OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vindecarea de simetrie
Editura Cronica, colectia „Serialul cu manuscrise“, 1999, 88 p., f.p.


Volumul Vindecarea de simetrie este un best of al poetului Dan Bogdan Hanu, cuprinzind poeme scrise intre anii 1985-1999. Abstractizare, putina inovatie, putin experiment… – cartea poate fi foarte usor prezentata negativ, ca un esantion de stagnare poetica etc. Insa Vindecarea de simetrie aduce in prim-plan un stil aparte de a face poezie. E adevarat, apar constructii oarecum ermetice, ambiguizante, dar toate acestea nu mai tin de o retardare poetica, ci mai curind de o anumita sensibilitate. Bob Dylan, Sex Pistols, iata doua nume amintite discret si care marcheza versurile lui Dan Bogdan Hanu. Nu atit prin stil, cit prin directetea mesajului, prin nonsalanta utilizarii locului comun.
In acest context, teme poetice ridicol de mari (cum ar fi timpul) capata concretizari destul de stranii. „Ziua“, „dimineata“, „dupa-amiaza“ sint principalele elemente ale timpului singuratatii („timpul pierdut“, proustian sau loisir, pur si simplu): „Plasma zilei de ieri/coagulata in interstitiile prezentului/o respiratie lichefiata/peste senzatii si emotii/capcane ermetice/pentru sensul proaspat prelins“; sau amiaza: „seism reverberat in lumina si praf/precum cercurile concentrice lasate pe apa/de greutatea pietrei/himera amiezii rataceste in fiecare detaliu“ etc.

In versurile de dupa 1990, ermetismul capata unele nuante ironice, sarcastice: „gifiind/ziua sta agatata de garduri/jumatate calcata de gesturi si voci/jumatate indreptata spre capatul strazii/din spatele ferestrelor inghetate/batrinii o privesc fara sa stie/daca va mai putea face citiva pasi/spre ei.“ – un poem excelent, perfect echilibrat, amintind de jocurile poetice ale lui Paul Éluard. Insa modelele sint altele si Bogdan Hanu nu intirzie sa le aminteasca: asa se intimpla in Poem in stilul si in absenta lui Mircea Ivanescu, unde referinta livresca directa este inlocuita cu o punere in abis in cunoscuta maniera mirceaivanesciana: „si am simti ca dincolo, la citiva milimetri, se petrece acelasi lucru,/adica o mina identica cu a noastra, suspendata in mecanica aceluiasi gest,/intinsa si ea, se opreste in fatalitatea aceluiasi refuz,/pentru ca nu, nu poate fi firesc, nu putem atinge timpul prin care am trecut“.

Pe masura ce ne apropiem de 1999, rafinamentul creste, imagini complexe incep sa inlocuiasca abstractul gratuit: „se apropie inchiderea parantezei/cuvintele se acopera unele pe altele/vor sa ajunga sa respire sensul final/(la fel cum gazatii din lagare/se ridicau unii deasupra celorlalti/pentru a fi mai aproape de cer)/semnificatiile se disting mai greu.“ „Ziua“ insasi, personajul principal al cartii, devine protagonista unor situatii poetice mult mai percutante: „zilele/sir de ginganii marunte si insidioase/imposibil de strivit/de fixat intr-un insectar/descompun cu acribie/farima cu farima/unicul exemplar al identitatii mele/feed-back grotesc.“
Putinele poeme care acopera o perioada atit de mare de timp (14 ani) sint mostre incerte ale unor virste poetice diferite. Tocmai de aceea cartea trebuie citita cu indulgenta la inceput si cu atentie spre sfirsit – o intreaga evolutie poetica este comprimata in optzeci de pagini. In spatele textelor se ascunde povestea unei deveniri. Altfel spus (conform unui titlu din carte), Acest poem (desi scris intr-o avansata stare poetica) trebuie citit ca o proza.