OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu ocazia precedentului sau proiect artistic in Romania, intitulat ¡Estranjero ven a votar! si desfasurat in spatiul galeriei Protokoll din Cluj, Daniel Knorr a fost acuzat intr-un saptaminal central de cultura politica de neseriozitate si de faptul ca promoveaza un anarhism gratuit. Dincolo de caracterul cvasisofistic si emotivist al intregului demers argumentativ, am suspectat faptul ca textul respectiv reprezinta un simptom al unei intelegeri generalizate gresite a lui Daniel Knorr, artistul care a reprezentat Romania la Bienala de la Venetia din 2005, o intelegere care il plaseaza pe artist intr-o zona gri a exceptiei care ar determina faptul ca proiectele sale ating numai tangential problemele contextului local romanesc. Ultima sa lucrare, Tramvaie si institutii, o interventie desfasurata in spatiul public din Bucuresti si integrata in proiectul Spatiul Public Bucuresti/Public Art Bucharest 2007, a reprezentat o oportunitate de a verifica teza pe care o incriminam mai sus de nesustenabilitate.

Despre ce este vorba?
Proiectul lui Daniel Knorr a inceput in urma cu citeva saptamini bune cind, intors in Romania, s-a lovit de vegetatia haotica a birocratiei si administratiei institutionale care facea imposibila transformarea practica a conceptului lucrarii. Aceasta avea nevoie de tramvaie pentru a se realiza, insa pina la ele ea a pasit in realitatea kafkiana a institutiilor locale materializata in vizite repetate la consilieri, secretari si sefi, depuneri de cereri, procese verbale si amenintari cu darea in judecata. Cu toate acestea, incepind din 15 septembrie 2007, ora 19.00, patru „altfel“ de tramvaie vor fi de vazut circulind timp de o luna pe liniile Bucurestiului. Sint speciale pentru ca ele poarta indicii vizuali a patru din cele mai importante institutii din Romania: Biserica Ortodoxa Romana (BOR), Armata Romana, Societatea Crucii Rosii Romane si Politia Romana. Alegerea acestor patru institutii nu este intimplatoare: sondajele de opinie arata ca populatia Romaniei are cea mai mare incredere in institutia Bisericii (84%), care este urmata de cea a Armatei (75%); in Politia Romana cred 41% din oameni, in timp ce Crucea Rosie nu apare de loc in sondaje. Daca lecturam aceste cifre ca o matrita ce codifica scala de valori a societatii romanesti, cu atit mai importanta devine aproprierea experientei vizuale si existentiale a simplului calator de pe traseul tramvaielor 16, 31, 32 si 45 care, pus fata in fata cu interventia lui Knorr, nu poate evita zona vasta de asteptare a raspunsurilor la citeva intrebari simple: ce inseamna ca merg acasa cu Biserica? ce presupune faptul ca sint inchis minute bune in vehiculul Politiei? Cit de viu sint in aceasta ambulanta resapata a Crucii Rosii? Ce semnificatie mai are pentru mine corpul Armatei?

Dincolo de institutii: logica societatii
Modul de a fi al unei societati, qua societate, e de a-si centra discursul si caracterul normalizator in institutiile sale, devenite vectori de rol si de functie. Asa cum arata John Searle, lucrul cu adevarat remarcabil este ca realitatea institutionala exista numai atita vreme cit ea este reprezentata ca existind. Ceva poate fi o familie, o bancnota, Guvernul Romaniei sau o proprietate privata numai cit timp ele sint reprezentate ca atare. Pentru ca o entitate oarecare sa devina o institutie (o suprafata de teren devine proprietate privata, o bucata de hirtie devine o bancnota) e nevoie sa fie gindit intr-o anumita maniera. Prin urmare, nu exista nimic in faptul fizic care sa dea continut semantic gindului sau perceptiei unei entitati ca fiind o institutie sau ca reprezentind o institutie. E vorba mai degraba de puterea gindului de a utiliza o logica foarte simpla, una care reuseste, insa, sa transpuna realitati dintr-o ordine ontologica in alta. Dincolo de diversul realului exista aceasta logica simpla care spune ca ceva devine o institutie atunci cind ceva trece (este reprezentat) drept altceva intr-un anumit context dat. Odata cu aceasta recunoastere ne situam in chiar punctul central al unor vehicule ale puterii care aduc cu sine, pentru fiecare individ in parte, un intreg arsenal de obligatii, prescriptii, norme, drepturi, indatoriri, cereri, permisii etc.

Un proiect conceptual
Anarchos sau lipsa oricarui principiu inseamna o violentare a logicii reprezentarii prin care ceva devine altceva, la un alt nivel simbolic, intr-un anumit context. Gestul lui Knorr nu este totusi unul violent: el nu face nedreptate nimanui, nu-si propune tactica scandalului pentru obtinerea unui succes relativ, nu distruge, ci mai degraba de-construieste, vrea sa invite la reflectie, sa initieze dezbateri, sa problematizeze. Reintors pentru luni bune in Romania, Daniel Knorr a inteles foarte bine importanta configuratiei institutionale pentru spatiul public postcomunist romanesc, prins la mijloc intre foamea acumularii de capital si nevoia asigurarii unui spatiu minim de supravietuire.

Prin lucrarea sa, Daniel Knorr continua linia dezvoltata de catre artistii conceptualisti ai anilor ’60-’70, al caror crez era ca societatea trebuie chestionata in chiar acele puncte pe care ea le considera cele mai neproblematice. Artistul nu s-a multumit sa ia ca un dat faptul ca populatia Romaiei are cea mai mare incredere in in cel putin trei din cele patru institutii (si nu in institutii mult mai importante pentru procesul democratic, asa cum ar putea fi Parlamentul sau Guvernul), ci a mers catre miezul acestei stari de lucruri, intrebindu-se atit pe sine, cit si pe cei ce vor participa zi de zi la aceasta interventie ce presupune acest lucru, prin gestul revenirii in strada a acelor componente ale sistemului societatiii care ofera oamenilor siguranta. Daniel Knorr le-a returnat oamenilor Politia, Armata, Biserica si Crucea Rosie. in logica reprezentarii sa spunem ca cele patru tramvaie in sine, privite ca obiecte atasate cimpului nostru de observatie, nu inseamna nimic. Acest lucru se intimpla pentru ca proiectul lui Knorr nu este despre ornamentarea spatiului public, despre producerea de obiecte care sa aduca un plus de confort estetic.

Dimpotriva, estetica lui Knorr este una a nelinistii, a inconfortului. Ele problematizeaza disfunctionalitatile si contradictiile ascunse in spatele sondajelor: Biserica este reprezentanta divinitatii, dar in acelasi timp se zbate intre fastul ornamental, implicatiile politicii in alegerea unui nou lider si discutiile despre traditionalism versus ecumenism; Armata trimite soldati in misiuni extrateritoriale, dar in acelasi timp are probleme in a-si asigura un minim buget de supravietuire; Politia se afla in cursul unui proces de autoreeducare si rebranduire cu intentia de a oferi „siguranta si incredere“, dar in acelasi timp ii este greu sa faca uitate abuzurile si coruptibilitatea angajatilor ei; in sfirsit, e vorba despre un sistem sanitar care uneori este cosmetizat, dar care in esenta ramine la fel de putred. Din acest punct de vedere, tramvaiele lui Knorr isi capata semnificatia deplina abia ca moment al reflectiei pentru calatorii sai, intr-un sens ce porneste de la propriul sine, se indreapta catre ceilalti si se reintoarce in punctul initial.
Daniel Knorr ne propune un proiect-oglinda si o intrebare care isi asteapta raspunsul: ce facem de acum inainte?