OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cînd m-am decis să-mi scriu articolul din Creta despre Kazantzakis, printr-un ciudat joc al memoriei, eram convins că anul acesta se împlinesc 125 de ani de la naşterea sa. Sigur, evenimentul aniversar s-a petrecut acum cîţiva ani, dar pentru atît lucru nu voi schimba tema articolului. Kazantzakis este Kazantzakis, iar pentru mine el este unul dintre marii scriitori preferaţi pentru totdeauna şi indiferent de datele aniversare! E ciudată apropierea mea de el, foarte timpurie, dar indirectă. Nu s-a petrecut prin lectură, ci pe calea văzului, prin vizionarea ecranizării romanului despre Zorba. Abia după cîţiva ani am citit romanul, iar Zorba purta chipul lui Anthony Quinn, pe care avea să-l poarte şi la toate relecturile. Apoi, am citit toate cărţile sale, în limbile care îmi erau accesibile, mai ales romåna, desigur, şi franceza. E cumva amuzant că am citit prima oară Raport către El Greco în engleză, neştiind că se tradusese. De cînd vin în Creta, pe lîngă alte cărţi, iau mereu una-două cărţi de-ale sale cu mine. Anul trecut, am recitit Zorba... şiHristos răstignit a doua oară, anul acesta, am luat Raportul... şiO viaţă în scrisori, ediţia românească din 1983 a regretatei eleniste Polixenia Carambi.

Şi, pentru că am amintit de această ediţie epistolară, trebuie să recunosc că prima lectură, cred că din 1985, mi-a provocat un fel de mic şoc – nu datorat vieţii încercate a marelui scriitor, părţii de suferinţă fizică şi de tulburare sufletească din aceasta, ci unei împrejurări care ţine de arta scrisului ca atare. Citindu-l, recitindu-l pe Kazantzakis, mereu am avut senzaţia că este un scriitor spontan, atît de natural, de firesc, de viu îi curge fraza. Credeam că-i iese totul pe loc, cumva ca din spuma mării sau din ţeasta lui Zeus, că nu degeaba e născut în insula în care s-a născut şi zeul zeilor. Credeam că nu citesc eu bine sau e greşită traducerea, atunci cînd am aflat că nici o lucrare nu-i pleca la tipar dacă nu se bucura măcar de trei redactări, uneori imediat una după alta, alteori la intervale mari de timp. Doar Raportul... a fost scris o singură dată, dar asta numai pentru că l-a luat moartea pe neaşteptate, el crezînd că mai avea vreo zece ani la dispoziţie. De altfel, din punctul său de vedere, e o carte neterminată, dar cît mă bucur că, aşa fiind, a ajuns în mîinile mele. E poate cea mai interesantă autobiografie literară – referitoare mai mult la operă decît la viaţă – a unui scriitor şi e cum nu se poate mai firesc că a ales să-şi facă bilanţul către „generalul“ său, celălalt mare cretan al erei creştine.

Astăzi, am vizitat pentru a doua oară mormîntul lui Kazantzakis (foto), în care a fost repatriat la nişte ani de la plecarea sa într-o lume mai bună. A vechilor zei, a lui Hristos, a lui Buddha? Nici măcar el n-ar putea răspunde fără un răgaz de gîndire. Dar sigur nu a lui Lenin! Ca prima oară, am fost tulburat de amestecul de măreţie şi de modestie al lăcaşului. Interiorul de piatră al vechiului fort veneţian umplut cu pămînt, ca un mic munte terminat cu un platou. Scările de piatră ce te conduc acolo. Pe platou, iarbă deasă şi moale, aproape elastică, iar înspre vechile ziduri, o „bordură“ amplă din toate florile, arbuştii şi arborii Cretei. În centru, un postament de cîteva zeci de metri pătraţi din piatră albă, pe care e aşezat mormîntul propriu-zis din blocuri de piatră neagră. O piatră tombală din piatră albă, pe care nu e scris nici măcar numele, ci doar un citat din marele scriitor pe avers şi, pe revers, pe o placă din metal cuvîntul pace cioplit în cîteva limbi, de la greacă şi ebraică la engleză. O cruce simplă alcătuită din două lemne de catarg legate între ele cu sfoară marinărească. Nu am văzut niciodată un mormînt mai potrivit unui mare scriitor, deşi am vizitat cimitirul Eternitatea din Iaşi, Bellu, Pèrè Lachaise şi cîteva Cimitire londoneze. În stînga mormîntului, puţin mai în faţă, odihneşte, din 2004, Elena, ultima sa soţie, într-un lăcaş de veci mai mic şi la fel de sobru. De pe marginea platoului, peste oraş, se vede marea. De lîngă mormînt, se aude murmurul său neîncetat... Odihneşte în pace, Neînfricatule...