OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scenaristul si regizorul David O. Russell (n.1958 la New York) a debutat in 1994 cu Spanking the Monkey, a carui premiera a avut loc la Festivalul de la Sundance, unde a cistigat Premiul publicului. El a mai fost nominalizat la categoriile „cel mai bun film“ si „cel mai bun debut in scenariu“ la Independent Spirit Awards. Al doilea lungmetraj al sau, comedia Flirting with Disaster, a fost votat de majoritatea criticilor americani printre cele mai bune 10 filme ale anului 1999. Despre Three Kings (Regii desertului*), criticul de la Newsweek, David Ansen, spunea ca este cel mai bun film al anului trecut.


Imaginea este uimitoare. Ati avut in minte stilul acesta cind ati scris scenariul, sau a fost ceva care a venit dupa?

In scenariu nu era decit o energie haotica si foarte cinetica. Era un fel de zgiltiire de colo-colo dinspre ceva comic inspre ceva serios si senzatia ca nu mai controlez nimic. Vroiam sa fiu mult mai agresiv ca regizor pentru ca fusesem mult prea prudent in primele mele doua filme. M-am apucat sa studiez reportajele foto si mi-a placut stilul acestora, asa ca am filmat ca acolo. Si pe urma am vrut ca filmul sa fie colorat, ca o cutie cu bomboane, nu ca un film de razboi in culori kaki. Am vrut sa fie un film de razboi 100% postmodern care sa-i aiba in el si pe Bart Simpson, si un Cadillac verde.
Initial, intentionasem sa filmez in Enectocrome pentru ca vroiam ca totul sa arate ciudat si de pe alta lume – totul foarte intens. Dar pentru asta era nevoie ca Technicolor sa asigure negativele, iar studioul (Warner Bros.) a zis „Las-o balta!“. Ne-am dus la alt laborator, dar cind am vazut probele in care nici o fata nu era vizibila – Enectocrome face ca umbrele sa inghita intreaga fata –, m-am speriat. Am crezut ca va trebui sa refilmez tot. Asa ca iar ne-am mutat la alt laborator, unde s-a reusit scoaterea detaliilor din umbra.

Care a fost sursa de inspiratie pentru secventele cu glontul si altele, tot atit de indraznete?

Am inventat tot. Cum iti ziceam, am vrut sa fiu mai agresiv ca regizor si aveam mai multa incredere in mine dupa primele doua filme. Asa ca mi-am dorit sa fiu mai putin linear. Am vrut sa imit putin felul cum functioneaza creierul. Imi place nemaipomenit un film care se cheama I am Cuba. E un film facut de niste rusi in Cuba, in 1964, si a fost lansat din nou pe piata acum doi ani de Scorsese si Coppola. E faimos pentru ca si alti regizori au furat idei din el, sint acolo niste miscari de aparat incredibile. Asta a fost o inspiratie.

V-ati gindit din primul moment la George Clooney pentru rolul din film?

Nu, deloc. Ma gindisem la un actor de compozitie, nu la unul asa de aratos. Dar pe urma te-ntilnesti cu George si cind il auzi cit de mult il intereseaza scenariul... E un tip destept, a vrut acest scenariu si l-a obtinut, cu orice pret. Chestia cea mai provocatoare era sa-l faci sa joace altfel decit pina atunci, sa vina cu ceva nou. Vroiam sa dea mai mult, sa se deschida mai mult si cred ca am obtinut o mai mare intensitate in jocul sau. Cred ca a facut o treaba foarte buna.

Credeti ca filmele nu se mai tem sa atace ipocrizia?

Cred ca da. Cred ca publicul e mai sofisticat ca inainte. Si mai cred ca, mai ales in legatura cu acest razboi, oamenii au avut reactii diferite si sint constienti ei insisi de comedia si absurdul care au existat la un anumit nivel.

Filmul acesta e interesant pentru ca, pe linga actiune, exista si meditatia asupra ei. Credeti ca filmele de actiune merg in aceasta directie?

Sint convins ca asta e directia pe care se va merge in viitor. Cred ca filmul de actiune pus pe pilot automat si lipsit de emotie va disparea. Publicul vrea o experienta cit mai completa atunci cind se duce la cinema.

Dupa acest film produs de un studio mare cu un buget mare, credeti ca veti mai realiza filme independente?

Cu siguranta. Dar eu il consider si pe acesta un film independent, pentru ca este foarte independent in spirit. Pur si simplu, e facut pe o pinza mai mare. Si, spre lauda studioului, am fost lasat s-o fac.

Care a fost cea mai mare provocare la acest film?

Au fost mai multe. Nu stiu care a fost cea mai mare, probabil dimensiunea proiectului. Cu atitea lucruri care se-ntimpla in film, eram ca-ntr-un circ cu trei ringuri. Cind ai patru actori principali, trebuie sa fii atent la performanta fiecaruia in parte. Vrei ca totul sa fie cit mai real si-ti faci griji. Iar faptul ca am lucrat in desert atit de mult timp lasa urme.

Cum a fost filmarea in desert?

Am avut impresia ca desertul era acea pinza imensa care-ti permitea sa faci
orice. Daca vrei sa ai o conversatie intima, daca vrei s-o iei la fuga sau sa gonesti cu masina – orice e posibil. Cred ca asta m-a si sedus, pentru ca sint putin claustrofobic, si primul meu film era foarte claustrofobic. Three Kings e chiar opusul claustrofobiei.

Ce experienta ati avut cu Razboiul din Golf? V-a preocupat la vremea respectiva, sau ati devenit interesat de el abia cind ati inceput sa lucrati la film?

Cind a-nceput razboiul eram la Sundance Film Festival cu un scurtmetraj. Eram categoric impotriva, vedeam bombele care cadeau si mi se parea ceva ingrozitor. Cred ca dupa aceea, cind am inceput sa fac cercetari, sentimentele mele s-au mai schimbat. In mod ironic, am simtit mai multa simpatie fata de decizia lui Bush de a porni razboiul, dar am devenit mai critic la sfirsitul lui. Ma infuria ideea dezastrului pe care-l lasasem in urma si festivitatile concomitente prin care sarbatoream o asa-zisa victorie fara conditii. Asta e sentimentul cel mai puternic pe care l-am observat la soldatii cu care am discutat si care au fost consilieri la acest film. Cred ca exista o mare doza de ironie. Mi se pare fascinant.

(Warner Bros., prin amabilitatea firmei InterComFilm)

Traducere de Alex. Leo Serban

–––––––
* Cu: George Clooney, Mark Wahlberg, Ice Cube, Spike Jonze; scenariul: David O. Russell, dupa o poveste de John Ridley; Imaginea: Newton Thomas Sigel; Muzica: Carter Burwell; 1999, 105 min. Distribuit de InterComFilm Romania.