri. Lipseste sau functioneaza ineficient o ultima faza de corectura.


Elemente de constructie

Paginarea pune in general accentele gresit; designul se confunda adesea cu efortul de-a inghesui cit mai multe semne pe unitatea de suprafata – semn sigur de diletantism (si uneori de pura meschinarie). Aproape nici o carte nu are o arhitectura cu elemente constante. Designul copertii, pagina de garda si cea de titlu, aparatul paratextual si paginarea textului principal au conceptii diferite si le lipseste aproape fara exceptie fie si cel mai vag aer comun. Oglinda paginii se schimba intre pre-/postfata, intre restul aparatului si textul propriu-zis – si e frecvent disproportionata. Marginile au proportii dizarmonice si aproape toate cartile au un spatiu prea mic intre text si cotor. Litera e prea mare pentru format, interliniajul e prea mic pentru lungimea rindului si pentru corpul de litera. Colontitlul e prea aproape de oglinda paginii si, in aparat – unde e oricum deplasat – intra in coliziune cu textul. Aproape toate volumele au, in mod ciudat, colontitluri fixe – element ornamental rareori exploatat cum se cuvine. Colontitlul variabil – care are si rol de orientare – e ca si necunoscut. Alinierea la centru a coloanei de text si a listelor de tot felul pare sa domine topul punerii „artistice“, in pagina desi e rareori o idee buna. In sine, nimic de obiectat, dar e greu de tinut sub control: aplicata fara discernamint, da o imagine monotona si rigida sau, dimpotriva, creeaza haos si ocupa spatiul; pe scurt – pune probleme de legibilitate si de structurare vizuala pentru care nu am vazut inca o rezolvare buna. Titlurile sint plasate la diverse inaltimi, registrul e inexact. Ierarhia titlurilor si regulile de continuitate a textelor sint neclare. Lectura e dificila, excursia prin carte devine o performanta de orientare. Titlul, numele autorului si sigla editurii lipsesc adesea de pe cotor – cautarea in raft e o performanta de memorie.


(Micro)tipografie

Alegerea caracterelor e execrabila. Altminteri, domina preferinta pentru Times: creat in anii ’20, odata cu modéle de traditie si dupa studii stiintifice de legibilitate, este unul dintre cele mai elegante caractere – dar nu e singurul.
Nevoia de variatie pare totusi sa existe (ceea ce lipseste este, iarasi, coerenta), judecind dupa tentatia de-a folosi fonte ornamentale de o expresivitate indoielnica si dupa frecventele deformari electronice la care sint supuse caracterele uzuale. Smaluirea e artificiul tipografic (diletant) cel mai raspindit: inlocuieste alegerea unei fonte cu parametri adecvati. Umbra ii urmeaza ca frecventa: compenseaza lipsa de idei grafice. Detaliul (micro)tipografic e, de regula, complet neglijat – si cind nu e, mai bine ar fi. Toate acestea ar trebui sa faca parte dintre automatismele profesionale: corpul si caracterele de litera sint combinate discordant. Paginarea nu tine seama de particularitatile fontei. Spatierea selectiva a titlurilor e o arta ca si necunoscuta: spatierea globala si smaluirea servesc la indesirea/indesarea textului in pagina. Incheierea rindurilor e o problema doar in textele de proza – prefetele, notele sint adesea neglijent spatiate. Logica evidentierii e un mister: se folosesc, uneori consecutiv, cursive, grase, sublinieri, ghilimele; variatiile de caracter sau de corp nu fac parte din repertoriu. Alineatele sint neclar marcate – eroare cu atit mai grava cind textul e aliniat „artistic“ la dreapta. Folosirea semnelor de punctuatie e inconsecventa; semnele citarii sint gresite, liniile de dialog/de gindire/de despartire se confunda (diferenta intre ele este si de lungime si de grosime), punctele de suspensie sint culese din puncte succesive, in locul semnului „...“, de latimea unui caracter. Sint ignorate regulile elementare de redactare: cum se foloseste spatiul, ortografierea corecta a cifrelor, culegerea numerelor de telefon si a adreselor. Fara un redactor de carte experimentat, acestea si altele ramin nedescoperite la corectura in pagini.
_______
* Comentariul unui arhitect din Anglia in vizita la un bloc din Bucuresti.

Düsseldorf