OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In jurul anilor ’50 ati inceput sa va afirmati in plastica romaneasca, in plin realism socialist. Cum a fost?
Incepind din 1957-59 am avut niste rezultate bune, pot sa le exemplific cu lucrari. Se poate vedea cum intelegeam la acea vreme un portret sau cum tratam un peisaj. Eu nu cred ca se poate vorbi de un rabat facut in zona limbajului. Scoala ne invata foarte bine meseria.

Tot incepind cu acei ani ati avut si un discurs paralel, cel din domeniul picturii si cel din zona artei monumentale. Trebuie sa spunem ca, in cel de al doilea caz, ati avut-o asociata pe doamna Maria Blendea, cunoscut artist decorator, alaturi de care ati facut tapiserii. Erati in familie.
intotdeauna preocuparea mea pentru pictura a fost pe primul plan. in perioada cit am fost profesor la Academie am considerat de la inceput ca fara o experienta, fara o cercetare si fara un discurs personal, marea arta nu era cu putinta. Acolo, la scoala, trebuia sa ai o opinie, am facut parte din categoria profesorilor care au avut opinie in judecarea sau explicarea unor lucrari. Consider ca un profesor trebuie sa se exprime, chiar daca este contestat de studenti. Cred ca este lucrul cel mai important cind ti-ai asumat raspunderea formarii unor tineri. Si in arta poate exista un dialog, sint puncte precise ce pot fi atinse, este o vorbire pe baza de imagini, de exemplificari.

Exista „puncte precise“ in pictura dumneavoastra de-a lungul acestor ani. Sint convinsa ca foarte multe din ceea ce ati gindit in atelier impartaseati si studentilor. Mi-ati vorbit despre logica discursului plastic, despre rigoare, constructie, cum intra sufletul in aceasta lume.
Va mai dau un exemplu din activitatea mea. Reuseam studii extraordinare, ca incarcatura de date culese direct din realitate; or, intre aceste lucrari, care pentru nespecialisti sint extraordinare, sensibile, cum auzim adesea, se poate demonstra ca unele dintre ele nu au selectie, nu sint organizate, nu sint construite conform unor principii teoretice. Numai cind o lucrare raspunde si acestui lucru putem vorbi despre o reusita in domeniul limbajului plastic.

Pentru dumneavoastra a fost intotdeauna foarte important sa existe o legatura intre teoria limbajului vizual si practica lui, tot ce faceti demonstreaza acest lucru. Dupa anii debutului, a urmat o perioada cind geometria a devenit esentiala pentru pictura dumneavoastra, o perioada constructivista – dupa cum o numiti –, iar in aceste ultime lucrari remarcam tendinta de abstractizare, despartirea de elementul imediat, recognoscibil. Interpretarea are in vedere mijloacele stricte de limbaj, linia, pata de culoare, un ritm al suprafetelor ce poate aduce in discutie elemente sinestezice. Pe suprafata tabloului se creeaza un discurs contrapunctic, elementele au sonoritate...
Eu mi-am subordonat foarte mult motivul, subiectul, trecindu-l printr-o intreaga analiza de gasire a unor forme. Pot spune ca nu am fost un om linistit in constiinta mea, ca am gasit un drum pe care merg, fara sa imi mai pun probleme. Am pastrat niste legaturi, de structura, de gindire, de organizare a suprafetei. A fost important pentru mine contactul, de-a lungul anilor, cu marea opera, cu arta tuturor secolelor. Am incercat sa privesc cu mare atentie, trebuie sa marturisesc ca de multe ori mi s-a taiat respiratia vazind ce s-a facut. Am incercat, asa cum era firesc, sa vad unde ma aflu, sa fac efortul de a aduce ceva, care sa stea undeva, modest, pe o anume directie. Lucrul acesta l-am considerat firesc si este cel care m-a tinut in atelier, in intimitatea mea in toti acesti ani.

Drumul pe care l-ati ales este unul dintre cele mai grele. Nu exista un demers prin care puteati avea satisfactii imediate?
Este un drum de mare risc, dar atunci cind stau de vorba cu oameni, cu galeristi, ei imi spun: „este interesant ce portrete faceti“. Sint mai putin interesati de aceasta perioada. Dintre artisti, multi apreciaza ce fac acum. Acestea sint lucrari facute absolut pentru sufletul meu, nu mi-am pus intrebarea: cui trebuiesc? imi vine in minte o spusa a marelui Gheorghe Anghel, sculptorul, se intimpla la Sinaia. El spunea: „important este cu ce raminem“. Lucrul acesta nu l-am uitat. Daca lucrarile mele vor reusi sa puna probleme este o mare satisfactie si aceasta este valabil pentru toti cei care risca ceva.
*
Pentru pictorul Constantin Blendea riscul a devenit certitudine. in expozitiile personale, chiar daca putine la numar, opera sa a fost remarcata, marturie sint opiniile si criticile favorabile aparute de-a lungul anilor. Stiinta de a folosi expresia tonalitatilor, de a crea un echilibru intre rigoarea constructiei mentale si reveriile afective constituie unul dintre secretele reusitelor sale.