OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Relatia tensionata dintre Ministerul Culturii si coregrafii independenti dateaza de prea multa vreme ca sa mai fie o noutate pentru cineva. In repetate rinduri, reprezentantii sectorului independent au trimis diverse scrisori Ministerului (cum a fost cea din primavara anului trecut), cerind sa li se acorde un spatiu pentru repetitii, spectacole, intilniri, ateliere etc., asa cum se intimpla in orice tara civilizata. Din pacate, insa, dansatorii sint nevoiti in continuare sa repete pe unde apuca si sa-si joace spectacolele mai mult in strainatate, pentru ca in Romania nu au unde. Toate doleantele lor tin de un climat cultural de normalitate, decenta si minima implicare, de o politica culturala nesubsumata intereselor si afinitatilor personale, in care valorile sint sustinute si nu marginalizate. Peste tot in lume, artistul independent primeste fonduri de la buget pentru realizarea proiectelor, pentru festivalurile la care trebuie sa participe etc. Asta nu inseamna ca este mai putin independent, ci ca a ales o anumita structura in care sa-si poata desfasura activitatea. In Romania, statutul coregrafului independent este minimalizat si desconsiderat, ignorat continuu de Ministerul Culturii, ca si cum ar fi ceva lipsit de orice importanta. Daca niste „nebuni“ sau „amatori“, cum au mai fost numiti, vor sa danseze, n-au decit s-o faca pe cont propriu.

Cum si cu ce mijloace nu mai intereseaza pe nimeni. Pe de alta parte, atunci cind dansatorii si coregrafii independenti obtin premii in strainatate, ei devin, instantaneu, o imagine tocmai buna de exportat, pe care Ministerul si-o aproprie cu aceeasi dezinvoltura cu care le respinge orice initiativa. Paradoxul functioneaza perfect. Dansatorul independent este privit ca un accesoriu, o „bomboana fondanta“ – ca sa-l citez pe Mihai Mihalcea – care poate oricind lipsi din meniu. Atita timp cit nu exista un spatiu in care sa se poata exprima, existenta lui devine aleatorie. E nevoie de o pozitie mult mai ferma, de o solutie poate agresiva sau constrictiva pentru ca Ministerul sa inteleaga ca ceea ce acesti artisti cer tine de o minima posibilitate de a se afirma si de a-si reprezenta creatiile. Apelul la rabdare si intelegere devine derizoriu in contextul in care, de ani buni, aceste calitati au ajuns sa functioneze in defavoarea celor care le profeseaza.

Asa cum se gasesc bani pentru festivitati penibile, cu siguranta s-ar putea gasi si pentru o locatie adecvata dansului contemporan. La Festivalul BucurESTi.Vest, aflat la cea de-a doua editie, nici un reprezentant al Ministerului Culturii nu a fost prezent, ignorind un eveniment care, timp de trei saptamini, a reunit importante trupe din intreaga lume, directori de festivaluri, o platforma a dansului balcanic si alte manifestari reprezentative. Ar fi vazut atunci ca salile au fost pline si ca dansul contemporan are deja un public al sau. Nu poti insa cultiva gustul si intretine o receptare adecvata a acestor spectacole o data la doi ani. Un festival nu poate umple goluri majore si initiative trunchiate, compensind intr-un interval scurt o stare de indiferenta persistenta. Dupa acest festival, cu ecouri foarte bune in presa romana si straina, Ministerul s-a hotarit sa le propuna dansatorilor si coregrafilor sa-si desemneze un reprezentant. Astfel, coregraful Ion Tugearu a fost ales consilier al ministrului Razvan Theodorescu pe probleme de dans: infrastructura, initiative etc. De la incheierea festivalului si pina in preajma conferintei de presa din 22 ianuarie, in care coregrafii isi anuntau protestul mult mai radical, nu au fost luate insa nici un fel de masuri.

Mai mult decit atit, daca cu citeva zile inainte de conferinta, programul repertorial propus de coregrafii independenti Ministerului Culturii – o stagiune care sa inceapa din aprilie 2004 si sa cuprinda spectacole pe care si publicul bucurestean sa aiba sansa sa le vada – nu parea sa se poata realiza, chiar in ziua conferintei, Ion Tugearu a transmis solutiile pe care Ministerul, ca prin minune, le-a gasit. Amenintind ca vor apela la comisii europene si la foruri internationale, dansatorii au reusit sa obtina niste promisiuni. Se pare ca doar constringerile si pozitiile radicale mai pot avea vreun efect, dialogul civilizat fiind sortit esecului. Ministerul a promis ca se va redeschide Centrul MAD, inchis anul trecut din lipsa de fonduri, unde vor avea loc repetitii, urmind ca spectacolele sa fie gazduite de Sala „Liviu Rebreanu“ a Teatrului National. Neincrezatori in aceste solutii gasite pe ultima suta de metri si doar intr-o situatie de presiune, coregrafii au dat un ultimatum Ministerului, pina la data de 1 februarie, cind asteapta un raspuns oficial, prin care sa li asigure atit un spatiu de productie cit si unul de reprezentare. Asta insemnind ca, intr-un timp foarte scurt, MAD sa poata reintra in circuit.

Pina atunci coregrafii isi continua seria turneelor in strainatate. In perioada 25 ianuarie-12 februarie, coregraful Mihai Mihalcea este invitat in rezidenta la Centre Chorégraphique National de France-Comte a Belfort cu spectacolul Stars High in Amnesia’s Sky, in cadrul unui turneu international in Franta, Austria si Elvetia. Intre 4 si 14 februarie, coregraful Cosmin Manolescu se va afla in rezidenta coregrafica in Philadelphia, iar intre 1-16 martie este invitat in rezidenta la FIR(e), Helsinki. In martie, Ioana Macarie va finaliza lucrul la noua sa piesa coregrafica Nu stiu, produsa din fondurile obtinute ca premiu anul trecut la Amsterdam. In fiecare luna, cel putin doi coregrafi sint prezenti in turnee si la festivaluri in strainatate. Sa fie oare cei care ii invita „amatori“?
Dar cine stie, poate daca initiatorii stagiunii din 2004 s-ar gindi la un Apus de soare in ritm de dans contemporan, s-ar gasi si banii necesari!