OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dansul reprezinta manifestarea
vizibila a sufletului.
Isadora Duncan

Arta ca necesitate interioara, dansul ca simtire a propriului sine in corp
Bachelard reprosa psihanalizei ca se indeparteaza de insusi obiectul creatiei artistice, pentru a se cantona intr-un domeniu prea uman si, prin asta, deloc specific artistului. Arta in sine nu este terapeutica, dar este evident ca se poate insera intr-un dispozitiv terapeutic. Din punct de vedere critic sau al publicului, indiferent ca este vorba despre cautarea frumosului, a talentului, a tehnicii de interpretare/creatie, de expresie, de comunicare, sublimare sau de substitutie, avem de luat in seama un travaliu psihic, interior. Implicarea artistica il mobilizeaza pe subiectul creator cu toata lumea sa interioara, intr-un spatiu ce nu mai este nici al sau propriu, nici al celuilalt, si totusi comun ambilor, un spatiu tranzitional, cum l-a numit Winnicott.
Dansul este un dialog prin corp, de la corp la corp, pe o scena in care inconstientul (fantasme, pulsiuni, afecte, reprezentari, figurari, miscari interioare, amintiri etc.) se exprima intr-un fel de „a gindi corpul“, „a fi in corp, armonios“, „a transmite prin corp, estetic“.

A spune prin dans, si nu prin cuvint, intr-o zona coregrafica, o zona-limita intre reprezentare si prezentare, intre arta si non-arta, spontan si repetat, liber si impus, ludic si grav, tragic si patetic. A improviza sau a asocia liber miscarile, astfel incit sa transmiti mai mult decit o miscare anume, o scena, o traire, o intimplare sau, mai clar, vidul, plinul, umplerea, caderea, inaltarea, nasterea, deschiderea-inchiderea, rotundul, obiectele, dezastrul, culoarea s.a.m.d.
A improviza cu un corp ce capata un sens: corp rebel, corp-jucarie, corp-mister, corp tactil, corp articulat, corp fluid, corp fragil, corp grotesc, corp senzitiv, corp pasional, corp erotizat, corp juisant. Exista o identitate a miscarii, o identitate a subiectului-in-miscare. Puntea psihic-corp, energia psihica, impulsul, senzatia, gestul, kinestezia, memoria kinestezica inconstienta, imaginea inconstienta a corpului (Dolto) sint inscrise intr-o istorie a corpului, o istorie psihica, metaforizata. Ritmul, respiratia, spatialitatea si tempoul, spontaneitatea, imaginarul liber, constientizarea de sine in miscare, acordajul miscarilor pentru a fi in dans-arta, epiderma ca si continator al kinesteziei, eul-piele (Didier Anzieu) care isi desfasoara emotiile, afectele intr-un spatiu-timp armonic, nespart (André Green), privit si privitor al experientei sale artistice.

Avind o functie de continere psihica, dansul are prin urmare si una simboligena, el permite trecerea de la expresia directa a pulsiunii la simbolizare prin coregrafie/gesturi/miscari. Dansul devine o realitate tertiara, ce permite subiectului o legatura prin corp intre realitatea sa interioara si cea exterioara. Dansul nu este niciodata pentru sine insusi. Exista celalalt, spectatorul, privitorul, publicul. Chiar daca este doar in lumea interna. Dansul, ca si scriitura, ca si pictura, ca si oricare alta arta, este creatie, cita vreme nu este doar exprimare de sine.
Roger Passeron spunea ca a se exprima si a crea sint doua conduite ce se suprapun adesea, cel putin in parte, dar nu trebuie niciodata confundate. Multi artisti au respins, au refuzat aceasta confuzie, iar pentru esteticieni cuvintul expresie este deja descalificant. „Deoarece, in general, a crea este mult mai mult decit a te exprima. A crea inseamna a da realitate unui obiect, care va avea o viata independenta, in afara subiectului, care se exprima sau se manifesta prin el“, adauga Passeron. Am spune noi, cu atit mai mult in dansul improvizat, unde miscarile au o anume libertate, iar obiectul creat este materializat prin insusi corpul artistului.

Psihogeneza dansului sau despre afectele de vitalitate
Caracteristicile formale ale operei de arta sint, inainte de toate, dinamice, sint forme materializate ale afectelor de vitalitate, cum au fost denumite de psihanalistul Daniel Stern. El afirma, in lucrarea sa Lumea interpersonala a bebelusului, ca, inainte de a resimti emotiile categoriale, cum sint teama, bucuria, furia, tristetea, ura, surpriza etc., nou-nascutul simte emotii difuze, care nu sint categorizate, nu au nume, nu intra in nici o reprezentare anterioara. Sint abia sesizabile sau insesizabile, sint primare si stau la baza emotiilor categoriale. Bebelusul, pina sa simta iubirea sau/si ura fata de mama sa, simte mai intii calitati ale miscarii, viteza, ritmul, o anume fluiditate, o anume tensiune, mai mult sau mai putin armonioase, mai mult sau mai putin decelate de mama, de celalalt.
Iata cum vorbeste Stern despre dans, plecind de la cele mai sus numite: „Dansul modern si muzica sint exemple prin excelenta de expresivitate a afectelor de vitalitate, ca si variatiile lor. s…t Coregraful incearca, cel mai adesea, sa exprime un mod de a simti, si nu un sentiment anume. s…t Asa cum este dansul pentru adult, este si lumea sociala in care isi traieste experientele bebelusul – un loc al afectelor de vitalitate, inainte de a fi un loc al actiunilor formale“.

Judith Kestenberg, psihanalista si dansatoare din Paris, descrie la rindul sau evolutia tipurilor de motricitate, calitatea miscarilor, in functie de stadiul de evolutie psihogenetica. Astfel, stadiul oral este cel al descoperirii planului orizontal, experienta ce este conditionata indeosebi de motricitatea limbii. Ritmul schemei motorii a suctiunii, care organizeaza o parte importanta a relatiei de obiect din acest stadiu, se caracterizeaza prin tensiuni blinde intre un flux liber si un flux legat, ca si prin actiuni precum a mingiia, a deschide, a inchide (miinile indeosebi), a pipai. in stadiul anal, se dezvolta ritmuri in care apar schimbari de tensiune, indeosebi retentiile. Este stadiul in care copilul se joaca de-a ascunselea, de-a pierderea, se crispeaza si se relaxeaza succesiv. in plan spatial, exploreaza planul frontal, in special deplasarile. in stadiul falic, cind invata controlul sfincterian, controleaza si trecerile de la flux continuu si flux intrerupt, iar pe plan spatial descopera planul sagital.

Aceste caracteristici formale spatiale si temporale sint corelate cu dezvoltarea psihoafectiva, ceea ce este de altfel si un indicator emotional fundamental.
Marii teoreticieni ai dansului – Laban, Humphrey, Graham – il considera o pulsatie care determina in dansator elanuri centripete si centrifuge, respectiv miscari de deschidere si de inchidere. Fenomenologic, exista o alternanta a pozitiei subiectului in raport cu lumea, ce ne poate evoca dialogul tonic despre care scria Wallon sau acordajul afectiv, despre care scria Stern.
Laban a explorat valorile afective ale spatiului, ale timpului si calitatile miscarii. Este vorba despre greutate – a-si asuma propriul corp, a-l stapini, a avea o anume modulare tonica, iar ca metafore corporale avem tot ce se poate formula pe linia greu – usor. Spatiul – se analizeaza in puncte, directii, planuri. Este o constructie subiectiva, este o asumare a structurii, a gestului, a emotiei. Aici planurile orizontal/frontal/sagital au sensuri specifice: confruntare, atac sau fuga, perplexitate, inainte, inapoi, a fi-impreuna-cu, dreapta, stinga, sus-jos, interiorizarea axelor etc. Emotiile per se capata spatialitate: furia se manifesta in plan sagital, pudoarea si tupeul – planul frontal, contemplarea si sentimentul religios – planul orizontal. Timpul – este vorba despre calitati precum repede/lent, subit/continuu, despre urgenta, teama, explozie de furie, despre tandrete si seninatate, fiecare in tempoul ei, fiecare in ritmul ei, manifestate prin corp. Stern sublinia si faptul ca intensitatea, ritmul, forma unui comportament sint fundamentele fenomenului de acordaj cu sine insusi, cu celalalt. in dans are loc un permanent travaliu de simbolizare pornind de la aceste forme primare, de la matricele corporale.
Am atins aici, din pacate succint, acel domeniu al creatiei in care materia folosita este corpul; un travaliu al corpului, o gestatie a miscarii, o libertate asumata, pentru a se simti, a se constientiza pe sine in propria epiderma si a transmite celuilalt un sens al actului dansant, improvizind in spatiu-timp experiente psihice, manifestate artistic.