Cînd Papa Pius al XII-lea le-a
solicitat Aliaţilor un loc la Tratativele de Pace de după cel de-Al
Doilea Război Mondial, Stalin ar fi întrebat, conform
mărturiilor istorice: „Cîte Divizii are Papa?“. La moartea
dictatorului sovietic, Papa a răspuns: „Acum se vede cîte
divizii avem“.
Regele Mihai I a trăit aproape
jumătate de secol în exil. Fără gardă de corp sau servicii
secrete. Nu a organizat nici un detaşament de luptă contra
republicii instaurate de regimul sovietic de ocupaţie. A continuat
să reclame abuzurile săvîrşite contra poporului său. Cînd
unii ridicau Cortina de Fier, el cobora pios privirea.
Regele Mihai I a ajuns în SUA în
luna martie a anului 1948. Atunci a mărturisit public, pentru prima
oară, condiţiile impuse pentru abdicare. A fost primit de
Administraţia Truman cu onorurile unui şef de stat. În acel
moment, ambasadorul României la Washington, Mihail Ralea,
intelectual fidel regimului comunist, a organizat o
contramanifestaţie antimonarhică şi procomunistă. Ce puseseră la
punct democraţii români din SUA, Nicolae Rădescu, Constantin
Vişoianu, Niculescu-Buzeşti, Vălimărescu, Duca, Tilea, a fost
tulburat de echipa de agitatori ai lui Ralea. În cele din urmă,
Regele Mihai I a vorbit cîteva ore cu preşedintele SUA, cu
reprezentanţi ai Departamentului de Stat, cu Averrel Harriman, fost
ambasador al Americii în URSS, în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial.
Deşi stabilit în Elveţia,
Regele Mihai I s-a ţinut departe de competiţiile interne din
Comitetul Naţional Român, condus la început de Rădescu,
apoi de Emil Ghilezan, ca secretar general. Fidel principiilor
stabilite şi bine definite în Statutul Casei Regale, el nu s-a
amestecat, nici după abdicarea forţată, în disputele dintre
facţiunile politice.
Au urmat ani în care a transmis
mii de mesaje cancelariilor occidentale, preşedinţilor şi
guvernelor lumii libere, în apărarea poporului său. A
reclamat impunerea terorii ca formă de guvernare, abolirea
drepturilor democratice, întemniţarea sutelor de mii de români
pentru opţiunile lor politice, degradarea instituţiilor statului,
îngrădirea libertăţilor fundamentale ale omului, furtul
identităţii unei naţiuni, închiderea cetăţenilor în
lagărul comunist, lipsa dreptului la liberă circulaţie. S-a
adresat ani de zile naţiunii sale prin intermediul BBC, al Vocii
Americii şi al Europei Libere. Mesajele de Anul Nou ale Regelui
Mihai erau difuzate în fiecare an de aceste posturi de radio.
Spre sfîrşitul perioadei ceauşişte, Regele Mihai a acordat
acestor posturi de radio mai multe interviuri antologice, în
care a comentat situaţia foarte grea din România. În
aceeaşi perioadă, la reşedinţa sa din Versoix, sute de români
fugiţi din România îi băteau la uşă ca unui
protector. A facilitat ani de zile dreptul la azil politic pentru mii
de români, prin legăturile sale cu monarhii europeni. Poliţia
politică a regimului comunist i-a trimis Regelui Mihai, în
ianuarie 1988, o scrisoare de ameninţare cu moartea, potrivit
unui document dat publicităţii de Liviu Tofan, director al
Institutului Român de Istorie Recentă. Documentul era
semnat de gruparea „În slujba Mareşalului“. Scrisoarea de
ameninţare a fost trimisă atît Regelui Mihai, cît şi
postului de radio Europa Liberă. Liviu Tofan a obţinut documentul
de la Richard Cummings, fost Chief of Security la Radio Europa
Liberă. În timpul revoluţiei din 1989, la emisiunea lui
Friederich Mitterrand, găzduită de un post de televiziune elveţian,
Regele Mihai a spus că este pregătit să se întoarcă în
ţară.
A încercat încă din
ianuarie 1990 să revină. Ambasadorul român de la Berna le-a
transmis autorităţilor de frontieră că avionul nu va primi
dreptul de survol dacă la bord se va urca M.S. Regele Mihai I, care
nu are viză. A solicitat în zadar acest document. Bucureştiul
nu i-a răspuns pe căile diplomatice. În 1991, a fost întors
de pe autostradă cu acelaşi motiv. Ion Iliescu spune astăzi că nu
a ştiut despre acţiunea în forţă a generalilor. În
acelaşi an, Regele Mihai s-a întîlnit cu Ioan Petru
Culianu la Universitatea din Chicago. Profesorul Culianu ceruse în
repetate rînduri restaurarea Monarhiei ca singura formă de
salvare a ţării. După trei săptămâni, a fost asasinat.
În 1992, Regele Mihai I a reuşit
să facă o vizită în ţara sa natală, limitată la perioada
Sărbătorilor Pascale, cînd, conform aprecierilor presei
străine, au fost peste un million de români pe străzi. Au
urmat alte cereri, alte negocieri, dar a mai primit dreptul să-şi
viziteze ţara doar după ce regimul Constantinescu i-a dat paşaport
românesc. La rîndul său, candidatul Convenţiei
Democrate din România s-a ferit să-i retrocedeze proprietăţile
şi, spre dezamăgirea suporterilor săi, nu a pregătit întoarcerea
Regelui, aşa cum insistent i-a cerut-o mentorul său politic,
Corneliu Coposu (astăzi, Emil Constantinescu spune că adepţii
monarhiei erau foarte puţini şi o propunere de revenire a monarhiei
n-ar fi avut sufragiu popular consistent).
Aflat la al doilea mandat, Ion Iliescu
s-a folosit de relaţiile Regelui cu dinastiile europene pentru
aderarea României la UE şi pentru integrarea în NATO.
Principelui Radu, soţul ASR Principesa Margareta, fiica Regelui, i
s-a organizat la guvern un departament, în anii cînd
Adrian Năstase deţinea funcţia de premier.
Actualul preşedinte al României,
Traian Băsescu, l-a criticat în termeni extremi de duri,
făcîndu-l „sluga ruşilor“. La televizor, a vorbit despre
„bietul ex-rege“. A trebuit ca Theodor Paleologu să răstoarne
directivele din partidul său aflat la putere, pentru a i se permite
suveranului să vorbească Parlamentului, la împlinirea vîrstei
de 90 de ani.
De ce s-au temut mereu preşedinţii de
Majestatea Sa Regele Mihai I? Republica a fost o formă de stat
nelegitimă, impusă de tancurile sovietice de ocupaţie. Din
noiembrie 1946, cînd sute de mii de români au venit în
Piaţa Palatului Regal să-l aclame ca pe singurul conducător
legitim, toţi reprezentanţii noii forme de stat nu au adunat
niciodată atîta simpatie populară. Regele Mihai I reprezintă
un liant cu istoria. Este singurul şef de stat supravieţuitor al
celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe timpul bunicilor noştri,
nimeni nu îşi contesta suveranul. Avea legitimitatea dată de
un regim constituţional, considerat unul dintre cele mai liberale
ale Europei. În viaţa sa de aproape 90 de ani, suveranului nu
i se poate face nici un reproş privind conduita publică.
Întotdeauna a apărat interesele poporului şi ale ţării
sale. Actul de abdicare de la 30 decembrie 1947 nu a fost niciodată
validat printr-un referendum. Orice schimbare democratică a formei
de guvernămînt trebuia să înceapă cu refacerea
tradiţiei întrerupte la 30 decembrie 1947. Conform statutului
Casei Regale, Regele domneşte şi nu guvernează, fiind deasupra
intereselor politice. Regele este al tuturor forţelor politice şi
nu doar al unui grup aflat vremelnic la conducere.
În istoria poporului român,
conducătorii erau voievozi, domni sau regi. Niciodată nu a existat
o voinţă populară de schimbare a formei de guvernămînt
monarhic. Republica s-a impus prin forţă. Este, deci, ilegitimă.
Dinastia din care face parte Regele Mihai a făcut România
modernă. Dacă Regele este al tuturor, preşedinţii sînt ai
celor care votează într-un anotimp politic. Asta este
diferenţa dintre regi şi preşedinţi. Unii sînt unşi cu
Mirul Sfînt, alţii sînt aleşi. Primii domnesc, iar
restul guvernează. De aici criza de identitate şi de recunoaştere
publică.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters