Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Septembrie   |   Numarul 541   |   DIN FOIŞOR. Kazantzakis forever

DIN FOIŞOR. Kazantzakis forever

Autor: Liviu ANTONESEI | Categoria: Rubrici | 10 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
DIN FOIŞOR. Kazantzakis forever

Cînd m-am decis să-mi scriu articolul din Creta despre Kazantzakis, printr-un ciudat joc al memoriei, eram convins că anul acesta se împlinesc 125 de ani de la naşterea sa. Sigur, evenimentul aniversar s-a petrecut acum cîţiva ani, dar pentru atît lucru nu voi schimba tema articolului. Kazantzakis este Kazantzakis, iar pentru mine el este unul dintre marii scriitori preferaţi pentru totdeauna şi indiferent de datele aniversare! E ciudată apropierea mea de el, foarte timpurie, dar indirectă. Nu s-a petrecut prin lectură, ci pe calea văzului, prin vizionarea ecranizării romanului despre Zorba. Abia după cîţiva ani am citit romanul, iar Zorba purta chipul lui Anthony Quinn, pe care avea să-l poarte şi la toate relecturile. Apoi, am citit toate cărţile sale, în limbile care îmi erau accesibile, mai ales romåna, desigur, şi franceza. E cumva amuzant că am citit prima oară Raport către El Greco în engleză, neştiind că se tradusese. De cînd vin în Creta, pe lîngă alte cărţi, iau mereu una-două cărţi de-ale sale cu mine. Anul trecut, am recitit Zorba... şiHristos răstignit a doua oară, anul acesta, am luat Raportul... şiO viaţă în scrisori, ediţia românească din 1983 a regretatei eleniste Polixenia Carambi.

 

Şi, pentru că am amintit de această ediţie epistolară, trebuie să recunosc că prima lectură, cred că din 1985, mi-a provocat un fel de mic şoc – nu datorat vieţii încercate a marelui scriitor, părţii de suferinţă fizică şi de tulburare sufletească din aceasta, ci unei împrejurări care ţine de arta scrisului ca atare. Citindu-l, recitindu-l pe Kazantzakis, mereu am avut senzaţia că este un scriitor spontan, atît de natural, de firesc, de viu îi curge fraza. Credeam că-i iese totul pe loc, cumva ca din spuma mării sau din ţeasta lui Zeus, că nu degeaba e născut în insula în care s-a născut şi zeul zeilor. Credeam că nu citesc eu bine sau e greşită traducerea, atunci cînd am aflat că nici o lucrare nu-i pleca la tipar dacă nu se bucura măcar de trei redactări, uneori imediat una după alta, alteori la intervale mari de timp. Doar Raportul... a fost scris o singură dată, dar asta numai pentru că l-a luat moartea pe neaşteptate, el crezînd că mai avea vreo zece ani la dispoziţie. De altfel, din punctul său de vedere, e o carte neterminată, dar cît mă bucur că, aşa fiind, a ajuns în mîinile mele. E poate cea mai interesantă autobiografie literară – referitoare mai mult la operă decît la viaţă – a unui scriitor şi e cum nu se poate mai firesc că a ales să-şi facă bilanţul către „generalul“ său, celălalt mare cretan al erei creştine.

Dar să mă întorc la scrisori. Lectura lor, cea dintîi, m-a ajutat enorm „să-l iert“ pe Kazantzakis pentru rătăcirile sale comuniste din anii ’20. Şi să i le înţeleg mai bine. Pînă la prima lectură a scrisorilor, am crezut că, aidoma altor confraţi, de la Gide şi Rolland şi pînă la Panait Istrati şi atîţia alţii – unii dintre ei trezindu-se la vreme, alţii niciodată –, am crezut deci că răzvrătitul structural Nikos s-a lăsat orbit şi sedus de ideologia comunistă şi de utopia revoluţionară. Dar în cazul lui era vorba despre altceva. Kazantzakis nu era un naiv, ci un ins de o dureroasă luciditate. Înainte de prima călătorie la Moscova, de la Berlin, îi scria Galateei: „Îmi fac planuri să mă duc în Rusia, deşi ştiu ce mă aşteaptă acolo şi nu mă pot lăsa cu totul în voia acestei iluzii a noii călătorii...“ şi, în scrisoarea anterioară, „dacă acum vreau să plec în Rusia, toate astea nu isvorăsc dintr-o bucurie exagerată, ci dintr-o mare durere“. Dacă ar mai fi avut chiar şi mici iluzii legate de comunism, exilaţii ruşi, întîlniţi la Berlin, i le-ar fi spulberat. De altfel, a avut parte de o întîlnire lămuritoare cu Lev Şestov, marele filozof expatriat din dezgust faţă de bolşevism şi bolşevici. În fapt, Kazantzakis, pe de o parte, era cinic, pe de alta, ca autor de tragedii, s-a întors la sensul clasic al acestora. Credea că un mare, un dezastru uriaş şi global, plecat din Rusia şi care să cuprindă întreaga lume, ar fi sporit şansele de purificare şi de renaştere ale speciei noastre decăzute. Sigur, poziţia poate să pară mai cutremurătoare decît a „naivilor“ sau a „tovarăşilor de drum“ interesaţi, dar măcar are darul cumulat al lucidităţii şi al onestităţii.
 

Astăzi, am vizitat pentru a doua oară mormîntul lui Kazantzakis (foto), în care a fost repatriat la nişte ani de la plecarea sa într-o lume mai bună. A vechilor zei, a lui Hristos, a lui Buddha? Nici măcar el n-ar putea răspunde fără un răgaz de gîndire. Dar sigur nu a lui Lenin! Ca prima oară, am fost tulburat de amestecul de măreţie şi de modestie al lăcaşului. Interiorul de piatră al vechiului fort veneţian umplut cu pămînt, ca un mic munte terminat cu un platou. Scările de piatră ce te conduc acolo. Pe platou, iarbă deasă şi moale, aproape elastică, iar înspre vechile ziduri, o „bordură“ amplă din toate florile, arbuştii şi arborii Cretei. În centru, un postament de cîteva zeci de metri pătraţi din piatră albă, pe care e aşezat mormîntul propriu-zis din blocuri de piatră neagră. O piatră tombală din piatră albă, pe care nu e scris nici măcar numele, ci doar un citat din marele scriitor pe avers şi, pe revers, pe o placă din metal cuvîntul pace cioplit în cîteva limbi, de la greacă şi ebraică la engleză. O cruce simplă alcătuită din două lemne de catarg legate între ele cu sfoară marinărească. Nu am văzut niciodată un mormînt mai potrivit unui mare scriitor, deşi am vizitat cimitirul Eternitatea din Iaşi, Bellu, Pèrè Lachaise şi cîteva Cimitire londoneze. În stînga mormîntului, puţin mai în faţă, odihneşte, din 2004, Elena, ultima sa soţie, într-un lăcaş de veci mai mic şi la fel de sobru. De pe marginea platoului, peste oraş, se vede marea. De lîngă mormînt, se aude murmurul său neîncetat... Odihneşte în pace, Neînfricatule...



Etichete:  Kazantzakis

Comentarii utilizatori

Cind scriam articolul...Liviu Antonesei - Vineri, 10 Septembrie 2010, 11:48

@) All

...nu puteam sti ca, la trei zile, dupa ce am vizitat mormintul lui NK, pe stadionul din apropiere, avea sa aiba loc un fabulos concert de muzica greceasca, traditionala si culta, inchinat memoriei sale. Un stadion plin pina la refuz! Fabulos!

KazantzakisFlory - Vineri, 10 Septembrie 2010, 12:49

Impresionant articol! Felicitări Liviu!
http://www.youtube.com/watch_popup?v=TbBYjrZp5kw&vq=medium#t=42

Multumesc, FloryLiviu Antonesei - Vineri, 10 Septembrie 2010, 14:13

@) Flory

Inclusiv pentru linkul spre youtube!

Insula razvratitaInimaRea - Vineri, 10 Septembrie 2010, 15:08

În Scirsoare către El Greco, două teme împletesc o simfonie a Destinului: - a Adevăratei Credinţei, şi a răzvrătirii. Creta lui Kazantzakis era animată de orgoliul de a fi rămas templul zeului suprem. De aici, oroarea înaintea aproape inevitabilei convertiri la catolicism, dar şi spectaculosul "răpirii şi recuperării" sale, din ghearele "credinţei greşite" - căci necretane.
Nu cred că era cinic, mai curînd era mizantrop aşa cum însuşi Dumnezeu este - nu o dată - copleşit de "răutatea oemenească". Astfel, "comunismul " său apare ca o cale a ispăşirii, nu a fericirii.

NikosVirgiliu Culiceanu - Vineri, 10 Septembrie 2010, 18:39

Excelenta fotografia. Ca si reportajul, de altfel. Oare cine a facut-o?

Nebunia e ca mizantrop nu era!Liviu Antonesei - Vineri, 10 Septembrie 2010, 19:54

@) Inima-Rea

Cel putin la nivelul relatiile concrete cu oamenii! La un nivel oarecum abstract, spre filosofic, poate...
Da, privea comunismul, formele sale atroce din vremea revolutiei bolsevice si de dupa, care pe un fel de apocalipsa care sa deschida drumul purificarii...

Fotografia...Liviu Antonesei - Vineri, 10 Septembrie 2010, 19:55

@) Virgiliu Culiceanu

...e facuta de mine. dar am facut citeva zeci acolo, asta mi s-a parut cea mai potrivita pentru a insoti articolul. Multumesc pentru aprecieri.

Ravratirea perpetuaLiviu Antonesei - Vineri, 10 Septembrie 2010, 20:15

@) Inima-Rea

Nu cred ca vreo istorie a Cretei, chiar cea mai completa, cuprinde toate revoltele petrecute pe insula incepind cu stapinirea romana, continuind cu cele araba, venetiana, turca, germana etc. Si un lucru incedibil - exista o mica zona in sud-vestul insulei, la Chora Sfakion, un fel de fortareata naturala, inconjurata din trei parti de munti prapastiosi si o parte de mare, cu malurile aproape inaccesibile, care n-a putut fi cucerita de nimeni, niciodata. Acolo, inca mai functioneaza vendetta/canoun-ul si statul grec actual nu prea se baga in treburile locuitorilor...

Look here, upon this picture...Daniel StPaul - Sambata, 11 Septembrie 2010, 06:14

caci, vazind-o mica, in en-tête, m-a cuprins teama ca ar putea fi si beton in mormintul lui K . Am rasuflat usurat zoomind. Nu numai atit, zoomind si inscriptia de pe marmora, am ajuns sa inchid un capitol. Din tot ce am lasat in urma, dupa ani multi, mi-a parvenit un caiet dictando din, probabil, ultimii ani de liceu, cu tot felul de pestrite insemnari, printre care si epigraful kazantzakian pe care abia azi il pot reda, finalmente, linistii lui de epitaf "Δεν ελπiζω τiποτα. Δεν φοβοuμαι τiποτα. Εiμαι ελεuθερος." ...(Den elpizo tipota. Den fovumai tipota. Eimai elefheros= Nu sper nimic. Nu ma tem de nimic. Sint liber).

....and on this:
am facut insemnarea aceea acum aproape patru decenii fiind un terts (martor cam neutru si neparticipativ, din motive de necoacere/nestiintsa) intr-o conversatie de carturari adulti. Distinsul Al.T. il juxtapunea pe Istrati "al nostru" lui Kazantzakis. Nu vreau sa ma dedau la necrofagie; ca si Don Quijotte si alti citiva putini in universalitate, Zorba e de-acum independent (de autor), e o institutie fondata pe un proiect mai cuprinzator, deja colectiv. Daca n-ar fi sfirsit cum a sfirsit, Madame Bovary ar fi putut spune "Bubulina c'est moi..."(de fapt, eu sint Bubulina). Totusi, revenind la conversatia amintita, aura lui K, omul, nu iesea tocmai stralucit din ea. Al.T spunea ceva in genul : Istrati a fost un proletar luminat si un artist, K un scriitor intelectual scolit. Si totusi, cind amindoi impreuna au pelerinat la bolsevici, doar proletarul a trait drama judecatii lucide, poate pre-vizionare, si a trezirii dezamagite (era periculos sa spui asa ceva in vremea aceea aurita, socialistul Istrati nu se potrivea tiparelor "adjudecate" si impuse de maestrii de ceremonie ai epocii). Incomod si "sucit", Istrati...; stim cu totii (ma rog) cum functioneaza eschatologia autorului si cea a operei. Dar uite ce am gasit din Istrati:"Opera moare. Omul este etern. Operele sunt totdeauna convingătoare. Oamenii, doar arareori". Cam sucit, nu?

In felul lui...Liviu Antonesei - Sambata, 11 Septembrie 2010, 11:51

@) Daniel StPaul

...si in ce-l priveste, Istrati avea dreptate. Cred ca din el a supravietuit mai mult omul, din K scriitorul! Sigur ca vorbesc in termenii unei anume relativitati.
In chestiunea bolsevica, NK nu avea cum sa traiasca o dezamagire nefiind, in fapt, amagit. Dau in articol citeva citate, dar as putea da de zece ori pe atitea...

 
 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
AVALON. Modelul prezidenţial
La telefon, Ion Vinea
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV