OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Denis HUISMAN
Dictionar de opere majore ale filosofiei
Traducere de Cristian Petru
si Serban Velescu,
Editura Enciclopedica,
Bucuresti, 2001, 496 p., f.p.

Inainte vreme, in epoca de aur, pe cind bezna intelectuala era regina, nu se poate spune ca iubitorii de filozofie de pe la noi s-au simtit prea rasfatati. Traducerile marilor texte nu erau numeroase, iar cele care deja existau fusesera trecute prin imbecilele furci caudine ale cenzurii ideologice. Si cum marile texte alunecau usurel spre „idealism“, ceea ce putea consulta un amator normal de filozofie era o paupera colectie de titluri clasice, ce-i drept, cu acribie traduse si adnotate, dar fara nici o prelungire in lucrarile mai importante din contemporaneitate. Cit despre dictionarele de specialitate, in traducere ori originale, ce ar mai fi de spus? Nu prea mult, in afara de faptul ca acest tip de lucrare era ilustrat prin doua titluri (un Dictionar... si un Mic dictionar...) semnate de „colective“ de cercetatori si publicate la Editura Politica, fieful ideologico-editorial al Partidului Unic. Nu mai este cazul sa spun ca in acele biete carti totul se reducea la o lupta „pe viata si pe moarte“ intre dialectica si metafizica, intre materialism si idealism, intre progres si reactiune, intre marxism (sau, dupa caz, ceausism) si celelalte curente filozofice, blagoslovite, in functie de gradul de periculozitate ideologic-doctrinara, cu denumiri contorsionate de tipul fideism, idealism-obiectiv, idealism-subiectiv etc. Temerarul cititor trebuia sa se astepte la o victorie pe toata linia a maharilor marxism-leninismului (Marx, Engels, Lenin, Stalin, Ceausescu) impotriva amaritilor de alde Platon, Aristotel, Augustin, Toma din Aquino, Descartes, Spinoza, Kant, Fichte, Hegel, Schopenhauer si Nietzsche.

Revolutia din decembrie a insemnat, dincolo de bilbiielile tranzitiei economice si politice, o adevarata deschidere intelectuala si, bineinteles, editoriala. Avem astazi, in anul de gratie 2001, un adevarat florilegiu de dictionare de filozofie, mai mult sau mai putin valoroase ca instrumente de lucru: Mic dictionar al filozofiei occidentale de Diané Collinson, editat la Nemira, Dictionar de logica si filozofie de Anthony Flew, publicat la Humanitas, Dictionarul operelor filozofice romanesti fundamentale, redactat de un colectiv si aparut tot la Humanitas, Dictionarul Larousse de filozofie de Didier Julia, editat la Univers Enciclopedic, la aceeasi editura aparind si Dictionarul Oxford de filozofie de Simon Blackburn, in fine, Filozofia de la A la Z. Dictionar enciclopedic de filozofie, redactat de un colectiv (Élisabeth Clément, Chantal Demonque etc.) si publicat la ALL s.a.m.d.

Acestei sume respectabile de „unelte“ academice de lucru pentru cei interesati i se adauga, iata, Dictionarul de opere majore ale filosofiei conceput si scris de onorabilul cercetator francez Denis Huisman. Intimplarea face sa stiu mai multe amanunte despre aceasta carte, editata in conditii grafice si redactionale excelente la Editura Enciclopedica. Varianta romaneasca are istoria ei. Proiectul traducerii unui asemenea necesar instrument de lucru a debutat demult, pe vremea cind la noi cam sufla vintul in domeniu, adica prin 1995, toamna. Inefabilul mioritic a facut insa ca progresul travaliului de talmacire sa primeasca ritmul vertiginos al sprintului de... melc-codobelc. Textul este clar, iar limba originala, cea franceza, nu ar fi trebuit sa ridice prea multe obstacole. Nici redactarea, in completare, a unor articole asupra unor opere filozofice romanesti mai semnificative, mai cu seama ca ea urma sa fie realizata de un grup de tineri inimosi, nu ar fi trebuit sa ridice cine stie ce insurmontabile praguri. Obsesionalul steril danubian isi inventeaza insa adversitati chiar si acolo unde n-ar fi cazul. Caci, nu-i asa, ce sens mai are viata si ce debuseu mai primeste nevroza daca „creatia“ nu se naste in suferinta, iar virgulele nu sint numarate pina la capat? Asa se explica... inexplicabila intirziere de vreo 3-4 ani a unei carti extrem de necesare la timpul acela.

Editia de fata nu este insa perfecta, in ciuda (aproape) eternei sale gestatii. Unele date elementare din caseta tehnica a echipei redactionale lipsesc, sint incorecte sau incomplete. De pilda, putem deduce ca traducatorii principali sint Cristian Petru si Serban Velescu. Cit anume din text au tradus insa fiecare? 40%, 27% sau numai 19,3%? Aceeasi intrebare este valabila si pentru ceilalti „colaboratori“ la traducere, in numar de patru... Pe urma, dupa stiinta mea, numele unui traducator nu este Pana, ci Pamfil. Nu in ultimul rind, as intreba cui ii apartin articolele complementare, scrise despre operele filozofice romanesti, deoarece in corpusul dictionarului nu apar nici un fel de initiale la finalul acestora, astfel incit ele le-ar putea practic apartine tuturor celor trei colaboratori, Dorin-Liviu Bitfoi, Costica Bradatan si Ilie Pintea, scrise fie individual, fie in comun…

Altfel, despre cartea francezului, numai de bine. Ordonate alfabetic, titlurile majore din istoria filozofiei universale beneficiaza de o riguroasa si densa prezentare, insotita de o bibliografie critica de referinta. Fiecare lucrare este prezentata in rezumat, iar principalele idei, notiuni si concepte sint supuse unei analize precise. Radiografia auctoriala se aplica si asupra mizei filozofice a lucrarii respective, fiind luate in calcul atit contextul istoric al aparitiei, cit si reverberatiile in posteritate. La finalul dictionarului se afla un index de autori, astfel incit utilizarea sa devine mai comoda. Cit priveste selectia autorilor si a titlurilor, ea a fost efectuata pe temeiul programei scolare franceze, completata insa (intelept) cu acei filozofi si cu acele opere in stare sa le spuna ceva esential cititorilor de astazi.