Campania electorală în curs de derulare, cel puţin cea din
Bucureşti, curge cumva de la sine, parcă fără mari pasiuni şi energii puse în
joc. Un soi de plictiseală – „trebuie s-o facem şi pe asta“ – domină spaţiul
public, unde nici pachetele cu alimente, bătaia pe umbrele, tricouri şi pungi,
pixuri şi brichete sau bătutul din palme la fel de fel de distracţii populare
nu reuşesc să ridice gradul de interes şi participare a maselor largi. Dincolo
de staffurile de campanie şi strategii care papă bani, probabil nu puţini, şi
de corturile care au tot împînzit oraşul – mai ales PD-L-ist portocalii, păzite
zi şi noapte (oare cît primeşte un amărît care stă de veghe pe un scaun în
aerul răcoros-friguros al nopţilor de mai?) –, dincoace de micile ecrane unde
aceleaşi mutre anoste se dau de ceasul morţii pentru binele naţiunii. Un aer de
indiferenţă pluteşte în aer, ca şi cum nu ar avea nici o importanţă cine ar
veni sau accede la putere. Tot „ăia“ rămîn acolo, tot „noi“ o să ne vedem de
„ale noastre“.
Un foarte bun articol despre alegerile locale în curs de
derulare şi formele lor de manifestare publică Mircea Mihăieş în cotidianul
Evenimentul zilei. Cităm din acest bine întocmit raport de activitate curentă
politică, tocmai pentru a accentua elemente vizibile cu ochiul liber pentru
oricine dă dovadă de puţin simţ de observaţie, cu toate partizanatele noastre
ideologice, indiferent de simpatiile sau idiosincraziile ce fac ravagii în
lumea noastră de azi. Sînt lucruri de bun-simţ pe care sagacele comentator le
prinde în insectarul analizei sale.
„A sosit ora caftului pe interese economice şi pe resurse.
Ideea de stînga şi dreapta mai există doar în limbajul obosit al
comentatorilor. În practică, diferenţele de doctrină s-au diminuat într-atît,
încît candidaţii au devenit aproape interşanjabili. Ce diferenţă vedeţi între
liberalul Orban şi PSD-distul Diaconescu? Sau între candidatul ţărănist şi cel
propus de Becali? Dar între «buldogul» Blaga şi (temporar) «descalificatul»
Oprescu? E nevoie de multă subtilitate pentru a reuşi să-i plasezi ideologic
de-o poziţie sau alta a spectrului politic. Frecuşul de fiecare zi, competiţia
pe aceleaşi fonduri au condus nu la adîncirea diferenţelor, ci la aplatizări şi
încuscriri contra firii. În situaţii identice, politicienii noştri reacţionează
identic: arogant, intolerant şi aberant. Şi care este miza bătăliilor pe viaţă
şi pe moarte?“
Ce-ar mai fi de adăugat? Cîteva mici detalii şi completări
ce ar vrea să crească nedumeririle, amărăciunea şi neputinţa noastră de a
îndrepta lucrurile şi starea de fapt din societatea românească. Ce-şi vede
cumva de viaţa şi mersul ei, dincolo de tribulaţiile politice şi dincoace de
atîtea iluzii şi speranţe risipite în vînt. Una dintre nedumeririle ce ne
traversează în aceste săptămîni de campanie electorală românească – o urmărim
cu atenţie şi pe cea americană, unde, mai nou, sînt semnale că soţii Clinton
l-ar sprijini pe Barack Obama în lupta cu republicanul John McCain, în cazul unui
eşec al nominalizării lui Hillary Clinton – este legată de prestaţiile şi
prezenţele publice ale politicienilor noştri.
Nu pricepem – şi pace! – de ce trebuie ca întîlnirile şi
discuţiile politice să aibă loc prin fel de fel de cîrciumi, oricît de simandicoase
s-ar dovedi! De ce actualul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu se întîlneşte
într-un loc monden din buricul Bucureştilor cu fosta consiliereasă
prezidenţială Elena Udrea (dar şi, nota bene, secretar executiv al unui partid
aflat în viitoarea campanie electorală)? Unde, conform informaţiilor de presă,
se întîlneşte ulterior şi şeful statului cu actualul şi cu viitorul primar, cum
s-a exprimat plin de elan fostul primar al capitalei? Să fie locurile publice
mai sigure decît sediile oficiale şi administrative? De ce astfel de întruniri,
mai mult sau mai puţin de taină, consultări şi discuţii nu au loc în spaţii
private, fără accesul presei? Sau, poate tocmai de aceea, se doreşte să se ştie
ceea ce, aparent, se vrea să nu se ştie? Mister.
De ce această apetenţă pentru întîlnirile la un „local“ sau
altul, unde nici măcar nu ştim bine dacă se bea, se mănîncă sau se chefuieşte
bine? Oare de ce nu se face politică mai „cu capac“, mai „cu fereală“? Iritarea
neutrului – teoretic! – preşedinte, altminteri jucător angajat, pe faţă, vizavi
de partidul care l-a produs – oare vom şti exact într-o bună zi cum a reuşit
„să-l dea în gît“ pe fondatorul Petre Roman?! – este cumva nejustificată.
nu pricepem de ce ar trebui candidaţii să se spurce şi să se
înghiontească. Vrem violenţă şi atacuri directe tocmai într-un moment cînd sîntem
„emoţionaţi“ de erudiţia candidaţilor în materie de „centuri“, „inele“ şi
„parcări“. Ar fi regretabil ca lupta politică să se transforme într-un bîlci,
cum am mai avut parte. Vom vedea. Campania electorală continuă. Ca şi
nedumeririle noastre.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters