OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Insemnari dintr-un bordel turcesc, volumul de debut al irlandezului Philip Ó Ceallaigh, a stirnit curiozitatea pietei literare britanice, care i-a acordat doua premii prestigioase. Autorul nostru traieste la Bucuresti de sapte ani, scrie despre Romania ca si cind s-ar fi nascut aici si cucereste lauri pe piata britanica. De unde interesul pentru Romania? Si de ce Romania este personaj? Ce-i spune unui irlandez cartierul Titan din Bucuresti? Interviul revistei a fost realizat dupa ce, de circa o luna, varianta in limba romana a volumului de debut a aparut la Editura Polirom.

Philip, de cind ai invatat romaneste?
Am inceput sa invat romaneste din primul an de cind sint in Romania, din 1995.
Ai invatat repede?
Am invatat repede si prost.
Ai invatat singur sau ai avut un profesor bun?
N-am avut profesor. Am avut mai multe profesoare.
Dragute?
Dragute...
iti amintesti primele cuvinte invatate in romaneste?
„Da“ si „Nu“.

Philip, de ce n-ai invatat ceva folositor?
De ce ai venit in Romania, in 1995?
N-am vrut sa vin neaparat. N-a fost ceva gindit clar, planificat. Pina sa ajung in Romania, am schimbat mai multe locuri. Cind am terminat facultatea in Irlanda, n-aveam loc de munca, eram somer. Am plecat in lume. La Bucuresti, am predat engleza la Facultatea de Constructii.
in Irlanda ce facultate ai absolvit?
Filozofia.
Si n-ai gasit loc de munca?
Ca filozof?
Ca profesor de filozofie...
Ei, na... Daca vrei sa fii muncitor necalificat, faci filozofie. Muncesti, gindesti si te certi cu viata ta: „Philip, de ce n-ai invatat ceva folositor?“. A, nu poti sa faci nimic cu filozofia.
De ce te-ai dus la filozofie?
Mi s-a parut interesant. Nu mi-am dorit niciodata o cariera, bani, succes, masina. Sigur, am avut momente cind am muncit din greu si am avut momente cind n-aveam bani: atunci viata nu mi se parea interesanta. Cind te trezesti la ora cinci dimineata si muncesti toata ziua la soare, viata nu este deloc placuta. Am avut momente cind imi spuneam: ce fac cu viata mea?

Ti-a dat filozofia vreun raspuns?
Nu. Filozofia nu da raspunsuri. Filozofia discuta despre probleme care nu au raspunsuri.
Cind ai venit la Bucuresti, in 1995, era prima ta iesire dincolo de Irlanda?
Nu. La 18 ani am muncit la Londra. M-am intors in Irlanda pentru facultate: dupa aceea am plecat in Spania, unde am muncit citiva ani, dupa care am plecat in Rusia, unde am lucrat un an. in Statele Unite am locuit un an si jumatate, apoi m-am intors in Irlanda si abia dupa aceea am ajuns la Bucuresti.
La Bucuresti ai locuit cel mai mult: 1995-1997 si din 2000 – neintrerupt. De ce te-ai stabilit la Bucuresti?
Am obosit. M-am plictisit de atit de multa miscare. Pierzi multa energie. Dupa 30 de ani, vrei sa stai intr-un loc unde sa ai chestiile tale. Te plictisesti sa umbli cu un rucsac, tot timpul. Dupa 30 de ani, ma plictisisem de un stil de viata instabil. Asa am ramas la Bucuresti. M-am hotarit sa ma concentrez pe scris. Aveam nevoie de un oras, de o casa si de o perioada mai linistita.
Cind ai inceput sa scrii la acest volum?
Am inceput sa scriu pe vremea cind eram in Statele Unite. Aveam atunci 26 de ani. Astazi am cu 15 mai mult. in Statele Unite am lucrat ca muncitor necalificat. Am muncit foarte mult, nu aveam timp sa fac nimic. Munceam si dormeam. Aveam senzatia ca viata mea imi scapa. Tot ce am patit in Statele Unite am povestit in nuvela Viata mea de artist, inclusa in acest volum. E o nuvela autobiografica.

Sint prea dur?
Daca am ajuns la aceasta nuvela, Viata mea de artist, iti fac un repros: mi s-a parut ca e prea explicita si ingrosata relatia dintre exploatat si exploatator. Mi s-a parut o nuvela cu teza: omul e exploatat in Statele Unite!
Eu nu am spus ca omul e exploatat in Statele Unite. Pur si simplu am scris despre viata mea acolo. Am scris despre oamenii pe care i-am intilnit acolo, care nu aveau acte in regula, lucrau „la negru“. Eu n-am compus un text politic, eu nu sint un ideolog, nu cultiv ideologii. Am scris despre cum te trezesti la cinci fara un sfert dimineata si ajungi acasa la sapte seara. Si asta se intimpla in fiecare zi. Si simbata esti chemat la lucru si muncesti ore in plus si nu esti platit. Si o companie se poate comporta cu tine in felul asta pentru ca nu ai acte in regula. Pe mine m-a interesat sa scriu despre experienta de a trai asa. Asta am vrut sa arat in aceasta nuvela: cum este sa nu ai control asupra vietii tale, cum este sa nu ai timp dimineata sa te caci, totul trebuie la minut. Asta a fost experienta mea acolo, in Statele Unite. Si, in continuare, foarte multi oameni lucreaza fara acte.

in Statele Unite?
Da. Se spune ca ar fi 20 de milioane fara acte. Nu stiu. Dar a lucra fara acte e o experienta comuna, nu e nimic neobisnuit. Poate ca sint un pic mai revoltat pentru ca avem anumite imagini despre Statele Unite.
Tarimul fagaduintei?
Poate.
Revolta ta, din nuvela Viata mea de artist, mi s-a parut prea explicita, prea directa.
Dar eu vorbeam despre o realitate! Sa ai 20 de milioane de oameni, in tara ta, care sa lucreze ilegal...
Bine, Philip, dar nu vor acei oameni sa lucreze asa, fara acte, cu un salariu de mizerie?
Da, ei au ales sa traiasca asa. Da. Si ce inseamna aceast argument? Sint prea dur?

Ce poate face statul american?
Doua lucruri. intii sa le spuna: munciti aici, platiti impozite. Trebuie sa aiba aceleasi servicii si sa fii protejat de lege. Al doilea lucru pe care il poate face statul american: sinteti aici ilegal, inapoi acasa. Statul american nu face nici una, nici alta, nici nu le da acte, nici nu-i trimite acasa. E o situatie de ipocrizie, se fac ca nu exista problema imigrantilor ilegali.
- Nu trebuie sa ai o idee elitista despre scris
Vreau sa discutam si despre ceva care, in opinia mea, este excelent scris. Nuvelele care se petrec in Romania sint superbe, iar in cartier mi se pare o capodopera a detaliului si a observatiei incredibil de precise. Cum ai reusit sa intelegi asa de bine ce se intimpla in jurul tau in Romania? Cum ai reusit sa intelegi, la modul profund, cartierul Titan, de exemplu, unde ai si locuit?
Nu e asa de greu. Am stat cinci ani in Titan. E viata ta. Daca nu intelegi viata din jurul tau, ce intelegi, de fapt? N-am incercat sa-mi explic Romania. Nu asta a fost intentia mea. Pur si simplu am scris despre viata mea, a mea, despre chestii foarte banale, despre chestii foarte aproape de mine, pe care le vezi, nu te poti preface ca nu le vezi.

Sint chestii banale cele despre care scrii sau doar par banale?
Nu stiu. Un scriitor trebuie sa fie conectat cu alti oameni. Nu trebuie sa ai o idee elitista despre scris si sa crezi ca scrisul, literatura sint pentru oameni superiori sau mai educati, ca ar fi ceva pentru un cenaclu. De ce e atit de greu sa fii accesibil? Daca scrii trebuie sa te straduiesti sa nu fii greu de citit. Eu nu vreau sa-mi explic Romania, vreau doar sa o inteleg, vreau sa stiu ce a fost in spatele oamenilor care locuiesc in cartierele periferice ale Bucurestiului.
Ce a fost in spate?
in primul rind, Bucurestiul nu a crescut ca un oras normal, nu s-a dezvoltat organic, i-a fost fortata cresterea. Ceausescu a adus niste oameni din tara, s-au construit niste blocuri si au fost inghesuiti acolo. Astea nu sint case de locuit, aceste apartamente mici pe care le vezi peste tot in Bucuresti. in 1989 sistemul s-a prabusit si au ramas sute de oameni – multi pensionari, asa cum erau in blocul unde locuiam eu – in acele locuinte ceausiste. Si oamenii aceia si-a dat seama ca, practic, n-au nimic, dupa o viata de munca. La nivel istoric, dupa 1989, pentru acei oameni a fost o perioada de stagnare. Eu m-am intrebat in nuvelele mele cum supravietuiesc acei oameni intr-o situatie absurda si fara speranta? intrebarea mea a fost: cum supravietuieste un om care are timp mult, locuieste intr-un loc urit si nu are bani? Ce face acel om? Traieste intr-un stres constant. Dar cum se descurca acel om?

Cum ai ajuns in Titan?
S-a intimplat. Acolo, in 2000, locuintele erau foate ieftine, eu aveam o garsoniera la ultimul etaj, nu aveam bani sa-mi repar acoperisul, imi ploua in casa. Si eram inconjurat de oameni stresati.
Si cum se descurca acei oameni?
Devin certareti. Se cearta cu vecinii, se cearta cu administratia, se cearta din nimic si cu oricine. Dar problemele persista, ele nu se pot rezolva decit intr-un mod creativ. Fiecare om trebuie sa gaseasca o strategie sa nu innebuneasca. in nuvela mea doi batrini muta o placa de beton, asta era proiectul pentru ziua respectiva. Un alt personaj scrie ceva la sfirsitul zilei; scrisul e o strategie sa supravietuiasca.
Iarasi un lucrul formidabil: in nuvelele tale tu ai retinut si folosit expresii romanesti, personajele tale vorbesc firesc, ai retinut expresii foarte precise ale locatarilor din bloc.
Ok, traducatoarea cartii, Ana-Maria Lisman, trebuie apreciata si laudata pentru asta.
Daca nu exista substanta se mai putea face o traducere buna?
Ok. Traducerea e foarte buna...

Nu scriam neaparat ca sa fiu publicat
Esti modest, nu vrei sa-mi spui de unde ai precizia limbii romane?
Eu, in Romania, aproape ca nu vorbesc deloc engleza. Ascult mult vorbindu-se romaneste. Cind mi-am scris cartea, in engleza, a trebuit sa transform dialogurile romanesti intr-o engleza un pic ciudata. in engleza, unele pasaje par traduse, iar in romaneste, desi e o traducere, par scrise direct in limba romana.

Bun, ai scris aceste nuvele la Bucuresti, in cartierul Titan, le-ai scris in engleza, ai muncit cinci ani pe texte. Cind ai simtit ca se aduna nuvele pentru un volum, ce-ai facut mai departe?
Eu nu scriam neaparat ca sa fiu publicat. Citeva din nuvelele din acest volum le-am trimis unul mare critic din Irlanda. El mi-a raspuns ca nu trebuie sa pierd timpul scriind despre Romania – „ai scris despre tara asta ciudata, ce sa fac cu asta?“. in al doilea rind, mi-a spus ca astazi nu se mai publica nuvele. Doar daca esti foarte talentat si ai o anumita notorietate reusesti sa publici nuvele.
Si?
Am mers mai departe. Nu puteam sa scriu un roman, nu-mi venea in mod organic. Si am scris nuvele in continuare. Nu eram disperat ca nu pot publica. imi spuneam ca, poate, peste 20 de ani voi publica nuvele. N-am gindit in strategii de marketing editorial. Si asta a fost foarte bine pentru mine pentru ca am invatat sa scriu mult mai liber si sincer.
Si? Cine te-a publicat?
in 2004 am participat in Irlanda la un concurs de nuvele, am fost nominalizat la premiul cel mare. Nu l-am cistigat. Agentul literar al scriitorului care cistigase premiul m-a intrebat daca mai am nuvele, daca am de un volum. Aveam nuvelele pregatite, i le-am dat si destul de repede agentul a gasit o editura. Au aparut la Penguin, in Irlanda, in februarie 2006.

Volumul de nuvele insemnari dintr-un bordel turcesc a primit doua premii: Rooney Prize for Irish Literature si Glen Dimplex New Writers Award 2006. Ai fost considerat cel mai bun debut din ultimii ani, din spatiul britanic. Ce inseamna aceste premii?
Rooney Prize este pentru un scriitor sub 40 de ani, iar Glen Dimplex este pentru prima carte publicata in Irlanda sau Marea Britanie. Dar cea mai frumoasa distinctie a fost nominalizarea la Premiul Flannery Ó Connor, care este un premiu international pentru autorii de nuvele. in 2006, l-a cistigat Haruki Murakami.
Cele doua premii cistigate de tine, Rooney Prize for Irish Literature si Glen Dimplex New Writers Award 2006, cit inseamna ca valoare financiara?
Am luat 10.000 de euro si inca 5.000 de euro.
O suma multumitoare?
Pentru mine este o suma enorma.
Cum te-au atins, ca scriitor, cele doua premii?
E foarte frumos. imi place foarte mult. Eu scriu nuvele, practic ceva necomercial in opinia multora, si primesc premii si bani. Eu am citit nuvelele lui Hemingway, ale lui Joyce – ii consider mai buni scriitori de nuvele decit romancieri. Am citit nuvelele lui Cehov, ale lui Carver. Sint scriitori minunati de nuvele. Dar se spune ca nuvela nu se vinde, ca nu e piata.
De ce n-ar fi piata pentru nuvele?
E o forma mai literara, e spre poezie. Nu a dezvoltat o piata comerciala. Un scriitor bun, daca ar fi sa aleaga intre roman si nuvele, merge spre roman. E logic. Si eu as fi facut asta, daca as fi putut. Dar era ceva fortat sa scriu roman si am renuntat.

O garsoniera de 25 de metri patrati
Cum e sa scrii o carte in engleza in cartierul Titan din Bucuresti? Cum arata locul tau, acolo unde scriai?
O garsoniera, avea 25 de metri patrati. La inceput nu aveam mobila deloc, nu aveam pat, dormeam pe o saltea. Scriam pe genunchi, n-aveam nici masa. Pe urma mi-am cumparat o masa, un scaun si un calculator la mina a doua. L-am luat cu o suta de dolari. Mi s-au mai sters fisierele, pur si simplu, dar norocul meu era ca tot ce scriam, printam, asa ca n-am pierdut nimic semnificativ. Prietenelor mele le mai dadeam sa citeasca nuvelele printate si, pe urma, daca eram certati, trebuia sa le rog, sa le implor sa-mi inapoieze nuvela. Naspa.
Naspa e un cuvint invatat in Romania?

Da. in Irlanda nu se foloseste naspa.
E turcesc?
E tiganesc.
Nuvela care da titlul volumului, insemnari dintr-un bordel turcesc, te-ar putea duce cu gindul la scene de sex inflacarat. Pina la urma, e povestea pierderii unui manuscris. Nu e marele macho care se duce intr-un bordel turcesc, e umilul scriitor terorizat ca si-ar putea pierde creatia.
E vorba de un om care scrie in conditii improprii, e un loser. Am scris foarte repede aceasta nuvela, in care e un amestec intre dorinta sexuala si dorinta creativa.
Ultima nuvela, Retragerea din Moscova, iti lasa un parfum...
... bine ca nu pute!
Desi relatia femeie-barbat tu o vezi ca o revolta, ca o nemultumire perpetua, in ultima nuvela personajul e salvat de o femeie. Asa e? Sint femei care te pot salva?
Da. Asa facem intr-o relatie, incercam sa rezolvam ceva, intotdeauna mergem intr-o relatie cu speranta. De mai multe ori sintem dezamagiti.
Sintem de mai multe ori dezamagiti decit multumiti?
intotdeauna sintem dezamagiti, intotdeauna e un fel de compromis. Relatiile dintre un barbat si o femeie sint intr-o zona de conflict, nu e totul rezolvat.

Nu pot sa nu amintesc nuvela O dupa-amiaza de dragoste, in care eroul principal, dupa ce porneste la drum cu multe sperante, cum spui tu, isi da seama ca partenera emana un miros care nu poate fi inlaturat. Miros pe care il sesizeaza doar cel indragostit. De ce a trebuit sa o faci pe eroina sa puta si n-ai lasat-o sa fie marea iubire neprihanita?
Cind am inceput sa scriu nuvela, nu-mi era clar ce se va intimpla cu eroina. Am vrut sa scriu ceva despre un om care a gasit in dragoste ce si-a dorit. Dupa o perioada, nu mai merge. Si nu intelege de ce. in nuvela nu e clar daca exista cu adevarat acel miros al partenerei sau a innebunit. Pur si simplu, el simte ca nu merge relatia si se intreaba de ce se intimpla asa. Dragostea e inexplicabila, dar si sfirsitul e la fel de misterios. Cind ne indragostim, nu stim de ce, dragostea nu e sub control. Uneori, se strica dragostea si e exact la fel: nu stim de ce. Cautam explicatii, inventam explicatii, dar de fapt nu conteaza. Simti doar ca nu mai merge si nu ai ce sa faci. Am vrut sa prind aceasta atmosfera – fara sa intru in detalii – despre insatisfactia in dragoste. Nu mirosul e problema, ci dezamagirea in dragoste.
Ai fost, intr-adevar, pe malul Dunarii? Acea nuvela, inspre Dunare, pe jos, mi se pare ca nu poate avea actiunea in Romania... E inspaimintator peisajul!
Da, nuvela aceasta e bazata pe ce am scris in jurnal.

Exista asemenea zone in Romania?
Da, le poti gasi pe harta. incepind cu Moldova Veche, in Caras-Severin, prin cheile Nerei, si coborind spre Dunare, totul exista la voi in tara. Trebuie sa te mai duci prin tara! Nu trebuie sa stai doar in Bucuresti. Bucurestiul nu e Romania. Bucurestiul nu e tipic pentru Romania.
- Cartea nu e un peste in frigider, nu se strica daca o mai lasi
Ce e tipic pentru Romania?
Romania e o tara agroculturala, unde un nebun ca Ceausescu a promovat ideea de clasa muncitoreasca, pusa sa stea in blocuri. Asta nu-i Romania! Romania adevarata exista in sate sau in orase mai mici.
Cind faci afirmatia ca Romania este o tara agroculturala, aceasta afirmatie e pozitiva sau negativa? E un lucru bun ca e asa sau e un lucru rau?
Pentru mine e o chestie buna. Eu sint crescut la tara, in Irlanda. Eu sint taran. Pentru Romania, zona taraneasca e ceva pozitiv. Taranii au ajutat populatia muncitoreasca sa traiasca in anii cumpliti ai comunismului. Iar Bucurestiul nu e un oras.
in Occident nu exista un asemenea oras. Cartierul in care am locuit, Titan, s-ar putea asemana doar cu acele zone cu droguri, pistoale, locuri unde societatea se dezintegreaza. Cred ca Bucurestiul a rezistat pentru ca oamenii au adus valoare de la sate.

Ce inseamna valoare?
Valoare inseamna comportament, inseamna morala, inseamna ceea ce sustine o societate.
Spune-mi, ceea ce surprinzi in carte, ceea ce e naspa in Romania, e amortit sau vezi si mici semne de schimbare?
in ultimii doi ani, ceva incepe sa se schimbe in Bucuresti.
Ce s-a schimbat? Acele blocuri oribile nu mai exista?
Exista.
Atunci ce s-a schimbat?
Uite, in cartierul Titan, in fata blocului meu, au facut un parc.
Ce era acolo inainte?
O zona pustie, cu ciini maidanezi, cu gunoaie, cu garaje facute ilegal. Iar acum e un parc. Te inveseleste.
Draga Philip, asta e solutia locului, dar solutia omului? Ce faci cu omul?
Romanii sint mai optimisti. Au inceput sa creada in ceea ce fac, si-au dat seama ca e important ce faci, conteaza munca ta, priceperea ta, are rost ce faci. Eu am scris despre frustrare; am scris despre dezintegrare, despre stagnarea care parea fara sfirsit. Dar la oamenii tineri pe care ii intilnesc aici constat o stare de spirit pozitiva; fata de 1990, acum sint perspective, am vazut multi oameni tineri dinamici, creativi.

Ce faci mai departe? Scrii in continuare nuvele?
Da, am scris inca o carte, dar nu ma grabesc sa o public. Nu scoti carti pentru ca vrei sa ai doua carti sau mai multe. Prefer sa astept inca doi-trei ani.
De ce vrei sa astepti? Multi publica imediat o a doua carte, daca au succes cu prima.
E o greseala. Cartea nu e ca un peste in frigider, nu se strica daca o mai lasi. Dupa un an sau doi, daca o citesti mai rece, vezi destule probleme, chestii care pot fi facute mai bine. Mai trebuie sa si alegi nuvele care se potrivesc intr-un fel, care au o anumita legatura.
in Romania e o frenezie a publicarii, faci carti din conferinte, din articole, din orice.
Nu e numai in Romania. Peste tot e asa. Agentul tau, daca vede ca piata te place, iti cere inca o carte, editura la fel, te preseaza. Dar eu nu ma grabesc, eu ma gindesc la munca mea. E pacat sa publici ceva si dupa aceea sa-ti para rau ca n-ai facut mai bine o nuvela, ca n-ai renuntat la o nuvela, ca n-ai rescris un anumit pasaj.

„Sa nu ne hranim cu cacat de la Hollywood“
Parintii tai traiesc?
Da.
Cind a aparut volumul tau in engleza ce-au zis?
S-au bucurat. Dar, in general, eu ma feresc sa discut, sa ma laud cu ce scriu eu. Ei au inceput sa citeasca reviste literare britanice si-au decupat articolele despre mine si le-au prins cu magneti pe frigider. Dar eu nu discut literatura cu ei. Asta nu e relatia noastra; ar fi ceva fortat. Eu nici nu le-am dat cartea, e acolo pe piata, vad ca si-au cumparat-o.
Cine a avut ideea sa fie si traducerea romaneasca?
Bogdan-Alexandru Stanescu, coordonatorul colectiei „Biblioteca Polirom“, in mod personal, s-a implicat.
Te stiai cu el dinainte?
Da, m-a vizitat, a fost in garsoniera mea. Cind a aparut editia in limba engleza, a citit-o, a fost impresionat si, fiind nuvele, s-a implicat personal in promovarea cartii. Am avut si alte oferte, de la alte edituri, s-a facut o mica licitatie si, pina la urma, Polirom a cistigat, a dat mai multi bani, a platit imediat: e un semn de seriozitate.
Cum te-ai simtit la Bookfest, la lansare? N-ai spus nici un cuvint, de ce?
Recunosc, ar fi fost mai frumos daca as fi zis ceva, dar nu ma simt relaxat vorbind in public, poate si pentru ca nu vorbesc bine romaneste. M-a inhibat si publicul, Bogdan-Alexandru Stanescu si Cezar Paul-Basescu au vorbit foarte frumos si nu cred ca as fi avut ce sa adaug. Am vrut sa merg la terasa cu prietenii.

Ce ecouri ai de la cei care au citit cartea?
Pozitive. Am asteptat si o reactie negativa, de genul „cine e si strainul asta care comenteaza despre viata noastra?“. Dar n-am avut asemenea reactii. Poate ca e bine sa ne uitam in oglinda, sa ne uitam la noi si sa ne gindim un pic la ceva real. Sa nu ne hranim cu cacat de la Hollywood. Sint foarte impresionat de filmele regizorilor tineri din ultimii doi-trei ani.
Am vazut ca esti un adevarat promotor al filmelor romanesti. Peste tot ii lauzi, si pe Cristi Puiu, si pe Cristian Mungiu, si pe Radu Muntean, si pe Corneliu Porumboiu. Chiar asa, iti plac filmele lor?
Enorm. Eu sint aici din 1995 si abia in ultimii ani am vazut filme romanesti bune. Aceste filme ne stimuleaza. Vorbim despre noi. Filmul lui Mungiu se petrece acum 20 de ani: subiectul avorturilor din vremea lui Ceausescu e ceva care a afectat sute de mii de oameni, dar nu s-a vorbit, nu s-a gasit o cale sa se explice ce s-a intimplat atunci. Cind un asemnea subiect este proiectat in mod public, intr-o drama, oamenii se simt descarcati si mai deschisi unul cu celalalt. E foarte important ca oamenii sa se deschida, nu trebuie ca o experienta urita sa fie inchisa in tine toata viata. Am avut norocul sa vad aceaste filme; am un fel de legatura cu regizorii.

Ce fel de legatura?
La filmul 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, inainte de plecarea la Cannes, dupa ce s-a facut traducerea in engleza, am facut un fel de „cap limpede“, am revizuit traducerea.
Care a fost primul tau soc la acest film?
O prietena mi-a spus, inainte de a vedea filmul, ca in Romania nu vorbeste nimeni despre avorturile din vremea lui Ceausescu, e ca un secret national. Dupa ce am vazut filmul am zis: Uau!!! Am admirat curajul lui Mungiu de a face acest subiect. in al doilea rind, filmul e foarte reusit pentru ca are o constructie, o poveste: e o drama foarte simpla si puternica, care se intimpla intr-o singura zi. Asta imi place si in nuvele: sa fie ceva veridic si povestit natural.
Ce te enerveaza in Romania?
Masinile si masinile parcate pe trotuar. Cred ca un oras trebuie sa fie o fiinta umana, adica un om cu doua picioare. intr-un oras trebuie sa te simti bine cind te plimbi. Bucurestiul este construit pentru masini; e o idee inapoiata despre dezvoltare, ca un loc dezvoltat are masini. Nu! Un oras trebuie sa fie pentru oameni care vor sa se plimbe, sa se relaxeze.

Ce spun irlandezii cind citesc despre Romania in nuvelele tale?
Daca ceva e bine facut, e valabil peste 20 de ani, pentru oricine. Daca scrii despre o situatie umana, esti inteles peste tot. Nu exista lege in lume prin abstractie, intelegem prin fapte, intelegem vizual. Chiar daca nu ai fost prin acel loc descris in carte, trebuie sa aiba mirosul de ceva adevarat.
Stiu ca ai o atractie speciala pentru Charles Bukowski, scrii in Time-Out despre volumul de la Polirom, Dragostea e un ciine venit din iad. 61 de poeme erotice in traducerea lui Dan Sociu cu ilustratii de Gorzo. De ce iti place Bukowski?
Umorul lui si stilul lui sint atit de simple. Nu simti durere la citit; numai efectul te loveste puternic. Am si scris despre viata lui, cum este cind mergi la munca, cum e sa ai o viata de muncitor care se cearta cu iubita. Bukowski a lucrat peste tot, in constructii, la posta, in porturi, nu a avut ideea ca un scriitor e altfel decit alti oameni si trebuie sa traiasca intr-o atmosfera rarefiata. Bukowski a scris in timp ce muncea, dar nu a zis: sint poet!
Care e efectul lui Bukowski asupra cititorilor?
Nu a cautat un stil. A folosit un limbaj de strada. Nici eu nu ma consider o persoana literara, un scriitor oficial, cum erau cei din timpul comunismului. Un scriitor nu e altfel decit alti oameni, nu are alte probleme, nu are alte preocupari.