Pe Florin Şerban l-am cunoscut în 1993, cînd am devenit
amîndoi studenţi. Ca orice valoare autohtonă, Florin a fost cvasi-necunoscut,
pînă aseară, cînd l-au descoperit străinii. Ca mulţi alţi tineri creatori, el a
fost ignorat pînă acum, cînd o să ne lăudăm cu el, pentru că a luat un premiu
foarte important, Ursul de Argint, la Berlin. (Între noi fie vorba, criticii îl
poziţionau pe primul loc, dar n-a fost să fie de data asta).
Din 1993, timp de patru ani, am fost colegi la Facultatea de
Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Am fost şi colegi de cameră o
vreme. Doar prietenii şi apropiaţii lui ştiu că Florin Şerban, înainte de
Facultatea de Regie de la Bucureşti, are la bază această Facultate de
Filozofie, o bază solidă pentru viitoarea carieră de regizor, care, iată s-a
dovedit a fi nu doar o pasiune, ci o vocaţie.
În camera de cămin eram cinci amici, patru dintre noi la
Filozofie. Doi dintre noi eram interesaţi şi ne manifestam atunci şi în
domeniul artistic, Gilbert Danco şi cu mine, fiind şi scriitori de literatură.
Amîndoi am publicat articole, proze, eseuri, volume. Ca orice valori autohtone,
aproape nimeni nu a auzit de noi, deşi am fost bine primiţi de critici. Amîndoi
am cîştigat în studenţie premii la concursuri naţionale.
Din păcate, doar naţionale. Florin Şerban a avut noroc, după
atîta luptă, perseverenţă şi răbdare (a mai cîştigat premii, a fost finalist la
TIFF, dar toate acestea, naţionale, n-au contat). Dar acum, în sfîrşit, el a
cîştigat un premiu important şi eu nu pot decît să mă bucur, cu toate că ar
trebui să fiu şi invidios. Dar nu sînt: pentru că sper ca el să fie vîrful de
lance care să deschidă şi generaţiei noastre drumul spre recunoaşterea meritată.
Dacă unul a reuşit, poate şi ceilalţi o vor face. Cum suna o reclamă americană:
one is enough, the others will follow. Poate o să ajungem şi noi, ceilalţi
creatori valoroşi, să fim apreciaţi, susţinuţi, recunoscuţi.
Pentru că, deşi am început să scriu despre Florin, dacă
vreau să vorbesc şi despre noi, ceilalţi creatori valoroşi, vorbesc. Am învăţat
din titlul filmului lui Florin, Eu cînd vreau să fluier, fluier, că trebuie să
o fac. Mai ales că în literatură este mai greu: cartea trebuie tradusă şi publicată în străinătate, pentru a putea fi premiată, ca
să fie în sfîrşit recunoscută în ţară. Ceea ce este, dacă nu aproape imposibil,
extrem de greu. Nu este oare asta o prostie fără seamăn, să trebuiască să te
învîrţi într-un cerc atît de complex, ca să ajungi în locul de unde ai plecat?
Nu este culmea stupizeniei naţionale să fie nevoie să ne descopere alţii
valorile, pentru a le recunoaşte apoi şi în ţară? A sosit vremea să rupem cu
tradiţia asta românească blestemată! Pentru că uneori s-ar putea să fie prea
tîrziu. Vă spun eu: cu Florin am avut noroc că nu i-a plăcut în State, unde a
avut o bursă la Columbia. Dacă îi plăcea şi rămînea...
Sînt în țară atîtea valori care se luptă cu mori
de vînt și rămîn nebăgate în seamă! Am avut printre colegi și amici creatori
foarte valoroși. Însă mulți dintre ei au trebuit să-și caute joburi departe de
ţară sau joburi inadecvate, pentru aputea supraviețui.Nu vreau să par lipsit de
modestie, dar cînd am debutat în 2001 cu Anarhic (Paralela 45), am avut o
recenzie pozitivă şi extrem de bine scrisă, de Camelia Crăciun, în Observator
cultural, am fost bine primit de Monica Gheţ, într-o revistă din Cluj, care
acum nu mai apare. Iar la lansare, scriitorul Dan Damaschin a vorbit despre
debutul meu „fulminant“, care poate fi comparat numai cu al lui Cioran. Au
trecut atîţia ani de atunci, iar eu am tot bătut la porţile editurilor, cu alte
volume, cu alte propuneri. Deloc mai prejos decît prima carte. Am reuşit să mai
public un volum şi mai multe proze scurte, majoritatea în Tribuna şi în Vatra.
Şi? Cîţi, în afară de cîţiva amici, au auzit de Dorin David? A venit însă
vremea să vorbesc şi de el. Dacă vreau să scriu despre Dorin David, scriu! Pînă
nu va fi prea tîrziu...
Dar astăzi, cu
Florin Șerban și cu Ursul său în
mînă, speranțele au renăscut. De acum înainte, oamenii o să știe că există și
alte voci, alte generații, care au ceva de spus în cultura română, creatori
care o să ridice cultura română la locul meritat în cea universală. Să-i ascultăm prima oară aici, să-i recunoaștem, să
le dăm ce merită (nu mult: doar un cadru propice creației) și să-i promovăm noi
în lume. Să nu mai așteptăm ca lumea să ni-i descopere și să ni-i promoveze în
țară. Pentru că s-ar putea ca unii să nu fie atît de norocoși ca Florin Șerban.
Și este păcat, fiindcă nu doar ei vor fi cei care vor pierde, ci noi toți.
pot sa fluieri cat vrei, draghe.
dar articolul este penibil.
poate ca esti un tip modest, dar dupa lectura asta, ma indoiesc.
nu amesteca ouale din cos.
raspuns ruralDorin David - Marti, 2 Martie 2010, 08:28
Stimate user rural,
Eu cred in libertate, inclusiv in libertatea de exprimare. Insa tonul dvs. nu este apropriat unei reviste de cultura. Apoi, de comentat este simplu. Poate ne spuneti ceva din experienta dvs., poate sinteti un creator cunoscut si recunoscut in Romania, care nu a avut greutati, etc. Asa ca asteptam astfel de opinii, constructive. In ceea ce priveste ouale, nu are logica ce spuneti, ouale trebuie amestecate cu ceva ca sa fie amestecate, altfel sint toate oua...
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters