Autor: 
Categoria: 
Se apropie vacanţa. Profitînd de
acest lucru, dar şi de invitaţia unei pozitiv insistente
domnişoare, pre numele său Ozana, după cel al apei „frumos
curgătoare“, care scoate un volum de evocare a celor patruzeci de
ani de existenţă a vilei scriitorilor de la Neptun, mă adaptez
sezonului. De bună seamă, majoritatea celor prezenţi în
volum e compusă din colegi care au frecventat consecvent vila cu
pricina. Eu nu am fost decît o singură dată, în vara
anului 1992. N-am dansat decît o vară. Înainte de 1990,
nici n-aş fi putut merge, nefiind membru al USR. După 1995, iar
n-aş fi putut merge, pentru că am demisionat, deodată, şi de la
conducerea Convorbirilor Literare, şi din redacţie, şi din
Consiliul USR şi din USR ca atare. Motivele ţineau de stilul de
conducere al dispărutului Laurenţiu Ulici, dar nu intru în
detalii. În fond, despre cei plecaţi dintre noi numai de bine!
Mai greu îmi este să-mi explic de ce nu am fost pînă la
demisiile cu pricina. Mai ales că îmi plăcuse primul meu
sejur, în ciuda idiosincraziilor pe care le am pentru
aglomeraţiile exclusiv scriitoriceşti. Dacă îmi amintesc
bine, nici nu am mai avut vacanţe o bucată de timp, fiind prins în
tot felul de activităţi civice, apoi şi politice, care nu prea se
bucurau de vacanţe pe vremea aceea. Da, mi-a plăcut primul şi,
deocamdată, singurul meu sejur de două săptămîni – deci
n-am dansat chiar toată vara! – de la vila scriitorilor de la
Neptun. Poate că am avut şi norocul unei serii cu oameni simpatici!
Nu mi-i amintesc pe toţi şi le cer iertare, dar mi-i amintesc pe
Denisa Comănescu şi pe Nicolae Prelipceanu, pe Vasile Dan de la
tocmai apăruta revistă Arca, pe Doina Uricariu, pe Dan Cristea,
proaspăt repatriat, pe Gabriel Dimisianu – pentru care inventariam
şi îi semnalam rusoaicele cu „ţîţe mari“, că era
un puternic aflux de ruşi în acel an la Neptun, dar era un joc
mai degrabă umoristic decît unul cu conotaţii erotice! –,
pe concitadinul Constantin Coroiu, pe Fănuş, pus la suc de
portocale printr-un complot al medicilor şi al familiei, precum şi
cîţiva colegi din generaţia mea, ca şi mine, probabil,
pentru întîia oară în sanctuarul estival al
scriitorilor.
Cîteva lucruri îmi revin
adesea în memorie din acele săptămîni şi din cele alte
vreo două-trei care le-au succedat. În mod neaşteptat, nu-mi
amintesc mai nimic despre zilele de acolo, în afara faptului că
ne trezeam mai toţi foarte tîrziu şi că puţini apucau să
facă o şedinţă de plajă şi înot dimineaţa. Cu asta ne
ocupam mai ales după-amiezile care, acum, nu se mai disting,
părîndu-mi toate la fel. Îmi amintesc însă serile
şi nopţile, lungile întîlniri, în grupuri
variabile, în care puneam ţara la cale, că aceasta era
principala activitate a mai tuturor românilor în acei ani
de început al schimbărilor. Discuţii ce se prelungeau pînă
tîrziu în noapte, ba chiar spre dimineaţă, care adesea
deveneau de o pasionalitate dusă pînă spre isterie. Discuţii
animate deci, însoţite, de bună seamă, de licori de vară,
bere sau şpriţuri uşoare, deşi, măcar după miezul nopţii, unii
nu dispreţuiau nici tăriile, un consum de energie ce explică
somnul lung de apoi, adesea pînă în jurul prînzului.
În ciuda pasiunilor dezlănţuite în aceste poliloguri,
compuse adesea din monologuri paralele, în pofida simpatiilor
şi apartenenţelor noastre politice la fel de diferite ca şi cele
ale restului populaţiei, nu-mi amintesc, totuşi, de vreun conflict
adevărat, de vreo ceartă definitivă, deşi poeţii, ba chiar
scriitorii în general formează o gintă destul de nervoasă,
de iritabilă. Faptul mi se pare remarcabil, cu atît mai mult
cu cît în toamna acelui an aveau să aibă loc alegeri.
Nici măcar eu şi concitadinul meu amintit în preambul n-am
reuşit să ne certăm, deşi el era un vajnic admirator al lui Ion
Iliescu, iar eu, dimpotrivă! Îmi mai amintesc o discuţie
despre literatură, reviste, edituri cu Vasile Dan şi alta tot cu
el, cu Nae Prelipceanu şi Denisa despre implicarea scriitorilor, a
intelectualilor – discuţie foarte calmă şi mai degrabă
autojustificativă, noi fiind „implicaţi“, ca să spun aşa, de
partea bună a lucrurilor, adică sprijineam prin atitudinea şi
scrisul nostru jurnalistic „fragila opoziţie“ – care chiar era
încă destul de rahitică şi avea nevoie de vitaminele
noastre!
Însă, ceea ce nu voi uita
probabil niciodată este ziua în care un fel de furtună
ascunsă a provocat nişte curenţi subterani atît de ciudaţi,
încît s-a restrîns intrarea în apă pînă
la vreo doi metri de ţărm. Dar ori curenţii erau atît de
perverşi, ori omul e dracul, însă foarte mulţi înotători
au fost luaţi de apă şi duşi în larg. Salvamarii erau
puţini şi m-am alăturat împreună cu cîţiva înotători
mai buni în grupul de intervenţie. Însă nici nu prea
putea fi vorba despre salvarea prin înot, ci foloseam un sistem
de salvare de pe dig, cu ajutorul unor căngi lungi şi al unor
colace de salvare. Îmi amintesc că am scos un rus atît
de beat, încît nu se putea ţine pe picioare şi cu tot
corpul acoperit de vînătăi, zgîrieturi şi tăieturi
provocate de lovirea repetată de stînci şi stabilopozi. L-am
dus la punctul de prim-ajutor pe braţe, vreo patru oameni, iar după
mai puţin de-o oră, m-am văzut din nou în apă, în
zona cea mai periculoasă. Am salvat mai mulţi. Dar nu pot uita
privirea soţiei unui turist din Arad, pe care nu l-am putut salva,
nici plînsul său mai degrabă mut. Dus de curenţi, s-a lovit
puternic la cap de o piatră acoperită de scoici. Rana îi
sîngera. Îşi pierduse cunoştinţa, aşa că nu ne-a
putut fi de vreun ajutor oricît de aproape reuşeam, cu greu,
să întindem cangea şi să aruncăm colacul legat cu odgon
marinăresc. După acel eşec, am plecat buimac şi m-am oprit la
prima terasă.
Ajuns la Iaşi, aveam să aflu că Dan Deşliu, venit în seria următoare, se înecase şi el. Toată lumea ştia că era un înotător excelent. Nici acum nu se ştie dacă a fost accident sau moarte voluntară. Ciudat destin – în tinereţe, propagandist în versuri al regimului comunist, dublu laureat al Premiului de Stat, în anii optzeci, u-nul dintre cei mai puternici disidenţi anticomunişti! Cînd toţi se grăbesc să-l înjure pentru tinereţea „revoluţionară“, eu îmi amintesc de puterea pe care o trezea în mine ceea ce a făcut în ultimul deceniu al sinistrului regim.
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters