OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nici ideea lui Popescu-Tariceanu, aceea cu republica parlamentara, care a facut citeva unde, caci de valuri nu poate fi vorba, nu este noua. Am mai auzit-o in trecut, in special la lideri politici aflati pe pozitii de putere in stat, dar care, in lipsa de credibilitate, nu puteau visa la scaunul Cotrocenilor.

intr-un mediu politic care sa fi trecut printr-o reforma reala a clasei politice, as fi optat si eu, alaturi de Carmen Musat, pentru o republica parlamentara, lipsita de „personaje care cred ca au intotdeauna dreptate“. As fi avut incredere in niste oameni curati, ajunsi in Parlament pe liste uninominale si nu in circa unor liste dubioase facute de partide. Nu ar fi fost o problema prea mare daca acei oameni respectabili si cu credibilitate l-ar fi ales pe presedinte.

As fi zis ca media intelepciunii lor este mai mare decit media intelepciunii prostimii. Mai ales ca nici acum nu sint foarte convins ca votul multiplu pentru oamenii responsabili si cu carte nu ar fi o solutie mai buna decit masificarea de astazi a votului si egalitarismul universal si, oarecum, injust pe care-l presupun. Dar nu, cel putin parlamentarii de astazi nu sint cu nimic mai breji decit cei mai multi dintre noi. Asa ca prefer sa fac eu efortul si sa ma duc sa bag cu mina mea votul in urna. Daca pe ei nu-i pot vota individual (si slabe sperante sa avem aceasta posibilitate in 2008), atunci macar pe presedinte sa-l pun eu acolo, eu sau dumneavoastra.

Bine, acum vorbim discutii: proiectul acesta al presedintelui liberal, incurajat de pe margine de presedintii udemerist si conservator, are sanse minime de izbinda: e prea putin probabil ca, la un referendum pe aceasta tema, sa se prezinte 9 milioane dintre noi si sa votam abolirea dreptului de a ne vota singuri presedintele.
Dar orice dezbatere de natura constitutionala este binevenita intr-o democratie pe cale de consolidare. As putea trece peste faptul ca, de ani buni, Parlamentul nu reuseste sa salte peste pragul de 20% in increderea romanilor si as pune acest fapt chiar pe seama stereotipiilor antidemocratice ale acestora, inca mai puternice decit internalizarea valorilor democratice.

Dar nu as putea trece peste faptul ca partidele politice din Romania sint inca nedemocratizate la modul categoric. in ceea ce priveste viata de partid, mare diferenta intre practicile defunctului PCR si tipul de relationare si de distribuire a puterii in noile partide „democratice“ (si unele chiar istorice) nu exista. intre liderii de partid si membrii acestora este o distanta enorma, fie ca vorbim de cei de la centru sau de cei locali. Cistigarea puterii in partid si distribuirea puterii nu au nimic de-a face cu calitatile reale ale viitorilor detinatori ai puterii, cit au de-a face cu buzunarul acestora sau cu capacitatea de a stringe in ziua votului vreo 50-60 de persoane (de cele mai multe ori, studenti) pe care sa le faca membrii ad hoc si care sa voteze cum cere cel care i-a strins. A-ti calca in picioare si a-ti fenta statul propriului partid este astazi o virtute pe care o invata tinerii din organizatiile de tineret ale partide-lor. Efectele se vad mai tirziu, cind acestia ajung in Parlament si-si siluiesc propria Constitutie (care este si a noastra), dupa interesele lor. Distanta dintre membrii de partid si cetatenie este, iarasi, astronomica.

Cum-necum, tema reformarii clasei politice este promovata de unul dintre aceia care cred ca au intodeauna dreptate. Este o tema frumoasa, la care tin foarte mult, si mi-as fi dorit ca politicianul care sa o sustina sa fie unul dintre cei care considera ca nu detin adevarul ultim si dreptatea absoluta. Si care, pe deasupra, sa mai fie si intr-o pozitie care sa-i permita sa urmeze cu ceva sanse de succes o astfel de tinta politica (pe cit de frumoasa, pe atit de periculoasa) si care, pe deasupra, sa fie si credibil. Dar uite ca nu e nimeni, nimeni in politica si in partide care sa se incadreze in aceste pretentii. Asa ca raminem cu intrebarea care pericol este mai mare: ca Traian Basescu sa derapeze in autoritarism sau sa raminem inca un ciclu electoral cu o clasa politica de toata rusinea? Mai intii, reforma clasei politice, care nu se lasa reformata, sau reforma constitutionala?