Cele cîteva zile din mijlocul lunii iunie 1990 au rămas ca o
pată neagră a istoriei româneşti. Cele cîteva zile urîte din 1990 – au mai fost
şi altele... – rămîn ca un fel de memento mori al neputinţei valahe de „a
boicota“ istoria. De a sta – cu o frumoasă vorbă românească, atît de dragă azi
mult hulitului Constantin Noica (dar asta ar fi altă căciulă) – „lăturiş“. Cele
cîteva dramatice zile de iunie din 1990 ne-au dovedit, pentru a nu ştiu cîta
oară, că „strecuratul pe sub istorie“ nu e o soluţie. Şi ne poate juca feste.
Mai devreme sau mai tîrziu vom da – şi deseori am plătit cu vîrf şi îndesat –
socoteală.
Ce s-a întîmplat atunci? Ştim şi nu ştim bine. Cu exactitate
şi precizie matematică. Cu implicaţii juridice şi penale. Cine a fost vinovat,
cine nu, cine a plătit pentru tot ce s-a întîmplat, cine a suportat violenţa,
jignirile şi umilinţele de neimaginat (dar a mai rămas ceva inimaginabil după
atrocităţile comise în secolul al XX-lea, care au depăşit orice imaginaţie?),
cine a murit şi cine a scăpat doar caftit. Lichidarea în forţă a Pieţei
Universităţii a fost o eroare politică. Pe care au plătit-o românii, in
corpore, şi nu statul român. Mereu se uită că statul sîntem noi toţi, şi nu
doar pătura suspusă de conducători, că or fi ei domni sau regi, prim-miniştri
sau ciocoi de duzină. În 1990 evenimentele au luat-o razna nu pentru că au
ieşit de sub controlul autorităţilor, ci pentru că autoritatea supremă în stat
a decis într-un fel sau altul, distrugînd Piaţa Universităţii, deşi acolo
situaţia începea să se stingă de la sine, după alegerile de la 20 mai 1990. Ca
şi acum, în iunie 2010, cînd prerogativele Executivului şi Legislativului au
fost preluate de preşedinte care a dispus, ca şi în 1990, după capul lui, ce e
de făcut.
Intervenţia în forţăa „organelor abilitate“ a făcut curăţenie în Piaţa Universităţii.
Florile erau puse în grabă pe peluza Teatrului Naţional de către lucrătoarele
Primăriei Bucureştilor, de parcă aniversarea lui Eminescu devenise obiectiv
strategic. Şi s-a întîmplat ce s-a întîmplat: Liviu Ioan Stoiciu are un jurnal
de mineriadă – oare de ce nu a fost reeditat de Humanitas? –, unde ar fi
apărut, eventual cu o prefaţă scrisă de H.-R. Patapievici, ca să se vîndă mai
bine, şi o postfaţă de generalul Mihai Chiţac, ca să aibă şi prestigiu? – fără
să desluşim toate ascuzişurile faptelor. Ion Iliescu, şeful statului, a decis
întervenţia în forţă, alături de miniştrii ministerelor de forţă şi şefii Serviciilor
Secrete.
Îi belim? Îi belim, să trăiţi!
Numai că armata şi poliţia au dat semne de „slăbiciune“; cum
naiba au pătruns „huliganii“ în sediile MAI şi TVR e greu de înţeles – dar nu
imposibil! – şi de acceptat. Astfel că hoardele de mineri din Valea Jiului,
aduse cu garnituri de tren şi nu cu plutele pe Dunăre la Bucureşti – iată un
argument strategic pentru noua iniţiativă ministerială a unui membru marcant al
Guvernului Boc, Elena Udrea (care vrea să resusciteze proiectul canalului
Bucureşti-Dunăre), au făcut „ordine“ şi „curăţenie“ în tot Bucureştiul. Un
război deschis între mineri şi rromi a fost cu greu evitat. Asta mai lipsea, să
iasă cartierele Ferentari şi Rahova la luptă, pentru instaurarea democraţiei şi
a statului de drept. Am fost mediatizaţi, pe tot mapamondul, pentru „isprava“
asta greu înghiţit şi după 20 de ani. Nu e vorba doar de cafteala trasă unor
civili nevinovaţi, ci mai ales de mizeria umană scoasă la vedere cu acest
prilej. De bucuria unor semeni că o femeie e bătută, că a zis nu ştiu ce, că un
„bărbos“ a fost fugărit şi maltratat, că un „ochelarist“ avea o mutră nu foarte
proletară. Nu erau „de-ai noştri“.
O ruşine tot ce s-a întîmplat! Pînă în 1989, i s-a imputat,
pe bună dreptate, lui Ceauşescu tot ce s-a întîmplat. Dar n-a fost doar
Ceauşescu. Doar Ceauşescu era pe lumea asta sau un întreg sistem a lucrat
pentru el? În 1990, doar Ion Iliescu era la trasul sforilor? Voci de prestigiu
ale vieţii publice româneşti clamează astăzi sus şi tare vinovăţia
„bolşevicului“ Ion Iliescu. Dar cei aflaţi la putere, astăzi, în România, unde
erau ieri, în 1990, de unde au venit, de unde provin? Nu cumva toţi
vociferanţii anticomunişti de azi au ieşit din mantaua largăa fesenismului postdecembrist, unde un Ion
Iliescu, pînă să devină bunicuţă duşmănită, le-a fost şi tată, şi mamă, şi soră
de caritate? Cine pe cine să judece în evenimentele din 13-15 iunie 1990? Cei
care eram anti-FSN în 1990 am rămas anti-FSN şi în 2010. Cei care clamau adevăr
şi dreptate în 1990 au dispărut, în mare parte, din zona opiniei publice de
atitudine (Doina Cornea, Ana Blandiana, Stelian Tănase, Alina Mungiu, Dan
Petrescu, Gabriela Adameşteanu) sau au ajuns să se dizolve fie în PD-L sau în
structurile de conducere ale Statului român din 2010, fie să facă propagandă
pro-Băsescu şi pro-PD-L, uitînd că libertatea dobîndită în 1990 înseamnă, în
primul rînd, neînregimentare.
Majoritatea celor care cer astăzi, sus şi tare, condamnarea
lui Ion Iliescu fac parte din actuala putere adunată în jurul lui Traian
Băsescu. Nu ortacii de astăzi ai lui Traian Băsescu sînt cei mai îndreptăţiţi
să-i judece pe haidamacii minerilor şi ai securiştilor care au terorizat
Bucureştii în anii ’90. Garniturile de tren care aduceau minerii la Bucureşti
în anii ’90 au fost înlocuite cu cîrdurile de maşini de lux, 4x4, care duc acum
protipendada PD-L la întîlnirea de taină de la Snagov. Sugestive imagini,
dincolo de mulţimea de vorbe care cheamă poporul la dreapta judecată a celor
vinovaţi pentru 13-15 iunie 1990. Au trecut de atunci douăzeci de ani.
Evenimentele dramatice din acele zile fierbinţi rămîn la fel
de negre şi urîte. Nimeni nu va plăti pentru sîngele vărsat. Nici pentru ’89,
nici în ’90. Nimeni nu va fi judecat. Nu are cine. Vînzările la maşini de lux
au crescut în schimb cu 30%, după cum declară, frecîndu-şi palmele fericite,
dealerii auto. Generalul Stănculescu, scos din puşcărie ca să dea autografe la
Bookfest, se simţea chiar foarte bine în postura de autor şi lansator român de
cărţi. Să fim fericiţi şi veseli. De 4 x 4 ori!
mineriadadominic diamant - Marti, 29 Iunie 2010, 13:31
Sa-mi fie cu iertare,ii inteleg supararea si indignarea d-lui Horasangian,dar cand se pronunta ca cei ce-au fost anti-Iliescu se afla in curtea lui Basescu,o da in bara.Eu,unul,si ca mine multi altii,nu sunt inregimentat,nu fac politica,dar nu pot sa uit si sa iert crimele facute.
Asa ca cer in continuare judecarea si pedepsirea celor vinovati.Daca pretindem ca traim intr-o tara libera si democrata.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters