OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Peste o săptămînă îi scriu ministrului – Andrei Marga, pe atunci. De fapt, inspectorul adjunct al judeţului îmi face un memoriu prin care îi roagă să-mi permită transferul la un liceu cu profil uman ca să evit examenul la matematică. Primesc peste trei luni un răspuns de la Liliana Preoteasa. Nu se poate. Dar îmi urează succes în noua formulă a bacului: nu voi mai susţine bacul următor la 4 materii, ci la 7. Cinic, nu? Sau poate că nu am dreptate. Trebuia să mă gîndesc din timp să mă transfer la un liceu cu profil uman. Aşa aveam să încep meditaţiile la matematică, de patru ori pe săptămînă, o experienţă traumatizantă, terminată deseori cu plînsete pe care proful (acum sînt amuzată) o numea smiorcăială: „Văr-zet! Ai făcut văr-zet!“, îmi spunea după fiecare integrală rezolvată greşit. Nu reuşeam să-mi opresc lacrimile care parcă se adunau într-un rezervor invizibil în gît, ca mai apoi să se reverse vertiginos.

Anul acesta însă am refuzat să mai merg la bacalaureat ca examinator. Din două motive. Pe unul dintre ele cred că l-am expus deja. Al doilea – nu mai sînt capabilă de compromisuri. Anul trecut am avut prima şi ultima experienţă ca profesor examinator pentru proba orală de limba şi literatura română. Sîntem chemaţi duminica (cu o zi înainte de începe-rea concursului) pentru „prelucrare“. Prelucrarea regulamentului. Preşedintele comisiei, un universitar din provincie (Craiova, parcă), ne roagă „să fim atente, să nu se creeze probleme de nici un fel“ (?!). Cam ambiguu, nu?

Dar experienţele mele neplăcute legate de „să fii atentă cu X, cu Y“ nu s-au terminat aici. Anul acesta, în ultima zi a anului şcolar, cînd toată lumea se pregătea de serbare, primesc la şcoală vizita tatălui unui elev. Acelaşi care, cu o zi înainte, mă rugase „să-l salvez, să fac ceva“. Adică să-i pun fiului patru note de 10. De atîta avea nevoie ca să promoveze şi să intre în bac. „Dar ştiţi că are foarte multe absenţe? (Tatăl obţinuse o scutirică foarte bine ticluită, avizată medical, deşi elevul absenta cînd avea chef, de exemplu la mijlocul programului dintr-o zi.) A rămas corigent pe primul semestru cu media 4, de ce nu aţi încercat atunci să luaţi măsuri?“ Văzînd că nu are sorţi de izbîndă, devine iritat: „Da’ nu-nţeleg ce aveţi de cîştigat dacă nu intră în bac?!“. Şi tonul acesta nu reprezintă nimic în comparaţie cu acela din ziua următoare, cînd află că fiul mult protejat a rămas corigent la română. Sînt chemată în faţa cancelariei de acelaşi tată, care îmi şopteşte de această dată (pentru că oamenii care se ocupă cu securitatea erau la doi paşi) pe un ton tăios: „Discuţia noastră nu se va termina aici. O să am grijă să ne mai întîlnim, veţi mai auzi de mine...“. Mai tîrziu aveam să aflu că lucrează la SRI. Probabil de acolo şi-a însuşit abordarea aceasta. Mă întreb dacă profesoara de geografie a avut parte de aceeaşi vizită, pentru că nici la materia dumneaei nu promovase. Şi mai am o nedumerire: avînd atîtea absenţe, cum de a reuşit totuşi să promoveze la celelalte discipline? Oricum, Andrei, căci acesta e numele lui, nu e singurul pe care nu l-a interesat româna înainte de bacalaureat. Am fost şocată de doi elevi cărora, cu o săptămînă înainte de încheierea anului şcolar, le-am mai dat o şansă: încă o lucrare. Au masacrat lumea Moromeţilor. Marin Preda s-ar răsuci în mormînt. Citez: „moromeţi e un roman interbelic“. Sau „Ana Baciu, fica lui Ştefan Ghiorghidiu...“. Slavă Domnului că asemenea exemplare există în număr redus (dar ele există, să ne înţelegem, la fiecare clasă)!