OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dan IANCU
Bostonmylove
Editura Eminescu, Bucuresti, 2002,
78 p., f.p.


Bostonmylove este poemul american al unui poet roman, Dan Iancu, poemul inspiratiei poetice in cadrul calatoriei in afara si al identificarii cu un peisaj des-instrainat. Poemul pare a se scrie pe drum, in perindarea mai mult sau mai putin obisnuita a autorului, cuvintele par a se inchega dupa o logica interioara a revarsarii de idei, tablouri, strazi citadine. Dincolo de aceasta impresie de improvizatie, de instantaneitate a bricolajului poetic sau de reportaj la fata locului, poemul isi releva insa, in profunzime, o constructie lucrata cu grija si cu pasiune controlata, o tinere in friu a lirismelor desuete si o transformare a oricarui lucru plat in lucru cu semnificatie.
Nedorind a-si pierde romanitatea, ci a iesi temporar din sine, poetul isi permite o escapada a declararii dragostei orasului Boston si citorva autori (Allen Ginsberg, Williams Carlos Williams, Jacques Brel, Sarah McLachlan, Silvia Plath) pe care ii citeaza direct sau la care face aluzii. Devenit pentru o perioada „bostonan in carne si oase fara sa fie nevoie de viza si de inerente plictiseli birocratice“, poetul isi marturiseste afilierea la spiritul spatiului „cetatii“ si la dimensiunea temporala a revelatiei de a fi „cetatenii unei aceleiasi clipe“.
Poemul este simplu si direct, explicit subiectivat, fara ocolisuri si redundante, vizindu-si tinta in mod nemediat. Aceste trasaturi ii asigura coerenta de flux si curgerea fireasca, desi poetul adopta metoda discontinuitatii, a rupturii in functie de expresivitatea unui cuvint, de intercalarea unui nou sentiment, de aparitia unei idei inedite. Ceea ce vede poetul devine ceea ce poetizeaza.

Inainte de toate insa, poemul este marca singuratatii si a uimirii, a imposibilitatii revelatiei sacre, a durerii neimplinirii. Poemul devine astfel marturia cautarii si a pelerinajului in banalitate, a incercarii de transfigurare simbolica a cotidianului, de acordare de sens vietii. Deasupra spatiului poetic pluteste o aura de sarbatoare, realismul crud al poemului si detaliul clar (cu vinzoleala zgirie-norilor, a homeless, cu reclamele Coca-Cola) cu o viziune a invaluirilor confuze. Autorul tinde catre identificarea cu celalalt, cauta misterul si respinge claritatea, glorifica devenirea si neaga impietrirea, in fine, se salveaza de singuratate prin poezie: „adincul de hirtie imi/ refuza tinguirile, niste volume de versuri, spui? parasite/ cu furie, aruncate ca si cum am fi noi prabusiti intr-un/ hau anterior/ nestiute rezerve de spatiu cu care incropim filtre/ de aparat nemiscarea intr-o uimitor de neinteleasa revenire la nimic, la o cersita repetare a inaintelui poezie,/ poezie…/ stii nu inteleg intotdeauna cristalul cuvintelor tale/ si ma uit mirat dupa cum impodobesc cu frinturi, cum/ sar din pagina-n pagina aducindu-mi aminte, cum imi/ vorbesc atit de neaparat“ (p. 12).

Dan Iancu este permanent surprinzator, se muta de la o imagine la alta, de la o culoare la alta, de la un simt la altul. In cadrul aceluiasi poem asambleaza elemente disparate, disonante si concordante, tonalitati confuze. Tematic, poemul reuneste singuratatea, pustiirea si dezolarea cu speranta si chiar cu exuberanta, linia succesiva a spatiului cu paradigma simultana a timpului, amintirea cu actiunea. Decorul si atmosfera sint pe masura universului cosmopolit de ansamblu, decupind un colt de strada, de bar sau de cafenea/cenaclu, vitralii si rugaciuni alaturi de articole de ziar si sticle de Coca-Cola, suburbii cu cersetori, droguri si cosuri de gunoi alaturi de semnul crucii si de intrebari metafizice. Chiar daca poetul pare a fi coplesit de suferinta solitudinii si a aminarii implinirii, sentimentul care invaluie poemul bostonmylove este, in ultima instanta, aflarea unei armonii transcendente, patrunderea in profunzimea lucrurilor simple si descoperirea unui sens ultim intr-un univers destructurat.