OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa ce, timp de mai bine de patru secole de la inlocuirea epistemei renascentiste cu „noua stiinta“ carteziana, imaginatia a fost permanent declasata drept „nebuna casei“, fiind considerata o facultate care nu face decit sa perturbe si sa induca in eroare corecta functionare a intelectului, in ultima jumatate de veac am asistat la o veritabila „intoarcere a refulatului“. Pornind de la studiile lui Jung, Bachelard, Eliade, Corbin sau Gilbert Durand, mitul primatului ratiunii a fost tot mai vehement chestionat si criticat. Spre deosebire de filozofiile „irationaliste“ ale secolelor al XIX-lea si al XX-lea (de la Nietzsche la Klages, de la Bergson la Unamuno), care si ele pretindeau detronarea intelectului de catre facultati nerationale (vointa, sufletul, energia vitala, libidoul etc.), noile filozofii ale imaginarului nu mai au caracter titanian si revendicativ ori chiar mesianic, ci isi propun sa reconstituie, calm si sistematic, locul ocupat de imagine, simbol si fantasma in cadrul aparatului psihic.

Pentru a pune in evidenta rolul jucat de imaginar (echivalat cel mai adesea de parerea comuna cu adjective depreciative de tipul fantastic, iluzoriu, ireal) in viata mentala a individului este suficienta o mica introspectie. Intr-adevar, daca incercam sa ne surprindem si sa ne reprezentam propria activitate cerebrala, procesul cel mai important, care ne defineste drept „trestii ginditoare“, pare a fi ceea ce am putea numi monologul (sau dialogul) interior pe care il purtam permanent cu noi insine. Gindirea noastra se desfasoara printr-o continua punere in discurs mental a tot ceea ce face o-biectul reflectiilor noastre. Poate ca, teoretizind „la rece“, faptul acesta nu pare destul de evident, dar orice exercitiu introspectiv, spre exemplu unul de oprire a sirului gindurilor, ne obliga sa constatam ca gindim formulind mental propozitii catre noi insine. Instrumentele acestei procesari care face sa inainteze „virful activ al constiintei“ sint cuvinte, notiuni, verbe etc. Acestea dubleaza obiectele reflectiei cu un set de semne coerente, ce se tes intr-o retea organizata, alcatuind o realitate paralela, de natura semiotica. Din cauza aceasta, avem tendinta de a echivala mentalul cu logosul, de a reduce gindirea la activitatea intelectuala.

Or, dupa cum au aratat de mult deja atit psihologii, cit si lingvistii, limbajul interior, ordinea logosului, chiar daca ocupa centrul de greutate al constiintei individuale, nu este totusi decit o ordine secunda, derivata. Materia prima pe care, prin mecanismul simbolizarii, adica al asocierii de sensuri intelectuale, se construieste ordinea secunda a ratiunii este alcatuita din imagini. In sens extins, in categoria imaginilor intra atit perceptiile si reprezentarile lucrurilor exterioare (nu doar vizuale, ci si auditive, kinestezice, tactile, olfactive, gustative) si ale evenimentelor interioare (intuitii, fantasme, vise), cit si reconstructiile si combinarile lor ulterioare (amintiri, halucinatii, fictiuni, inventii etc.). Imaginarul, daca ar fi sa dam termenului sensul lui Lacan (care distinge trei mari ordine: al Realului, al Imaginarului si al Simbolicului), reprezinta asadar primul mare sistem psihic, prima forma de procesare a realului, fara de care procesarea secunda, simbolica, notionala, rationala, nu ar fi posibila. Noi „gindim“ intii prin imagini, reprezentari si fantasme (cu toate incarcaturile emotionale suscitate de acestea) si abia in al doilea rind prin notiuni, idei, rationamente si alte procese intelective. Chiar daca, atunci cind cautam dimensiunea specific umana a gindirii, sintem obligati sa asezam centrul de greutate in cadrul ordinii secunde, a limbajului rational, primordialitatea limbajului imagistic nu poate fi negata.

- Enciclopedia imaginarului european
Atit la scara individului, cit si la cea a grupurilor, imaginarul are o structura stratificata, de-a dreptul palimpsestica. O panorama a imaginarului european ar trebui sa analizeze atit confluentele, osmozele, dar si delimitarile si diferentele dintre imaginarele diferitelor popoare si grupuri care convietuiesc pe continentul nostru, cit si „etajele“ fiecarui complex cultural. In acest sens, Enciclopedia imaginarului european propusa prin proiectul EURIMAG ar urma sa fie alcatuita din douasprezece (sau mai multe) ateliere tematice, fiecare volum reunind studii ale unor specialisti in tema respectiva din fiecare zona sau tara a Europei. Domeniile volumelor ar putea fi:

1. Imaginarul alteritatii (imaginile celuilalt). Termenul greco-latin de imagologie desemneaza o disciplina care isi propune sa reconstituie imaginile pe care diferite grupuri si natiuni si le fac unele despre altele, prin intermediul unei serii de informatii stereotipizate, al unor fantasme binevoitoare sau ostile, al unor imagini impartasite de catre colectivitate. Aceasta perceptie a celuilalt a fost poate unul dintre factorii principali ai intelegerii sau disensiunii dintre tarile europene. Dar pina a ajunge la implicatiile politice ale stiintei „imaginilor celuilalt“ este necesara constructia unei sali cu oglinzi, in care fiecare perete are unghiuri specifice de reflexie si da, in consecinta, o imagine ireductibila a celuilalt, care nu se repeta niciodata. Acest volum asupra proiectiilor prin care popoarele Europei se vad unele pe altele ar fi fara indoiala cel mai „speculativ“ (sau „specular“) dintre toate.

2. Imaginarul artistic. Evolutia artei europene, din Antichitate si Evul Mediu la avangardele secolului al XX-lea si la postmodernism, este relativ bine cunoscuta. Ceea ce nu a putut fi pus in evidenta, din cauza lipsei unei munci in echipe multinationale, este sistemul complex de corespondente si de transmisiuni intre toate tarile. Folosind concepte precum cele de bazin semantic, izvoare, despartirea apelor, confluente, amenajarea malurilor, meandre si delte, create de Gilbert Durand, diversele curente si paradigme artistice pot fi urmarite in evolutia lor spatiala si istorica de-a lungul tuturor mediilor europene, in toate momentele lor, de la geneza formelor si a temelor, la expansiunea si iradierea stilurilor si a modelelor, pina la moartea modelor si a paradigmelor.

3. Imaginarul cotidianului. „Marea istorie“ este mai degraba un mit si o constructie intelectuala decit o realitate ce poate fi traita de indivizi. Cu alte cuvinte, desi individul e capabil uneori sa se ridice, prin efort intelectual, la un nivel de abstractie si de generalitate care sa-i permita sa sesizeze marile linii de schimbare ale vietii mondiale, in fapt, viata lui se desfasoara la un nivel mult mai elementar si direct. Modele si reclamele, mass-media si loisir-ul, muzica si arhitectura ambientala, spatiul de munca si de joaca, toate aceste realitati cotidiene joaca un rol mai important in perceptia de sine a individului decit proiectele internationale si marile scenarii explicative care ii sint propuse sau impuse.


- Categoriile etnice si spatiale – grile de perceptie imaginara

Acest volum al Enciclopediei va scoate in relief imaginile cotidianului pe care le traiesc locuitorii diferitelor tari si regiuni ale Europei, cu punctele lor de convergenta si specificitatile lor, uneori ireductibile, alteori doar prost intelese.

4. Imaginarul etnic. Studiile asupra specificitatii etnice si a antropologiei popoarelor au fost serios criticate si amendate, mai ales dupa catastroficele rezultate politice ale ideologiilor nationaliste din prima jumatate a secolului al XX-lea. Totusi, aceasta critica luare de cunostinta nu a patruns decit intr-o maniera superficiala in straturile profunde ale populatiilor Europei. O dovada in acest sens sint resurgentele nationalismelor si ale fundamentalismelor care zgiltiie atit democratiile occidentale, cit si tarile emergente din Est. Pentru a elabora proiecte politice capabile sa dezamorseze asemenea focare de tensiune, trebuie intelese sistemele interconectate si conflictuale de imagini care opun sau, in cel mai bun caz, armonizeaza grupurile. Acest volum al Enciclopediei va revela harta proiectiilor imaginare de sine ale populatiilor din Europa largita. Care sint miturile constitutive ale cutarei sau cutarei societati, care sint simbolurile prin care se autodefineste cutare sau cutare colectivitate, care sint imaginile prin care indivizii isi percep grupul sau natia in contrast cu alte grupuri si natii? Inainte de a elabora proiecte politice (sau interventii militare), politicienii trebuie sa inteleaga imaginea culturala si nationala de sine a partenerilor, altfel, incomprehensiunile se pot transforma in dezastre.

5. Imaginarul geografic. La inceputul secolului trecut erau la moda „morfologiile culturale“, care distingeau culturile prin categoriile perceptiei spatiului. Desi aceasta metoda esentialista si reificanta a fost abandonata, nu e mai putin adevarat ca comportamentul indivizilor si al grupurilor se bazeaza si pe o anumita imagine a spatiului geografic pe care il locuiesc. Asa incit categoriile spatiale nu mai trebuie intelese ca niste invarianti antropologici, ci ca niste grile de perceptie imaginara. Care sint contururile continentale ale Europei si ale lumii, exista frontiere naturale intre culturi si civilizatii, sau „socuri de civilizatii“, oamenii din Nord sint mai seriosi si mai muncitori decit cei din Sud, popoarele din Est sint mai putin civilizate decit cele din Vest? Asemenea intrebari, care au si o dimensiune politica, sint doar unele din temele (imaginarul marii, al muntelui, al padurii si al cimpiei, al riurilor si al mlastinilor etc.) abordate de acest volum dedicat imaginarului geografic al popoarelor europene.

6. Imaginarul istoric. Exista o istorie a imaginarului si un imaginar al istoriei. Multa vreme istoria a fost inteleasa ca un tablou de evenimente sociale, economice, politice, militare succesive, deci ca un inventar al faptelor asa-zis obiective. Totusi, desi este adevarat ca individul si grupurile reactioneaza la evenimentele externe, istoriografia din ultimul deceniu a pus in evidenta faptul ca aceste evenimente sint receptate ca imagini interioare, fiind asadar profund modelate de categoriile imaginatiei. Mai multi analisti ai imaginarului istoric au putut astfel degaja miturile, fantasmele, stereotipiile colective care au prezidat momentele majore ale istoriei, de la Revolutia franceza la totalitarismele fasciste si comuniste. Fiecare tara si fiecare grup national au propria lor imagine asupra istoriei. Care sint miturile originilor la francezi, la germani, la maghiari sau la romani? Cum au fost percepute marile momente ale istoriei europene, precum cruciadele, caderea Bizantului, Imperiile continentale si Imperiile coloniale, razboaiele mondiale de fiecare din tarile Europei? Acest volum al Enciclopediei imaginarului european este chemat sa reconstituie sistemul acesta de proiectii uneori coerente, adeseori divergente.

7. Imaginarul literar. La fel ca Imaginarul artelor, cel al operelor literare este mult mai bine cunoscut decit celelalte forme de imaginar social si cultural. Curentele estetice, poeticile miscarilor si ale creatorilor au constituit subiectul a numeroase studii comparatiste care le-au urmarit difuziunea prin diverse literaturi europene. Antichitatea clasica, Evul Mediu latin, Renasterea si Barocul, Clasicismul si Iluminismul, Romantismul, Modernismul si Avangardele au facut obiectul unor studii erudite. Trebuie subliniat insa ca aceste investigatii au ramas oarecum limitate, atit in ce priveste amplitudinea, cit si metodologia.


- Sincronizarea cu noile abordari pe „materii“

In ceea ce priveste deschiderea, chiar atunci cind sint rezultatul unui grup de lucru si nu al unui singur individ, aceste sinteze sint, de obicei, opera unor grupuri recrutate dintr-o singura tara si nu din toate tarile continentului. Pe de alta parte, trebuie aratat ca metodologiile au evoluat si ele, ca noi abordari, difuzioniste, pe „materii“, au revolutionat intelegerea dinamicii paradigmelor literare si fac necesare noi sinteze comparatiste.

8. Imaginarul mediatic. Era informatica in care traim a schimbat radical relatia noastra cu lumea. Revolutia imaginii si aparitia hyperspatiului au dublat lumea naturala cu o lume virtuala, cu o oglinda care nu respecta neaparat originalul. Daca este adevarat ca lumea tinde sa devina un „sat global“, in care toata lumea este potential informata de tot ceea ce se intimpla in oricare colt al planetei, nu este mai putin adevarat ca aceasta cunoastere nu este directa, ci transformata si manipulata de producatorii de imagini. Si daca aceste deformari nu pot fi evitate, ceea ce putem face este sa le intelegem mecanismele. Care sint diferentele intre scenele traite si imaginile filmate, cum actioneaza reclamele asupra inconstientului public, care este doza de acceptare si de rezistenta a diverselor grupuri in cazul „colonizarilor imaginare“, cum creeaza productiile cinematografice, campaniile publicitare si sistemul starurilor noile mituri si eroi ai lumii actuale?

9. Imaginarul pedagogic. Sintem facuti dupa imaginea educatiei pe care am primit-o. Teoriile actuale ale invatamintului au depasit, din fericire, definitiile si viziunile pedagogice esentialiste ale secolelor trecute, care pretindeau ca trebuie sa fim educati sa devenim ceea ce sintem deja. Desi accepta ideea diferentelor native si biologice, pedagogiile contemporane vad aceste diferente nu ca pe niste marci predestinate, ci ca pe niste puncte de plecare, a caror dezvoltare depinde de educatia familiala, institutionala si sociala a individului. In loc sa fie percepute ca o sursa de inegalitate, aceste diferente apar mai degraba ca un rezervor inepuizabil de inovatie. Provocarea adusa educatiei intr-o comunitate multinationala si intr-o societate globala este de a gasi rezervele de maleabilitate necesare pentru a stimula si a incuraja intr-un sens creator toate aceste diferente si nu de a le ierarhiza intr-o maniera limitativa si castratoare.

10. Imaginarul politic. In paralel cu progresul mass-media, politica a devenit si ea o arta a manipularii prin imagini. Puterea politica, cea economica si cea militara tind sa fie subordonate puterii informatiei. Campaniile electorale au devenit niste super show-uri cu Misses si Misters, condusi de echipe de imagine. Oricum, aceasta evolutie contemporana nu trebuie si nu poate sa ascunda faptul ca, inclusiv in trecut, cucerirea de pozitii si de roluri politice a fost o chestiune de imagine, de la „printii“ celtici din epoca Hallstatt la regii epocii clasice sau la dictatorii secolului al XX-lea. Mai multe carti au expus deja aceasta dimensiune fantasmatica a politicii; ceea ce trebuie facut in continuare este centralizarea studiilor de acest tip intr-o sinteza capabila sa reflecte toate imaginarele politice ale Europei.

11. Imaginarul religios. Inainte ca viziunea pozitivista si atee sa produca desvrajirea lumii moderne, civilizatiile umane au perceput timp de milenii universul prin prisma unei viziuni religioase. Multi oameni continua sa o faca si astazi, fiind demonstrat faptul ca ateismele si scientismele contemporane nu sint decit forme deghizate si deturnate de comportamente religioase. Relativismul postmodern ne-a invatat chiar mai mult, si anume ca nu ne mai putem permite sa judecam viziunile religioase ca iluzorii si pernicioase, ca forme inferioare de cunoastere. Dimpotriva, in calitate de sisteme explicative ale lumii, ele constituie niste complexe cognitive complete si auto-suficiente. Ele sint niste modele alternative care alcatuiesc un rezervor pretios de sugestii si solutii in special pentru momentele cind sistemele dominante intra in impas. Daca dorim sa pastram nu doar bogatia diverselor culturi europene, ci insasi disponibilitatea noastra de a schimba punctele de vedere (atitudine atit de necesara in contextul actual al globalizarii), trebuie sa invatam sa folosim istoria religiilor, antropologia si etnologia ca instrumente de creare a unui subiect multiplu. De la credintele neoliticului si de la samanismul vinatorilor si pastorilor preistorici la religiile politeiste ale Antichitatii si la monoteismele Cartii, Europa ofera o panorama de credinte religioase, cu dinamici imprevizibile si revelatoare, pe care doar o munca in echipa poate spera sa o surprinda in complexitatea sa inextricabila.

12. Imaginarul stiintific si tehnologic. In cartea sa Formarea spiritului stiintific, Gaston Bachelard a aratat ca ideile si teoriile stiintifice nu sint constructii abstracte, ridicate doar pe notiuni „neutre“ si relatii logice, ci sint impregnate de reprezentari perceptive si imaginare foarte puternice, care pot reorienta sau falsifica sensul sistemelor celor mai „stiintifice“. Este interesant si faptul ca Bachelard, afirmat ca filozof al stiintelor, a considerat necesar sa-si continue cercetarile printr-o „psihanaliza“ a elementelor din fizica aristotelica (focul, aerul, apa, pamintul). Morala acestei evolutii este aceea ca e contraproductiv sa izolezi si sa izgonesti Imaginarul din ratiunea stiintifica, ca modalitatea cea mai inteleapta de a trata aceasta problema este de a recunoaste specificul fiecarei forme de cunoastere si de a le face sa lucreze impreuna. A releva fundamentele subliminale si fantasmatice ale demersurilor stiintifice si ale creatiilor tehnologice nu este doar un exercitiu de inventariere a dimensiunilor slab cunoscute ale activitatilor umane, ci trebuie legate si de capacitatea de a patrunde la sursele intuitiei, ale inspiratiei si ale inventivitatii umane.

- Proiectul EURIMAG
La realizarea Enciclopediei imaginarului european au fost invitate o serie de centre de cercetare a imaginarului si alte institutii similare infiintate dupa modelul primului Centru creat de Gilbert Durand, Leon Cellier si Paul Deschamps, la Grenoble. Aceste centre alcatuiesc actualmente o retea, CRI (Centres de Recherches sur l’Imaginaire), si au o paleta larga de profiluri tematice si de metodologii specifice de abordare. O parte din directorii sau reprezentantii acestor centre au fost prezenti la Colocviul clujean. In momentul in care toate manifestarile de interes si propunerile venite din partea partenerilor europeni vor fi coroborate, Centrul de Cercetare a imaginarului doreste sa candideze cu proiectul EURIMAG la Comisia Europeana de la Bruxelles (in interiorul asa-numitului „Program-Cadru 7“, pe cale de a fi implementat in cursul anului viitor), in vederea obtinerii unei finantari comunitare.

In incheiere, mai poate fi spus ca un asemenea portret „cubist“, de familie, cum este Enciclopedia imaginarelor europene, care ambitioneaza sa surprinda simultan toate dimensiunile culturilor noastre, este si un fel de repetitie si de anticipare a unei revolutii antropologice care gesteaza in lumea contemporana. Este vorba de ceea ce am putea numi aparitia subiectului multiplu. Procesul multiplicarii fatetelor si personalitatilor interioare a fost adeseori deplins ca o maladie a omului modern, ce trebuie tratata prin proiecte de reintegrare si retotalizare a sinelui. Dar pe plan social asemenea proiecte „curative“ au sfirsit prin a da nastere la societati totalitare, reductive si sterilizatoare, cu toate persecutiile, holocausturile si gulagurile ce le insotesc. Or, pentru a accepta structuri politice liberale sau descentralizate care nu strivesc individualitatile, trebuie sa inceapa prin a accepta noi insine jocurile multiple de roluri pe care ni le impun presiunile divergente ale vietii contemporane. Dintr-o patologie (exista intr-adevar diagnosticul de personalitate multipla), conditia de subiect multiplu trebuie transformata intr-un mod de viata deschis si practicabil. Unul dintre cele mai bune exercitii in acest sens este studiul diversitatii si al diferentei, constructia marilor panorame ale alteritatii.