De ce nu-mi place Băsescu

Autor: Marius OPREA | Categoria: | 10 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Era în primăvara anului 2005. Alături de Radu Ioanid, mă aflam pentru a doua oară la Palatul Cotroceni, în încercarea de a-l determina pe şeful Statului să condamne comunismul. Nu am fost singurul care a întreprins asemenea demersuri. Aş menţiona-o aici doar pe Rodica Palade, care a bătut aceleaşi drumuri şi a bătut la aceleaşi uşi ca şi mine, sau pe neobositul Sorin Ilieşiu, de la Alianţa Civică. Eu, cel puţin, în acea primăvară, alături de Radu Ioanid, aşteptam răspunsul la un memoriu de peste 80 de pagini, care documenta necesitatea unei abordări frontale a crimelor săvîrşite în timpul comunismului, a deconspirării, investigării şi condamnării lor, cît şi a măsurilor reparatorii pentru victimele regimului, un gest asumat în campania electorală de către Alianţa Dreptate şi Adevăr. Nu doream, în fond, decît să se facă dreptate şi să se spună adevărul.

Pentru că a minţit cînd a condamnat comunismul

„Preşedintele e foarte ocupat şi, de altfel, acest subiect nu este pe agenda sa în prezent“, ne-a spus din prima consilierul prezidenţial (pe atunci) Claudiu Săftoiu. Radu Ioanid, director la Memorialul Holocaustului din Washington şi, deopotrivă, un bun cunoscător al istoriei comunismului în România, a început prin a susţine că un asemenea act de condamnare a regimului comunist, pe de o parte simbolic, prin întocmirea unui raport precum cel din timpul regimului Iliescu privind Holocaustul, cît şi prin aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi pentru crime şi abuzuri înainte de 1989 nu va fi privit cu nici un fel de suspiciune de către comunitatea evreiască drept o acţiune concurenţială, ci complementară, o asumare necesară. În fond, am completat eu, Holocaustul şi crimele comunismului sînt cele două feţe ale aceleiaşi monede – crima împotriva umanităţii, ambele sînt imprescriptibile şi trebuie tratate ca atare, ceea ce, în timpul celor zece ani cît Iliescu şi eşalonul doi din fosta nomenclatură au deţinut puterea politică, nu avea cum să fie posibil. Nu se puteau condamna pe sine.

Am ascultat apoi înmărmuriţi răspunsul domnului Săftoiu. Preşedintele, spunea el, nu vede de ce trebuie condamnat comunismul. E drept, s-au comis unele crime şi abuzuri, dar majoritatea populaţiei nu a avut de suferit. Traian Băsescu însuşi nu se poate plînge că a dus-o rău, avea bani, un serviciu bun, un apartament mare în Constanţa, avea peste 300 casete video şi alte asemenea, aşa că, personal, nu vede de ce trebuie condamnat întregul regim pentru că o minoritate, opozanţii săi, au avut de suferit rigori ale legilor în vigoare atunci. Am rămas şi eu şi Radu Ioanid înmărmuriţi şi fără replică şi am părăsit, atît eu, cît şi Radu Ioanid, palatul prezidenţial. Îmi fusese returnat şi raportul transmis anterior, fără vreo rezoluţie scrisă.

Nu mult după aceea, preşedintele-jucător s-a antrenat într-o cursă de impunere a lui Corneliu Turianu, autorul amputării Legii Ticu prin impunerea în dezbaterile parlamentare a nefericitei sintagme de „Securitate capoliţie politică“, drept preşedinte la CNSAS, împotriva regretatului Constantin Ticu Dumitrescu. Acţiunea a reuşit, prin strania defecţiune la vot a lui Dan Lazea, urmată imediat de demisia sa – o situaţie nici astăzi elucidată. Au urmat protestele îndreptăţite ale angajaţilor, susţinuţi de societatea civilă, şi preşedintele a fost pentru prima dată huiduit, în faţa sediului CNSAS. Lecţia a fost usturătoare şi cred că atunci preşedintele a realizat că miza condamnării comunismului este una politică, pe care, ca jucător, trebuie să o cîştige. Cu atît mai mult cu cît, la 21 decembrie 2005, premierul Tăriceanu, cu care se afla deja într-o situaţie conflictuală incipientă, crease Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, al cărui preşedinte am fost numit. Băsescu a intrat deci în joc, prin înfiinţarea unei comisii prezidenţiale, ulterior cunoscute drept „Comisia Tismăneanu“. Am fost nominalizat membru al comisiei, situaţie pe care am acceptat-o (eram pe atunci consilier de stat în Guvern şi, indiferent de suspiciunile mele cu privire la sinceritatea prezidenţială, nu puteam să nu îmi asum contribuţia). Am scris în Raportul comisiei capitolele cu privire la istoria Securităţii. De fapt, la prima şedinţă, am şi predat materialul pe care îl aveam deja scris. La restul şedinţelor comisiei nu am mai participat – nu am fost nici invitat, şi nici nu mai vedeam de ce trebuie să o fac. Am rămas cu gustul amar al unui eşec previzibil – nu se va întîmpla nimic. Aşa a şi fost. Preşedintele a cîştigat de partea sa intelighenţia anticomunistă, după gestul spectaculos de condamnare a comunismului drept ilegal şi ilegitim, în faţa plenului Camerelor reunite ale Parlamentului. Dar discursul nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi nimeni nu s-a întrebat de ce. Aşa că a rămas doar un gest simbolic, fără nici o valoare juridico-legislativă, dar preşedintele-jucător a luat potul.

Nici pînă în ziua de azi, cînd şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a fost practic amputat de către Guvernul Boc, prin aceea că nu se mai ocupă de investigaţii, ci de studii fundamentale şi de organizarea de colocvii (sugestiv, din Hotărîrea de Guvern care îi statuează din februarie 2010 activitatea lipseşte termenul „Securitate“), nici un activist de partid sau ofiţer de securitate nu a fost nici măcar citat de organele judiciare în vreo anchetă cu privire la faptele sale din trecut. Deşi, dacă e să credem, au slujit un regim „ilegitim şi criminal“. Cei ce au crezut sincer în condamnarea comunismului s-au dovedit a fi nişte naivi. Au chibiţat doar un joc politic, în care preşedintele a cîştigat la cacealma, cu un singur as scos din mînecă, susţinerea intelectualităţii. Din care o mare parte nici pînă azi nu vrea să admită că a fost trasă pe sfoară.

Pentru că a ajuns nomenclaturist, după ce a colaborat cu Securitatea

În Decembrie 1989, în momentul căderii regimului comunist, Traian Băsescu făcea parte din eşalonul al treilea al nomenclaturii comuniste, aşa cum apare funcţia sa de atunci în „Nomenclatorul funcţiilor de partid şi de stat“, documentul care statua cine face parte din elita comunistă. El era, reamintesc, directorul general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor. De altfel, într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul zilei în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2004, Traian Băsescu a recunoscut, după cum am mai arătat, că dosarul său de director a fost aprobat de Elena Ceauşescu: „În octombrie 1989 am fost chemat acasă [de la post de la Anvers, unde era şeful Agenţiei Comerciale NAVROM – n.n.] şi numit, de către ministrul Transporturilor de atunci, inspector general al navigaţiei civile. Era o funcţie foarte mare, cu rang de director general în Ministerul Transporturilor [...]. Fusese destituită toată conducerea Ministerului Transporturilor pe departamentul naval şi au fost căutaţi oameni noi, care să nu fie contestaţi [se înţelege că pe linie de partid – n.n.], fiindcă dosarul îl aproba Cabinetul 2: Elena Ceauşescu“. Dar, pînă să ajungă în faţa Elenei, dosarul său a stat ani de zile sub ochii Securităţii, cu care colaborase.

Am prezentat pe larg în numerele trecute ale revistei în ce a constat colaborarea lui Traian Băsescu cu poliţia politică comunistă. Aici doar rezum documentele care o probează. În primul rînd, numele său apare în Registrul cu persoanele din rîndul membrilor PCR din judeţul Constanta pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate. În acest Registru, în care se regăsesc informatorii membri de partid din judeţul Constanţa, la poziţia 19 de la litera B, se găseşte Băsescu Traian, care lucra pe atunci ca ofiţer II la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) Constanţa. Traian Băsescu era folosit ca „sursă“ de locotenentul major de securitate Mihai Avramides.

Numele lui Traian Băsescu mai apare înRegistrul jurnal pentru evidenţa reţelei informative din judeţul Constanţa, conţinînd datele de identificare a colaboratorilor Securităţii din acest judeţ. Aici, la numărul de înregistrare 17592 din data de 25.02.1977, apare acelaşi Băsescu Traian, colaborator al Securităţii, cu dosarul personal nr. 3990. Registrul mai arăta că, la data de 3 august 1978, dosarul personal de colaborator al lui Traian Băsescu a fost primit la Arhiva Securităţii cu adresa de însoţire nr. 0043467, iar, ulterior, se menţionează că dosarul personal 3990 al colaboratorului Traian Băsescu a fost distrus, întocmindu-se în acest sens un proces verbal cu numărul 58212, la 15 august 1979, în conformitate cu normele interne care priveau colaborarea Securităţii cu membrii de partid.

Colaborarea preşedintelui Băsescu cu Securitatea este dovedită şi de corespondenţa internă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) din 2004, în urma căreia MApN a transmis CNSAS-ului o adresă prin care confirma că acesta a fost colaborator al Direcţiei a IV-a a Securităţii (Contrainformaţiile Militare). Aceasta avea la bază adresa nr. 0860 din 16 august 2004, trimisă de generalul de brigadă dr. Gheorghe Nicolaescu, şeful Direcţiei Siguranţă Militară, generalului locotenent Gheorghe Rotaru, şeful DGIA, care confirma colaborarea lui Traian Băsescu cu „ceiştii“. Conform documentului, „în evidenţa depozitului de arhivă se află Registrul-jurnal pentru evidenţa reţelei informative a Comandamentului Marinei Militare Constanţa, Băsescu Traian, născut la data de 04.11.1951, a fost colaborator al organelor de contrainformaţii militare, pe timpul cît era elev al Institutului de Marină, avînd dosarul personal nr. 3990/ 09.11.1973“.

Cum am mai arătat în numerele trecute din Observator cultural, multă vreme Serviciul Român de Informaţii a negat că ar deţine documente cu privire la colaborarea preşedintelui Băsescu cu Securitatea. Dar, ulterior, chiar CNSAS confirma că a primit şi de la SRI, nu doar de la MapN, mai multe documente referitoare la colaborarea lui Traian Băsescu (potrivit Deciziei nr. 310/ 26.09.2006 a CNSAS). Ele sînt astfel enumerate: Registrul inventar-arhivă al fondului reţea Constanţa, în care se regăsesc toţi colaboratorii Securităţii din judeţul Constanţa, Registrul Jurnal pentru reţeaua informativă al U.M. 02150 Mangalia, în care se regăsesc toţi colaboratorii Securităţii de la Institutul de Marină, Procesul-verbal de distrugere al dosarului nr. 3990/1972, dosarul de colaborator al Securitătii pe numele Traian Băsescu. Aşa cum cu satisfacţie abia ascunsă, acesta afirma: „problema cu dosarul meu e că nu e“. Oricum, decizia Consiliului CNSAS cu privire la preşedinte a fost salvatoare: nu a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică, după sintagma impusă în parlament de domnul Corneliu Turianu, cel propus de Partidul Democrat al domnului Băsescu în colegiul CNSAS.

Aşa se face că trăim într-un veşnic „paradox român“, după expresia consacrată a lui Sorin Alexandrescu. Într-o ţară în care, pe lîngă grava criză economică, accentuată de incompetenţa Guvernului şi corupţia cu care preşedintele s-a luptat pînă ce a reuşit să o aducă la putere, ne aflăm în situaţia unei disoluţii morale fără egal în trecut. Nu e de mirare; cum se spune în popor, „peştele de la cap se împute“. Avem un preşedinte, fost colaborator al Securităţii, fost nomenclaturist de partid, care a condamnat comunismul, regimul în timpul căruia „a dus-o bine şi avea peste 300 de casete video“, drept un regim „ilegitim şi criminal“. Ca urmare, şi-a atras simpatia unei mulţimi de naivi, în schimb, nici o crimă, nici un abuz din timpul fostului regim nu a fost pedepsit, şi pensiile securiştilor au rămas neatinse. Doar foştii deţinuţi politici nu-şi mai primesc de mult medicamentele gratuite la care aveau dreptul prin lege, iar pensia lor medie este echivalentul a mai puţin de 150 de euro. În timp ce a unui general de Securitate a rămas, cu toată criza, la aproape 1.000. Uite, de aia nu îmi place mie Băsescu.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Traian Băsescu

Comentarii utilizatori

Era clar,Mihai - Vineri, 24 Septembrie 2010, 20:16

pentru mintile lucide ca este "ajutat"-prea i-au iesit toate. oricine care voia sa verifice, ar fi putut afla traseul si traiectoria actualului presedinte. Am rabdare pina cind se va afla ca,de fapt, a fost reactivat si ca in prezent e ofiter sub acoperire, deoarece nimic nu-l atinge.

nu este plăcere, este dezgustbmarian - Sambata, 25 Septembrie 2010, 08:29

Băsescu este unul dintre preşedinţii care ştiu să vorbească, oricând, despre orice, cu nonşalanţă, cu o privire de om cinstit şi iuhitor de mase şi de adevăr, ceea ce nu este. De ce spun acest lucru. Sunt convins că lupta sa cu marii magnaţi este inegală, că pârghiile îi lipsesc, că nu ştie mult din ceea ce ar trebui să ştie, că nu este preşedinte într-un sistem prezidenţial, că nu este şi nu va fi dictator, a înţeles şi el aceste lucruri , dar este un mare manipulator de oameni, nu pune preţ pe sfaturi, pe colaboratori, a devenit uşort paranoi, ceuaşist fără intenţie, poate, iar salvator nu va fi niciodată. Va rămâne ca o personalitate fără nimic concret. Cum de nu se găsesc oameni cu adevărat mai capabili, nu unul, o sută, o echipă? Dureros. Politica nu rodeşte, azi, nimic, este o arenă de circ. Am presimţiri negre legate de economie, nu doresc o revenire la dictatura comunistă, dar o naţionalizare pe termen scurt cred că ar fi prima măsură, apoi totul trebuie luat de la zero.

Mesaj in Monitorul Oficialmihail vulpe - Sambata, 25 Septembrie 2010, 16:29

Mesajul adresat de presedinte Parlamentului, prin care se condamna regimul comunist din Romania, a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a II-a, nr. 196 din 28 dec. 2006. Se poate gasi la BCU si la Biblioteca Monitorului din Sos. Panduri. Mesajul are deja efecte juridice, deoarece cateva instante, sesizate de avocatii victimelor comunismului, privind publicarea discursului, au dat sentinte favorabile de restituire a proprietatilor si de anulare a unor sentinte de condamnare. Asta nu diminueaza cu nimic meritele iiccr sub dl marius oprea. Dar e nevoie sa admiti evidenta ca nu doar tu ai contribuit la justitia de tranzitie.

efecte juridice ale condamnarii comunismuluimihail vulpe - Sambata, 25 Septembrie 2010, 16:37

Revin cu detalii. O stire aparuta in Adevarul (patron - Dinu Patriciu), din octombrie 2008 (initulata 'Raportul Tismaneanu le-a adus terenuri') pomenea de faptul ca discursul prezidential din 18 dec. 2006, tiparit in Monitorul oficial, a fost argumentul juridic pentru restituirea (recunoasterea) unor proprietati in jud. Maramures. Judecatoria din Sighet a dat dreptate avocatilor Dana Ivascu Ocnita si Catalin Bichescu). Avocatii au invocat declaratia presedintelui Basescu din Parlament, prin care sistemul comunist era etichetat ilegitim si criminal (devenita act oficial al statului roman; Raportul Tismaneanu e un simplu raport, o lucrare de istoriografie). Procesele vizau (re)dobandirea proprietatilor de catre doi cetateni din Ocna Sugatag, prin uzucapiune.

Efecte juridice ale condamnarii 2mihail vulpe - Sambata, 25 Septembrie 2010, 16:42

Deci condamnarea regimului comunist are efecte juridice. Iata al doilea caz, cunoscut, cand un judecator accepta discursul din 18 dec. 2006 (publicat in monitorul oficial, discurs prin care regimul e declarat ilegitim si criminal) ca proba si da dreptate victimelor. O stire din Historia (revista din trustul dlui Patriciu): ''Avocatul a aratat că si-a bazat pledoaria pe faptul... că regimul comunist a fost calificat ca inuman prin Raportul Tismăneanu, iar justitia militara era, in acele timpuri, aservita regimului''. http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/condamnarea-unor-participanti-revolutia-maghiara-1956-anulata

premise eronatemihail vulpe - Sambata, 25 Septembrie 2010, 16:54

Legat de cazul proprietatilor din Maramures. E interesant ca pana in decembrie 2006 toate instantele au respins cererile cetatenilor, pe motiv ca uzucapiunea nu functioneaza in cazul in care terenul se afla in proprietatea statului. (daca statul e legitim!). Or, acel stat, al anilor 1945-1989, tocmai fusese declarat ilegitim! Oficial! E o picatura in ocean, dar aici e vorba de puterea precedentului. Si mai e vorba de faptul ca dvs, dle Oprea, ati pornit de la premise eronate si ati recurs la omisiuni, ca sa nu zic neadevaruri (in ceea ce priveste acel discurs si [ne]publicarea lui). Poate sa nu iti placa Basescu, dar e bine sa fii onest cu tine si cu cititorii tai.

patru interventiiVioletta - Sambata, 25 Septembrie 2010, 20:24

ale aceleiasi persoane, care spune de patru ori acelasi lucru!
Foarte mishto! Astept a cincea, a sasea, a saptea si a opta interventie a d-lui Vulpe (fie-i numele predestinat!). Si totusi, stimate domn, la a noua postare, sper sa ne spuneti ceva si despre pensiile securistilor! Pentru ca nu-i asa, "e bine sa fii onest cu tine si cu cititorii tai". Iar noi acum, vrand nevrand, am devenit cititorii d-lui "Vulpe". Halal sa ne fie!

Anularea condamnarilor din 1958mihail vulpe - Sambata, 25 Septembrie 2010, 21:54

Stirea din Historia suna astfel (cred ca nu s-a invocat atat Raportul, cat discursul din 18 dec. 2006): Fostul preşedinte al UDMR Mureş, avocatul Kincses Elod, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că a obţinut, la Curtea de Apel Cluj, anularea sentinţei prin care, în 1958, au fost condamnaţi, de Tribunalul Militar Cluj, peste 50 de participanţi la revoluţia ungară din 1956. Potrivit lui Kincses, ca urmare a sentinţei penale din 1958, pronunţată iniţial de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Nord Cluj şi menţinută de Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române, un număr de 57 de participanţi la revoluţia din 1956 au fost condamnaţi, zece din lotul cunoscut sub numele inculpatului principal, Szabaszlay Aladar, fiind condamnaţi la moarte şi executaţi.Avocatul a precizat că solicitarea sa privind revizuirea sentinţei din 1958 a fost respinsă, iniţial, de Curtea de Apel Cluj, în martie 2009, dar a formulat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a retrimis dosarul spre soluţionare primei instanţe - Curtea de Apel Cluj -, iar aceasta a dat o sentinţă favorabilă. "Am obţinut atât admiterea în principiu, cât şi, ulterior, admiterea în fond a cererii de revizuire formulată de sora lui Szabaszlay Aladar. A fost anulată sentinţa din 1958 şi s-a dispus achitarea tuturor inculpaţilor", a spus Kincses. El a adăugat că "în sfârşit justiţia şi-a făcut datoria"."S-a obţinut achitarea tuturor inculpaţilor, plus repunerea în gradul de locotenent colonel a inculpatului Constantin Drăgăniţă, tatăl celebrului handbalist Cezar Drăgăniţă. Şi mama şi tatăl acestuia au fost condamnaţi în acel dosar. Persoanele respective au fost condamnate în baza articolului 211 din Codul Penal, care sancţiona insurecţia armată", a declarat Kincses, menţionând că nu a fost însă vorba despre aşa ceva. Avocatul a arătat că şi-a bazat pledoaria pe faptul că regimul comunist a fost calificat ca inuman prin Raportul Tismăneanu, iar justiţia militară era, în acele timpuri, aservită regimului. "Nu a fost folosită pentru stabilirea adevărului, ci pentru înăbuşirea opozanţilor, pentru distrugerea fizică a celor care îndrăznesc să gândească altfel", a declarat Kincses. El a adăugat că, din cunoştinţele sale, în prezent mai sunt în viaţă doar trei din cele 57 de persoane condamnate - călugărul Ferenc Erwin, stareţul mănăstirii din Lăzarea (Harghita), Orban Peter, din Miercurea Ciuc, şi sora acestuia, Etelka. După revoluţia ungară din 1956, mai mulţi membri ai comunităţii maghiare din Transilvania, care s-au solidarizat cu acţiunile de la Budapesta, au fost arestaţi şi condamnaţi. La Miercurea Ciuc, zece persoane au murit, iar 30 de tineri saşi, 30 de români şi 77 de tineri maghiari au ajuns după gratii. Un număr de 57 de persoane au fost condamnate, printr-o sentinţă penală a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Nord Cluj din 30 mai 1958, la pedepse grele, sentinţa fiind confirmată şi de Tribunalul Suprem al RPR, în 24 iulie acelaşi an. Zece dintre inculpaţi - Szoboszlai Aladar, Fântânaru Alexandru, Abraham Arpad, Huszar Jozsef, Konya Istvan, Lukacs Istvan, Orban Istvan, Orban Karoly, Tamas Dezso şi Tamas Imre - au fost condamnaţi la moarte, fiind executaţi în 1 septembrie 1958. Ceilalţi inculpaţi au primit pedepse între cinci ani de închisoare şi muncă silnică pe viaţă.

raspuns d-lui mihail vulpemarius oprea - Duminica, 26 Septembrie 2010, 00:36

Domnule Vulpe,
Imi cer scuze dumneavoastra si cititorilor pentru aceasta eroare. Pur si simplu nu am avut cunostinta de acel Monitor Oficial, aparut intre Craciun si Anul Nou. Admir acuratetea cu care sinteti informat in legatura cu procesele aflate pe rolul instantelor din Romania, prin care se da dreptate victimelor abuzurilor. Dar nu Raportul Tismaneanu sta la baza lor, ci Legea 221 din 2009, pentru care m-am luptat ani de zile alaturi de regretatul Constantin Ticu Dumitrescu si pe care am redactat-o alaturi de el si specialisti din Ministerul Justitiei cit am fost consilier in guvernul Tariceanu. Cu toate ca ea a fost partial ciuntita prin interventia deputatilor PDL in comisia juridica a Camerei, legea i-a reabilitat pe fostii detinuti politici si le-a dat posibilitatea sa se adreseze instantelor pentru repararea daunelor suferite. Guvernul Boc a limitat si el aplicarea legii, printr-o ordonanta de urgenta, care reduce cuantumul acestor daune la nivelul pensiei pe trei luni a unui securist... -nu un raport, ci o lege sta la baza sutelor de procese aflate acum pe rolul instantelor din Romania. Si, va asigur, nu m-am inspirat deloc din Raport atunci cind am scris-o. Cit priveste lotul la care faceti referire, procesul s-a judecat in circumstantele speciale in care presedintele Ungariei a cerut presedintelui Basescu reabilitarea celor mentionati. A caror oseminte ma straduiesc inca sa le identific, la solicitarea unora dintre urmasi. Oricum, va mutumesc pentru informatia cu privire la Monitorul Oficial, dar vreau sa remarc un lucru: cu sau fara publicarea sa acolo, declararea drept ilegitima si criminala a comunismului nu a avut nici un efect la Parchetul General. Nici unul dintre securistii ori militenii sau gardienii pe care i-am aratat a fi autori ai unor crime sau abuzuri nu a fost anchetat, nici un activist de partid nu a fost adus in fata instantei. Iar activitatea defunctului IICCR a fost amputata de latura sa investigativa, institutul nou creat fiind unul de studiere si analiza a trecutului comunist. Ca si defuncta comisie.

@ Violetta @ Mihail VulpeIna D. - Duminica, 26 Septembrie 2010, 01:09

Pensiile securistilor, ziceai? Nu, deocamdata dl. Vulpe nu a ajuns la a noua postare... Dar sa stii ca si asta e relevanta. Domnul acela, Kincses Elod, pomenit si raspomenit aici e totuna cu un domn avocat din Targu Mures care zice ca nu-si mai gaseste dosarul de la securitate, ratacit dupa 1986(foarte interesant ca stie si cand anume s-a ratacit!)si tot el stie si zice ca dosarul asta e mare de tot... Asa ca nu se poate intelege daca e mare si exista, sau dimpotriva... De notorietate este insa suspecta prietenie a domniei sale cu pastorul Tokes si cei din aceeasi tagma...
Aloooo, domnule Vulpe, sunteti pe receptie? Asta e "axa": Tokes, secuii extremisti, dl. Kincses, dl Tismaneanu? Ne puteti explica, sau il rugam frumos pe dl Frunda? Sunt sigura ca-i va face placere sa ne spuna si noua tot ce stie (pe bune!).

Pagini:1 2 3 Urmatoarea