OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dans si psihanaliza, Centrul National al Dansului Bucuresti, 7 octombrie 2007
Prezentari sustinute de:
Irina Stefanescu Legrand – psiholog psihoterapeut, Bruxelles (Belgia) – „Inimaginabil si Nespus in dans si in psihanaliza“
Dr. psih. Daniela Luca (doctor in psihopatologie si psihanaliza) – „Dansul improvizat sau despre a te simti bine in propriul corp“ . Daniela Luca este absolventa a Facultatii de Psihologie, Universitatea Bucuresti, si doctor in psihanaliza la Universitatea Paris VII (Franta). Actualmente este psiholog principal acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania.
Drd. Izabella Ghita – „Balans – despre ambivalente, clivaje si dualitati in reprezentari contemporane. Analize de continut. Studii de caz: L’Oubli (Vava Stefanescu, Sylvain Groud), Carmen (Mats Ek), Self Unfinished (Xavier Le Roy)“. Izabella Ghita
este doctorand la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucuresti.
Moderator: Dr. Dorin Liviu Bitfoi – doctor in filozofie la Facultatea de Filozofie – Universitatea Bucuresti. Actualmente este redactor-sef la Radio Romania Cultural.
Invitati: Valentin Protopopescu, Ion Vianu
Partener: Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata

Izabella Ghita: Initial, acest proiect din cadrul celor patru dezbateri care vor avea loc ar fi trebuit sa se numeasca Feminin si masculin in dans, iar prezentarea mea vizeaza tocmai acest subiect si mai putin care sint limitele psihanalizei atunci cind este vorba de interpretarea unui produs cultural, cum este o creatie coregrafica sau un performance. Pornind de la aceasta ambivalenta, as numi-o in prima instanta (masculin si feminin), am ales sa incep cu o punere in scena semnata de Mihai Maniutiu, in care George Banu isi prezinta cartea, este vorba de L’Oubli/Uitarea, prezentare insotita de o creatie coregrafica. Nu stiu daca lucrarea domnului George Banu este inspirata din psihanaliza, dar „suna“ foarte psihanalitic. Domnia sa vorbeste in special despre faptul ca memoria si uitarea stau impreuna.

Uitarea in psihanaliza se refera in special la ceea ce este refulat, la ceea ce de obicei eliminam in inconstientul nostru, iar acest ceva ramine o vreme in inconstient, dupa care se intoarce in constient si da un gest, o dorinta sau o actiune, pentru a se intoarce in inconstient, adica in uitare. Duetul final din spectacol, pe care il urmarim, mi-a sugerat ceea ce se produce la nivelul Eului, tensiunea si bineinteles ambivalenta dintre constient si inconstient, aceasta insemnind, de fapt, Eu. in psihanaliza, in afara de Eu mai vorbim de un Sine, as putea spune ca in acest spectacol Sinele este reprezentat undeva la inceput prin prezenta a doua mirese, este Sinele primordial care, ulterior, se detaseaza in aceste ambivalente. Ceea ce se intimpla in scena este ceea ce se intimpla, de fapt, la nivelul fiecarui Eu.

Desi fizic este vorba de o femeie si un barbat, ni se infatiseaza mai mult ideea de androginie, nu avem niste clivaje foarte clare intre ceea ce inseamna feminin si masculin. Nici nu am putea preciza care este memoria si care uitarea si tocmai prin asta este mai bine surprinsa tensiunea la nivelul Eului. Un alt clivaj care trebuie depasit este cel dintre afect si reprezentare. Ele trebuie sa stea impreuna, nu am numai emotie fara reprezentare si nu am numai reprezentare fara emotie. Mai trebuie spus si ca interpretarea pe care eu o ofer acum nu e unica posibila, sint convinsa ca sint colegi de-ai mei care, privind acest spectacol, ar avea cu totul alte interpretari. Si asta pentru ca orice interpretare si orice act artistic se contamineaza subiectiv. Interpretarea se produce intotdeauna automat, fara ca acela care o face sa isi dea neaparat seama… Cind ceva te plictiseste, simti ca esti plictisit, aceea e o interpretare… ai o emotie si simti ca te furnica palmele, aceea e deja o interpretare si ea… Principalele clivaje din psihanaliza sint cele intre constient-inconstient, clivaj reprezentat de tensiuni la nivelul Eului, mai ales de modul in care Eul gestioneaza ceea ce se afla in sine, adica in uitare, si ceea ce este in mediul inconjurator, in lume, apoi clivajul dintre reprezentare si afect.

Prezentarea mea, repet, porneste de la ceea ce inseamna masculin si feminin in dans si am pornit de la coregraful Mats Ek, care in mod explicit, in cel putin doua spectacole ale sale a facut o interpretare psihanalitica, coregrafica a unor produse culturale existente deja, ma refer la Carmen de Bizet si Giselle. Ce va voi spune in continuare este, de fapt, ceea ce spune Mats Ek, care si-a gindit psihanalitic spectacolul.
Decorul din Carmen este relevant, el are o deschizatura care ne duce cu gindul la un organ feminin, prin aceasta deschizatura iese mama, maternul, femininul sau cum doriti sa il numiti, dupa care tinarul care este investit cu un simbol falic (trabucul), pe principiul monismului sexual. La un moment dat, intervine o femeie care este reprezentarea fizica materna. Conform teoriei freudiene, asta este o fantasma primordiala, intr-un registru simbolic, prin care baiatul, in virtutea complexului oedipian, doreste sa aiba o relatie directa cu mama si intra in rivalitate cu tatal. in scena apare figura paterna care impune norma si apare angoasa de castrare. in momentul in care apare figura paterna, baiatul isi da jos simbolul falic, trabucul, ceea ce inseamna ca apare angoasa de castrare. Vizionarea intregului spectacol ne reveleaza faptul ca este vorba de un Eu care trece prin diverse etape, exista o figura feminina care face transferul dintr-o etapa in alta. La nivelul acestui Eu, relatia lui cu Carmen este una de tip copil-mama, Carmen ipostaziind figura materna. O alta etapa este cea a aparitiei figurii paterne si a dorintei baiatului de a fi una cu ea; intervine apoi „uciderea tatalui“. in final moare chiar „mama“, ceea ce, conform viziunii freudiene, semnifica taierea cordonului ombilical.
Nu exista o singura teorie, de exemplu, Scoala de la Londra afirma ca nu exista un singur libidou centrat pe simbolul falic, ci ca exista un libidou specific feminin. Aceasta conceptie dominanta a complexitatii dintre sexe este intemeiata esentialmente pe structura corpului, deci pe anatomie.
Relevant in acest sens este spectacolul lui Xavier Le Roy, Self Unfinished, in care exista un singur corp, care, la un moment dat, ne da iluzia a doua corpuri. Spre deosebire de Mats Ek, Xavier Le Roy nu si-a propus sa interpreteze psihanalitic nimic, ci doar sa exploreze posibilitatile propriului corp. Exista o teorie conform careia avem de-a face cu un libidou activ, cu rol de emisie, care este cel masculin, si cu un libidou cu rol de atractie, care este cel feminin.

Dorin Liviu Bitfoi: Vorbim despre psihanaliza, despre ceea ce a fost numit inca de la nasterea sa talking cure, terapia prin cuvinte, si atunci exista o legatura intre psihanaliza si literatura. Vorbim despre psihanaliza aplicata la artele plastice, la sculptura, la istorie, la mentalitate…Vorbim poate mai putin despre psihanaliza aplicata la muzica, de exemplu, aceasta nu e numai o dificultate a psihanalizei, poate si a filozofiei in general si a altor domenii, a altor discipline….

[..] Nici Freud nu spune ca umbrela e un falus sau o galeata e un uter, asta e o solutie de avarie in psihanaliza… Daca nu se reuseste sa se interpreteze ceva ce este foarte personal, se poate considera, drept solutie provizorie, ca un simbol reprezinta ceva sau altceva. Este un inconvenient pe care insusi Freud l-a semnalat…. Cred ca trebuie sa ne luam gindul de la faptul ca exista o lista de simboluri psihanalitice, exista simboluri, desigur, dar ele sint foarte personale si se obtin intr-o interpretare de la analist la analizat. Ceea ce se incearca intr-o analiza este sa se vada solutia personala a fiecaruia. Exista numai simboluri personale si, ceea ce este foarte interesant, simboluri care pot disparea de la o etapa la alta, in biografia individului. [..]

Este adevarat ca psihanaliza se aplica multor domenii… Ar fi fost ideal ca unii dintre noi sa aiba o dubla competenta, dar nu am auzit sa existe la noi un critic literar care sa fie si psihanalist, scriitori psihanalisti exista, nu si critici… dar exista un punct de vedere care ne apropie si pe aceasta baza am indraznit sa vin aici… Iar acest punct de vedere este cel de spectator. Iar dumneavoastra, in calitate de coregrafi, si noi, in calitate de coregrafi, sintem spectatori si putem impartasi o impresie sau o interpretare pe marginea unei coregrafii sau a unei opere de arta in general, iar acesta este primul punct de vedere care ne apropie… Eu recunosc ca am venit aici si pentru a stabili un contact, care pina acum nu a existat, intre coregrafi si psihanalisti.

Irina Stefanescu Legrand: Probabil ca in fiecare meserie se pune problema transmisiei si probabil ca fiecare meserie se confrunta cu dificultati de transmisie, dar exista spatii, ca aici, unde nu e nevoie de o dubla sau o tripla expertiza ca sa iti enunti participarea si am trait momente foarte frumoase din parcursul meu, cind toate disciplinele se ascultau si apoi recoltau cu surpriza efectele noi ale intilnirii lor…
D.L.B.: Cum delimitezi intre propriile perceptii si o interpretare destinata mai multora (nu zic tuturor)? Cred ca e o problema de coerenta: daca ai tot mai multe indicii si o interpretare cit mai aplicata asupra unei secvente, sa zicem, de dans si ea se articuleaza mai departe, sint sanse ca ea sa fie valabila pentru mai multi. Nu cred ca poti avea o certitudine. Interpretarea spectacolului lui Mats Ek prin teoria freudiana poate fi si o chestiune de perceptie istorica.

I.S.L.: Toti sintem in aceeasi situatie: pentru orice apartenenta, apararea e si ea un obiect de analiza. De exemplu? De exemplu, eu mi-am asumat riscul de a iesi, la invitatia cuiva, din cadrul terapeutic. Bineinteles ca pierdem foarte mult prin cuvinte, iar regretul, de cind cuvintele nu pot spune lucruri, se poate si el manifesta.