OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca vreti sa vedeti cum arata o biografie de pictor daruit cu har (cu placerea transfigurarii unui ciob de realitate), mergeti la Cazino! Acolo veti vedea cum peretii somptuos decorati ai Casei Vernescu, recuzita hipnotica a instalatiilor sale de joc, atmosfera perfida si excitanta a figurantilor din cazino sint realmente dejucate de caleidoscopica retrospectiva a pictorului Virgiliu Parghel (n. 1954). Nu cred ca din lista (pe jumatate discutabila, insemnind derapaj comercial) a expozitiilor incepute din 2002 la Casa Vernescu s-a mai obtinut acest efect de „mana picturala“.

In general, expunind 170 de lucrari (uleiuri, pastel, acuarela – formate medii) poti usor risca efectul de redundanta si devoalarea mecanismelor „de serie“. Nu este deloc cazul cu aceasta ampla colectie de artist. Putem vedea borna Autoportretului din atelierul Liceului de Arta din Iasi, datat 1971, si temele picturii lui Virgiliu Parghel pina in 2007. Iata cum, pe parcursul a mai mult de trei decenii de travaliu artistic, simti la Parghel inrodirea poftei de lucru. Este o energie rascolitoare, dar fara sarcasm germanic-expresionist, ci cu o anume tandrete optimista, cu care artistul metabolizeaza pictural trecerea lui prin viata. Se poate intocmi (printre alte posibile inserieri de chipuri si motive) o geografie foarte colorata a sederilor sale peisagistice: Blaj, Balcic, Vama Veche, Domnesti, Baltatesti, Garina, Resita, Habic-Gurghiu, Cimpina, Bucurestiul Coanei Mita s.a.m.d.

Parghel pare in toate, chiar si in miile de notatii grafice, un „respirator“ de pasta-culoare. Pentru ca, initial, el este un mare reactiv la alcatuirile optice ale imprejurarilor simple ale vietii. Sorescian si hedonist, artistul iubeste – intr-o complicitate hitra – satul atemporal si urbea melancolica, peisajul ripos, cu cosasi sau pescari, dobitoacele ograzii, cersetorii batrini, copiii satului, cunoscutii de tot felul, colegii pictori etc. Portrete sarjate, nuduri, buchete de flori, case darapanate par – textual vorbind – teme de pictura pentru sufragerie. Parghel ofera, fara fals elitism, si folosinta de ambientare a productiei sale. Dar gindul lui autentic in fata pinzei depaseste indubitabil negotul. Pictura lui are intensitate, caldura de smalt pestrit si posibila inseriere, cu sens adinc omenesc, a secventelor de realitate pe care le prinde in pasta colorata si extrem de elastica in duct. Ce ti-ai putea dori deplin este sa ai un perete ticsit cu „Pargheli“, asa cum ii sta bine si inaintasului G. Petrascu in colectii.

O emblema posibila pe armoriul artei lui Parghel mi se pare a fi pretioasa cahla istoriata, adica bucata de ceramica smaltuita cu care se inveseleste vatra casei prin scene din lumea mare. Propunem aceasta metafora de pictura-vatra si pentru ca unul dintre ciclurile sale cele mai inalt elaborate, alaturi de Padurile si Nelinistile abstract-gestuale, este cel dedicat Cahlelor: minimalism total in figuratie, performanta tonala a negrurilor, expresie magmatica a pastei. Pictura lui Parghel, mai ales dupa expozitia din 1995, de la Galeria Simeza, si dupa renuntarea la angajarea sociala in pedagogia artei, este un cuptor cu foc continuu al unei vocatii de picturalitate care dospeste din framintarea realului.