OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ceea ce s-a petrecut după 1990, mai ales în jurul anului 2000, a luat pe toată lumea prin surprindere, chiar şi pe mine, deşi probabil, conducător de reviste şi atent cum sînt la ce vine din urmă, mi-am dat seama cu o clipă mai devreme de evoluţia lucrurilor. Mă refer la incredibila explozie a prozei în această parte a ţării. Sigur, pe orice critic literar l-ai întreba despre prozatorii de aici îţi va recita dintr-o suflare numele lui Petru Cimpoeşu, Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu şi Florin Lăzărescu. Şi pe bună dreptate! Sînt autori care au confirmat, publicînd mai multe cărţi, luînd premii ale breslei, fiind traduşi în mai multe limbi, ba chiar Cimpoeşu a fost declarat acum o bucată de timp autorul celui mai bun roman publicat în Cehia, în anul cu pricina. Criticii mai bine informaţi îşi vor mai aminti desigur şi de spectaculoasele convertiri, totale sau parţiale, la proză, ale unor importanţi poeţi din generaţia optzeci, începînd cu Nichita Danilov, probabil exemplul cel mai spectaculos – tocmai a publicat al cincilea roman excelent, Ambasadorul invizibil –, şi continuînd cu Mariana Codruţ, Gellu Dorian, Liviu Ioan Stoiciu, Dorin Spineanu, fără a-l uita pe Constantin Severin, care tocmai a debutat ca prozator cu interesantul, complicatul, dar simpaticul roman Iubita lui Esto.

 

Şi nu este tot! În aceeaşi perioadă, au apărut puzderie de prozatori, de la suceveanul Constantin Arcu, de altfel nominalizat cu unul dintre romanele sale la Premiile USR, la băcăuanii Ion Fercu, autor a mai multe romane, ultimul apărut anul trecut, sub concisul titlu Z, şi Viorel Savin, cu romanul-document în două volume, poate „holografic“, cum susţine autorul, Gresia albastră. Însă greul pare să fie dus de bătrîna mea urbe – Cătălin Mihuleac, autor a mai multe cărţi de povestiri şi al unui straniu roman despre chiar această urbe, Şerban Alexandru, care şi-a întrerupt tetralogia Benedict şi Maledict la jumătate, iar eu aştept curios continuarea, parcimonioşii povestitori Radu Tătărucă, excelent anglist, şi Radu Părpăuţă, la fel de bun slavist, care au ouat cîte o excelentă carte de povestiri fiecare şi acum nu ştiu ce invitaţie mai aşteaptă. În ciuda interpretărilor posibile, o amintesc pe Gabriela Gavril cu romanul Fiecare cu Budapesta lui. L-am lăsat special la urmă, în această categorie, pe Călin Ciobotari, pentru ritmul susţinut de publicare – două romane, o carte de povestiri, una de teatru, una de interviuri din lumea teatrului, o piesă jucată la Naţionalul ieşean, în cei mai puţin de cinci ani de la debutul ca povestitor. Ultima carte, Captiv în epoca de aur, apărută anul acesta la Editura Ideea Europeană, este un captivant roman-mărturie scris din perspectiva vîrstei de atunci a autorului – este născut în 1979, a studiat filozofia, iar acum studiază teatrologia la Iaşi. Hopa! Era să uit excepţionalul roman distopic Scaune de pluş, debutul tardiv al lui Dan Petru Cristea, informatician de meserie, roman cîştigător al concursului de debut al Editurii Cartea Românească pe anul trecut.