Autor: 
Categoria: 
Sîmbătă, 21 mai, s-au împlinit
douăzeci de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Douăzeci
de ani ce par să fi trecut „ca nouri lungi pe şesuri“, de vreme
ce nu pot uita nici acum vocea prietenului George Stănică, pe
atunci redactor BBC, care mi-a dat telefonic cumplita veste şi mi-a
solicitat „o reacţie“. Ce reacţie? Prima mea reacţie a fost să
rămîn mut ca un peşte sau ca o lebădă! După ce redactorul
respectatului post de radio a mai tras de mine, am reuşit să bîigui
un răspuns, în care, pe lîngă consternarea şi regretul
enorm pe care mi le provocase evenimentul, îmi exprimam părerea
că este vorba despre un asasinat tipic securist. Mă conduceau în
această direcţie cîteva informaţii, puţine, pe care postul
de radio reuşise să le obţină în primele momente de după
asasinat. Culianu fusese împuşcat în cap – în
închisorile comuniste, deţinuţii erau loviţi în cap
deoarece „cu capul se gîndeşte“ –-, asasinatul avusese
loc în toaleta Universităţii, ca să se producă un fel de
jignire, de umilire a victimei etc. Pe deasupra, după instalarea
puterii neocomuniste, Culianu fusese un critic extrem de dur al
acesteia în articole publicate în presa românească
din America şi reluate imediat de mai multe publicaţii din ţară,
se implicase în vizita regelui Mihai I în Statele Unite.
Prin Securitate, explicasem, nu mă refeream la instituţia
„desfiinţată“ în noaptea Revelionului din 1989-1990, ci
la un eventual grupuscul, din aripa naţionalistă a instituţiei cu
pricina, rămas de capul său, dar activ!, din vasta reţea
diseminată nu doar în State, ci în toată lumea.
În
articolul său de săptămîna trecută, din Observator cultural, Dorin Tudoran, care l-a
cunoscut bine şi a colaborat cu Ioan Petru Culianu, leagă
asasinatul de încălcarea a trei tabuuri româneşti de
către marele savant – Eminescu, BOR şi „cultura română“
– şi cred că are dreptate. În ceea ce-l priveşte pe autor,
poetul evocă un fel de comitet nu foarte precis numit, în care
eu întrevăd reprezentanţi ai extremismului de dreapta
românesc din Occident. Nu-l contrazic, mai ales dacă ne gîndim
cît de infiltrat fusese acel exil de „securiştii patrioţi“.
Oricum, faptul că, la puţină vreme de la debutul anchetei, aceasta
a fost cedată de Chicago Police Department către FBI e semn că nu
e vorba despre o crimă pasională sau despre una aleatorie, ci
despre o crimă cu implicaţii politice, bazată pe un complot
criminal prealabil, o crimă „federală“. Sînt de acord cu
Dorin Tudoran că nu trebuie să cădem în capcana de a crede
că este o „crimă perfectă“. În acest caz, asasinii,
„comitetul mixt“, şi-ar atinge perfect obiectivul.
Au trecut deci douăzeci de ani de la
oribila crima. Între timp, aproape toată opera lui Culianu
există (şi) în limba română, oricum, cărţile mari
sînt traduse şi reeditate, dar şi opera literară scrisă în
limba română a fost tipărită, precum şi o mare parte dintre
studiile şi articolele cărturarului. O serie de Opere complete a
fost iniţiată de Nemira, în 1994, cu Eros şi magie în
Renaştere. 1484, sub coordonarea lui Dan Petrescu, iar sub genericul
„Biblioteca «Ioan Petru Culianu»“, din 2002, la
Polirom apare, sub coordonarea Terezei Culianu-Petrescu, o altă
ediţie. Au fost publicate mii de articole despre Culianu, zeci de
studii, mai multe volume colective, unele coordonate de Sorin Antohi
sau de Andrei Oişteanu, ba chiar şi cîteva monografii,
începînd cu cea a lui Nicu Gavriluţă şi încheind
cu cea pe care Horia-Roman Patapievici o dedică „ultimului
Culianu“, cel care se întîlnise cu lumea fractalilor şi
ajunsese la teoria „arborescentă“ a produselor spiritului,
religioase ori non-religioase. Cînd scriu, tocmai îmi
parvine informaţia că a apărut la Helikon şi va fi lansată la
Bookfest monografia scrisă de un foarte tînăr exeget din
Braşov. Să nu uit traducerea cărţii de investigaţie asupra
crimei a lui Ted Anton, Eros, magie şi asasinarea profesorului
Culianu, şi, mai ales, excepţionala carte a lui Matei Călinescu,
în care regretatul exeget supune analizei, comparativ, operele
lui Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu, continuităţile şi
discontinuităţile dintre acestea.
Ca orice autor important, cu o operă
vie şi fertilă, Culianu are parte şi de contestaţii. Din păcate,
contestatarii sînt de calibru redus. O doamnă cu nume
imposibil de ţinut minte, care-şi publică operele pe la Slobozia
sau Roşiori, nu ratează ocazia să-l minimalizeze pe Culianu, dacă
se ocupă de Eliade – şi, logic, face asta dintr-o perspectivă
naţionalistă extremă, ceea ce pare să indice că asasinarea
fizică a cărturarului nu i-a ajuns „comitetului“. Ba chiar şi
pe site-ul acestei reviste, într-un comentariu la excepţionalul
articol al lui Dorin Tudoran, am găsit o încercare
asemănătoare, dinspre parte masculină, dacă e să mă iau după
semnătură, dar tot din perspectivă aşa, mai dreptace! Păcat,
Culianu ar fi meritat nişte adversari mai redutabili ori măcar mai
inteligenţi! Nu „juni“ din ăştia – cel puţin la minte!
– care cred că Eminescu trebuie „înghiţit“ cu tot
cu dimensiunea excesiv etno-centrată, xenofobă şi antisemită a
unei părţi din publicistica sa, că Eliade nu trebuie tulburat
pentru atitudinea sa politică, clar legionară, dinspre sfîrşitul
anilor treizeci ori că mirabila cultură băştinaşă nu trebuie
atinsă cu vreun semn de întrebare.
Cu ocazia acestei triste şi rotunde comemorări, s-au organizat mai multe evenimente legate de evocarea vieţii – din păcate, şi a morţii! – şi de analiza operei lui Culianu. Din cele ce-mi sînt cunoscute, aş aminti conferinţa susţinută de Ştefan Borbely la Universitatea din Cluj, mesele rotunde organizate luni, 23 mai, la ora 18.00, simultan la Iaşi, în colaborare cu Universitatea (au participat Dan Petrescu, Ştefan Afloroaei, Nicu Gavriluţă şi sus-semnatul), şi la Bucureşti, în colaborare cu ICR, cu participarea lui Horia-Roman Patapievici, a lui Andrei Oişteanu, a Gabrielei Adameşteanu, a lui Andrei Cornea şi a lui Paul Cernat. Nu ştiu dacă şi ce s-a întîmplat/se va întîmpla în Chicago, ştiu însă că, prin grija lui Sorin Antohi, un eveniment comemorativ s-a petrecut la Oxford University, pe 22 mai, la care au participat Dorin Tudoran, Moshe Idel, Edward Kanterian, Ştefan Borbely şi Grazia Marchiano.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters