OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul National, Cluj
Scoala ludica de Ioan Grosan
Cu: Catalin Codreanu, Romul Morutan, Sebastian Marina, Rares Stoica, Filip Odangiu, Camelia Curutiu, Mihaela Ailincai. Regia: Diana Aldea


In urma cu exact 25 de ani si citeva luni, hohoteam de mama focului la premiera cu Scoala ludica a prietenului Grosan. Hohoteam si pentru ca tovarasii cu cenzura s-au holbat la text si n-au priceput nimic din el (niste poante, acolo, glumite studentesti, deh) decit dupa ce acesta a „urcat“ pe scena, cind era deja prea tirziu… Adica au priceput unele aluzii, cam unde bate cutare replica, nicidecum structura postmoderna a textului, subtilitatile sale livresti si de alta natura, mai apropiata de ceea ce se intimpla in cultura sub comunisti… A fost un „manifest“ al grupului Ars Amatoria, in care mai activau Emil Hurezeanu, George Tara, Radu G. Teposu, Ioan Buduca, Lucian Perta. Si iata ca dupa 25 de ani si oarece luni, spionul vine la Cluj si reuseste sa-si piarda geanta, taman inainte de spectacol, ceea ce ii provoaca o anumita stare de disconfort, de neliniste, cu care ia loc in sala. Dar ludicul Grosan era cunoscut ca un superb „constructor“ de farse, unele incredibile ca aceea cind l-a convins pe regretatul Mircea Zaciu sa intre in casa lui Ion Pop, noaptea, prin efractie, pe gemuletul de la camara… Toti eram mult mai tineri, se iarta…

Unindu-si fortele, studenti ai sectiei de teatru a Facultatii de litere clujene si actori de la Teatrul National, sub indrumarea Dianei Aldea, ultimul an la regie, au demarat spectacolul cu Scoala ludica, intr-o lentoare purcareteiana dar... fara pilaf si fara condimente. O lincezeala ce se dorea expresie a decaderii imperiului roman... Treptat, actorii s-au mobilizat, in special dupa aparitia unui tinar inalt si cu ochi luminosi, murmurind cuvinte stramosesti precum varza, barza, viezure... Cine-i asta? O fi un dac... Exact, dac era! Si-atunci atmosfera s-a inviorat, s-a bine dispus, asa-i cind apar dacii si urmeaza a se naste poporul roman, prilej de bucurie si de mindrie mioritica. Cu cit actorii se inviorau, jucind tot mai degajat, mai convingator, cu atit si spionul se destindea, gindindu-se ca, in fond, n-a pierdut decit o biata geanta.

Si risetele din sala se inteteau, cele ale vechilor si mai noilor echinoxisti, cu ale anonimilor spectatori, majoritatea tineri. Ion Mircea se integrase in decor, din lipsa de locuri, rizind la radacina unui stilp, Dinu Flamind ridea elegant, Ion Moldovan mai batrineste, Andrei Marga ridea fara retineri, cu o bucurie evidenta, Viorel Muresan mai domolit, sub supravegherea sotiei, Huerezeanu ridea nostalgic, Ion Pop academic, Adrian Popescu ridea cu sfiosenie duhovniceasca, amintindu-si de anii cind isi arunca paltonul in Somes, de pe pod, Mariana Bojan ridea si ea, si-o clipa am revazut-o intrind desculta intr-un restaurant, Vicu Ilutiu ridea à la Radio France, Nita Danciu ridea filozofic, Ion Vartic ridea subtirel, cu ochii sclipindu-i sub lentilele ochelarilor (ca unul care se drogheaza cu... teatru, intepindu-se direct in vene...), iar eu hohoteam si atunci cind nu era cazul... Doar spionul suridea discret, uneori uimit de propriul sau text, pentru ca spionul, v-ati prins, e insusi Ioan Grosan, asa il „alintam“ in anii studentiei. A suris pina spre sfirsitul spectacolului cind, deodata, fu adusa in scena... geanta buclucasa! Atunci a izbucnit in ris, amintindu-si de farsele sale din tinerete.

Scoala ludica este un eseu scenic, o parodie a istoriei teatrului, un colaj ironic, un amestec de tragici greci cu Camus, commedia dell’arte cu teatrul romantic, cu Brecht si cu Eugen Ionescu, evident, totul intr-o maniera pirandelliana. O piesa despre ajungerea spiritului ludic la constiinta de sine.
Un text care-si mentine prospetimea si dupa atitia ani de la nasterea sa. Ar trebui sa mai scrii teatru, spionule. Parerea mea.