Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Februarie   |   Numarul 514   |   Dacă vreau să scriu despre Florin Şerban, scriu

Dacă vreau să scriu despre Florin Şerban, scriu

Autor: Dorin DAVID | Categoria: Actualitate | 2 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Pe Florin Şerban l-am cunoscut în 1993, cînd am devenit amîndoi studenţi. Ca orice valoare autohtonă, Florin a fost cvasi-necunoscut, pînă aseară, cînd l-au descoperit străinii. Ca mulţi alţi tineri creatori, el a fost ignorat pînă acum, cînd o să ne lăudăm cu el, pentru că a luat un premiu foarte important, Ursul de Argint, la Berlin. (Între noi fie vorba, criticii îl poziţionau pe primul loc, dar n-a fost să fie de data asta).
Din 1993, timp de patru ani, am fost colegi la Facultatea de Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Am fost şi colegi de cameră o vreme. Doar prietenii şi apropiaţii lui ştiu că Florin Şerban, înainte de Facultatea de Regie de la Bucureşti, are la bază această Facultate de Filozofie, o bază solidă pentru viitoarea carieră de regizor, care, iată s-a dovedit a fi nu doar o pasiune, ci o vocaţie.
 

În camera de cămin eram cinci amici, patru dintre noi la Filozofie. Doi dintre noi eram interesaţi şi ne manifestam atunci şi în domeniul artistic, Gilbert Danco şi cu mine, fiind şi scriitori de literatură. Amîndoi am publicat articole, proze, eseuri, volume. Ca orice valori autohtone, aproape nimeni nu a auzit de noi, deşi am fost bine primiţi de critici. Amîndoi am cîştigat în studenţie premii la concursuri naţionale.

Din păcate, doar naţionale. Florin Şerban a avut noroc, după atîta luptă, perseverenţă şi răbdare (a mai cîştigat premii, a fost finalist la TIFF, dar toate acestea, naţionale, n-au contat). Dar acum, în sfîrşit, el a cîştigat un premiu important şi eu nu pot decît să mă bucur, cu toate că ar trebui să fiu şi invidios. Dar nu sînt: pentru că sper ca el să fie vîrful de lance care să deschidă şi generaţiei noastre drumul spre recunoaşterea meritată. Dacă unul a reuşit, poate şi ceilalţi o vor face. Cum suna o reclamă americană: one is enough, the others will follow. Poate o să ajungem şi noi, ceilalţi creatori valoroşi, să fim apreciaţi, susţinuţi, recunoscuţi.
 

Pentru că, deşi am început să scriu despre Florin, dacă vreau să vorbesc şi despre noi, ceilalţi creatori valoroşi, vorbesc. Am învăţat din titlul filmului lui Florin, Eu cînd vreau să fluier, fluier, că trebuie să o fac. Mai ales că în literatură este mai greu: cartea trebuie tradusă şi publicată în străinătate, pentru a putea fi premiată, ca să fie în sfîrşit recunoscută în ţară. Ceea ce este, dacă nu aproape imposibil, extrem de greu. Nu este oare asta o prostie fără seamăn, să trebuiască să te învîrţi într-un cerc atît de complex, ca să ajungi în locul de unde ai plecat? Nu este culmea stupizeniei naţionale să fie nevoie să ne descopere alţii valorile, pentru a le recunoaşte apoi şi în ţară? A sosit vremea să rupem cu tradiţia asta românească blestemată! Pentru că uneori s-ar putea să fie prea tîrziu. Vă spun eu: cu Florin am avut noroc că nu i-a plăcut în State, unde a avut o bursă la Columbia. Dacă îi plăcea şi rămînea...

 
Sînt în țară atîtea valori care se luptă cu mori de vînt și rămîn nebăgate în seamă! Am avut printre colegi și amici creatori foarte valoroși. Însă mulți dintre ei au trebuit să-și caute joburi departe de ţară sau joburi inadecvate, pentru a putea supraviețui. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar cînd am debutat în 2001 cu Anarhic (Paralela 45), am avut o recenzie pozitivă şi extrem de bine scrisă, de Camelia Crăciun, în Observator cultural, am fost bine primit de Monica Gheţ, într-o revistă din Cluj, care acum nu mai apare. Iar la lansare, scriitorul Dan Damaschin a vorbit despre debutul meu „fulminant“, care poate fi comparat numai cu al lui Cioran. Au trecut atîţia ani de atunci, iar eu am tot bătut la porţile editurilor, cu alte volume, cu alte propuneri. Deloc mai prejos decît prima carte. Am reuşit să mai public un volum şi mai multe proze scurte, majoritatea în Tribuna şi în Vatra. Şi? Cîţi, în afară de cîţiva amici, au auzit de Dorin David? A venit însă vremea să vorbesc şi de el. Dacă vreau să scriu despre Dorin David, scriu! Pînă nu va fi prea tîrziu...
 

Dar astăzi, cu Florin Șerban și cu Ursul său în mînă, speranțele au renăscut. De acum înainte, oamenii o să știe că există și alte voci, alte generații, care au ceva de spus în cultura română, creatori care o să ridice cultura română la locul meritat în cea universală. Să-i ascultăm prima oară aici, să-i recunoaștem, să le dăm ce merită (nu mult: doar un cadru propice creației) și să-i promovăm noi în lume. Să nu mai așteptăm ca lumea să ni-i descopere și să ni-i promoveze în țară. Pentru că s-ar putea ca unii să nu fie atît de norocoși ca Florin Șerban. Și este păcat, fiindcă nu doar ei vor fi cei care vor pierde, ci noi toți.

 

 

 


Articole in legatura
Trei premii româneşti la Berlinala 60

Comentarii utilizatori

penibilrural - Joi, 25 Februarie 2010, 13:48

pot sa fluieri cat vrei, draghe.
dar articolul este penibil.
poate ca esti un tip modest, dar dupa lectura asta, ma indoiesc.
nu amesteca ouale din cos.

raspuns ruralDorin David - Marti, 2 Martie 2010, 08:28

Stimate user rural,

Eu cred in libertate, inclusiv in libertatea de exprimare. Insa tonul dvs. nu este apropriat unei reviste de cultura. Apoi, de comentat este simplu. Poate ne spuneti ceva din experienta dvs., poate sinteti un creator cunoscut si recunoscut in Romania, care nu a avut greutati, etc. Asa ca asteptam astfel de opinii, constructive. In ceea ce priveste ouale, nu are logica ce spuneti, ouale trebuie amestecate cu ceva ca sa fie amestecate, altfel sint toate oua...

Toate cele bune!
Dorin David

 
 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
Fără epic (II)
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
BIFURCAŢII. Absolvenţii
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
Cele mai recente comentarii
ref matematicieni
ref softul roman
ref educatie
necunoastere regretabilă
Codruta CRETULESCU ?
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire