Nr. 719 din 18.04.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Religie
Eseu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Mai   |   Numarul 319   |   De la Barbu Cioculescu citire

De la Barbu Cioculescu citire

Autor: Paul CERNAT | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Barbu CIOCULESCU
De la Mateiu citire...
Editura Bibliotheca, Tirgoviste, 2005, 314 p.

Semnificativ, plin de tilc este paralelismul dintre „dinastia“ Caragialestilor si „dinastia“ Cioculestilor. Daca Serban Cioculescu a fost monograful pasionat al lui I.L. Caragiale si, totodata, criticul cel mai ostil lui Mateiu, fiul sau Barbu este – dimpotriva – unul dintre cei mai avizati si mai probi exegeti mateini. Autor, in anii ’70-’80, al unor importante contributii istorico-literare cu privire la corespondenta, „efemeridele“, jurnalul si biografia scriitorului (aparute in Manuscriptum si Viata romaneasca, partial reproduse si in Addenda volumului de fata: v. Arhetipurile Crailor de Curtea-Veche – „prototipurile“ ar fi fost, parca, mai nimerit... –, Translatia perso-naj-autor in proza lui Mateiu I. Caragiale, De la Ion Luca la Mateiu si... Vice-versa), criticul s-a dedicat prioritar, in ultimul deceniu si jumatate, editarii „marelui Matei“. ii datoram, intre altele, excelenta editie critica de Opere aparuta la Editura Fundatiei Culturale Romane, 1994, insotita de patrunzatoare comentarii. Usor imbunatatita va fi editia tip „Pleiade“ publicata in 2001 la Univers Enciclopedic sub patronajul Academiei Romane.

In 2004, autorul a scos la Editura Bibliotheca din Tirgoviste un foarte util volum-antologie despre Receptarea operei lui Mateiu I. Caragiale... Iesita de sub tipar anul trecut la aceeasi editura, monografia De la Mateiu citire... preia, declarat, titlul cu sugestii evanghelice al unui cunoscut eseu al regretatului Alexandru Paleologu, afisind o frumoasa modestie: „citindu-l pe divinul Mateiu si incercind sa nu ne departam prea tare de el, dar nici sa nu-l sufocam sub pernele admiratiei. Cu dorinta de a-l intelege cit mai bine, mai de aproape – dar nu devenind mai mateini decit Mateiu insusi“. Vechi si hirsit matein, criticul nu face rabat de la obiectivitate. Cartea de fata – adevarata datorie de constiinta – incununeaza pasiunea sa de o viata; nu cred sa gresesc prea mult vazind in ea culminatia activitatii unui istoric literar si scriitor mult prea parcimonios, modest si discret.

- O meditatie asupra ereditatii
Cu exceptia textelor din Addenda, avem de-a face doar cu (re)interpretari noi, ordonate pina la un punct cronologic: Omul, un pas inaintea operei, Printre Pajere, Magurenii, de la Mihnea, catre Pasadia, Remember, Craii de Curtea-Veche intre istorie si in mit, Sub pecetea tainei timide, Soborul tatelor, Din nou la Mihnea, Scrisorile, Jurnalul.
Probabil partea cea mai spectaculoasa a cartii este cea confesiva, evocatoare, care acompaniaza din off fastuoasa partitura interpretativa. Criticul vine cu adevarat din lumea lui Mateiu – a si apucat sa o cunoasca direct. Accesul, prin intermediul fictiunii, la istorie, biografie si genealogii este unul privilegiat. Tot cautind modelele din realitate ale unor personaje secundare, el ajunge sa identifice intr-un coleg al „conului Rache“ – politaiul pensionar din Sub pecetea tainei – pe bunicul poetului Constant Tonegaru, fostul sau prieten si coleg de generatie, iar in finalul fragmentului Snoave vechi, imaginea casei Melik. Foarte subtil, meritind o discutie aparte, e „dialogul“ critic dintre tata si fiu.

Ni se dezvaluie astfel ca „in paragraful (din jurnal) pe care Perpessicius nu l-a transcris pentru posteritate scria ca daca parintele prodig ar mai fi trait, in starea de iresponsabilitate in care se afla, ar fi ajuns sa recite pe la bilciuri – cel putin asa isi amintea Serban Cioculescu, care avusese sub ochi copia integrala a Jurnalului. Acuzatie oribila, ce se conjuga bizar cu asertiunile Mitei Kremnitz, din articolul scris la moartea lui I.L. Caragiale“. Tot Serban Cioculescu este convocat – cu „probele“ din Viata lui I.L. Caragiale – in legatura cu o asemanare intima intre Ion Luca si Mateiu (dincolo de nesfirsitele lor opozitii temperamentale): dorul grecesc, „idriot“, pentru calatorii evazioniste, comun si globe-troter-ului Pantazi... Explicatiile oferite in anii ’60 de catre batrinul genealogist Nicolae A. Boicescu referitor la „personajele“ corespondentei sale cu Mateiu au fost, deja, valorificate. Ici-colo sint citate, ca detalii pitoresti, marturii olografe inedite (de exemplu noul proprietar al casei din strada Robert de Flers amintindu-si rautacios ca... scuturate, cearsafurile lui Mateiu si ale Maricai Caragiale „miroseau a peste“!).

De un farmec aparte sint cele citeva incursiuni evocative mergind pina in anii instaurarii comunismului, cu relatari cutremuratoare despre exproprierile si tragicele disparitii ale unor fosti dandy (Charles-Adolphe Cantacuzène, intre altii). in capitolul final (Seara ultimului Bassaraba), interpretarea critica pigmentata de evocari lasa locul fictiunii propriu-zise: o reconstituire imaginara a ultimei seri din viata lui Mateiu, oprita cu citeva ore inaintea congestiei fatale. Barbu Cioculescu se adauga astfel unei serii de autori care au fantazat copios in marginea biografiei si operei mateine (de la Radu Albala, Eugen Balan si Alexandru George la Ion Iovan), amintindu-ne totodata ca este el insusi un poet elevat si un foarte fin autor de proze scurte, speculare si „retro“ (Palatul de toamna, 1976, Gradini in podul palmei, 1998).

- Inalta fidelitate fata de obiect
Autorul face permanent naveta intre biografie si opera, oferind reconstituiri meticuloase si compacte pe trasee citeodata noi, urmareste atent, ca un arheolog, circulatia motivelor intre fragmentele abandonate in manuscris (Negru si aur, Isnoave vechi s.a.) si textele finite (de la „timpla de icoane“ din Pajere la Craii...), dar si rupturile dintre proiecte, comenteaza explicit sau doar sugereaza subtextul revenirilor, camuflarilor si indeciziilor auctoriale, recompune detectivistic si malitios lumea de tineri snobi a scrisorilor catre amicul N.A. Boicescu, interpreteaza prozele mergind de la sofisticata orchestratie a ansamblului pina la nivel de microdetalii, reconstituie minutios trasee biografico-genealogice ale personajelor reale din scrisori si ale celor fictionale, stabileste – pe urma lui Tascu Gheorghiu – genealogia familiei Pantazi, foarte asemanatoare celei a ducelui de Salina din Ghepardul lui Lampedusa, face „biografia“ lecturilor lui Mateiu in cautarea obsesiilor acestuia...

Barbu Cioculescu are dreptate sa vada in opera fictionala – in versuri sau in proza – a lui Mateiu „o meditatie asupra ereditatii“ sub semnul unui „amurg al stemelor“ (formula, memorabila, apare intr-un fragment razlet datat succesiv Bucuresti, 1906, Berlin, 1907, Roma 1912), sfidind orice verdict etic si metafizic, dar oferindu-se generos contemplatiei. Apropiate pe alocuri de formula expresionista, voit vetustele embleme fantasmatice ale „scumpului trecut“ din Pajere sint reevaluate intr-o formula nuantata la capatul unei hermeneutici de zile mari ca „strategie a acumularii de trecut“ (cf. George Steiner): „Umilind actul critic, Pajerele pot fi, cu tot atita temei logic, coborite jos de tot si urcate in slavi s…t Oricum, o antologie a liricii romanesti moderne care ar ignora sonetele mateine s-ar saraci ireparabil, nemotivat“.

Remarcabile sint si analizele camuflarii si dezvaluirii identitatii auctoriale din Remember si Craii..., capodopera mateina facind obiectul unui adevarat tur de forta interpretativ (excelente pasajele cu nervuri psihanalitice despre „complexul matern al autorului“, despre „bilocatiunea“ identitara a lui Pasadia, paralelismul dintre Maiorica Arnoteanu si Candiano Popescu, minutioasele reconstituiri de epoca...).
Puzzle-ul monografic al lui Barbu Cioculescu este in mod vizibil opera unui „vechi“ si hirsit matein. Autorul nu simte nevoia sa inregistreze volumele si comentariile mai noi (unele – stimulative, cele mai multe insa – redundante) despre biografia si opera scriitorului, mergind pe terenul sigur al exegezelor „clasice“ si urmarindu-si propriile piste. Este un critic de „scoala veche“ in cel mai bun sens al cuvintului.

Dovedind o inalta fidelitate fata de spiritul operei si personalitatii lui Mateiu Caragiale, el nu se aventureaza in ipoteze riscante, nu propune interpretari extravagante de dragul „actualizarii“ novatoare, nu tine sa „reformeze“ cu orice pret, nici sa-si afiseze, ostentativ si suspect-hagiografic, admiratia. Schimbarile de perspectiva sint totusi numeroase, prezente insa la nivelul texturii, al detaliilor, nu la nivelul structurii, gustul chitibusar si iscoditor indicind mostenirea critica a lui Serban Cioculescu; autorul nu isi propune sa ne ofere un „alt“ Mateiu, ci (cu o responsabilitate care astazi s-a cam pierdut...) sa se apropie cit mai mult de cel „adevarat“. in mod simptomatic, preferintele sale merg catre Pantazi si Pasadia, considerate personajele cele mai complexe si mai izbutite, nu catre „realistul“, ilustrativul si inevitabilul Pirgu, inseriabil prea banalului si „reprezentativului“ tip al arivistului mitocan autohton. Dar oare nu si-a proiectat oare Mateiu insusi in el identitatea de arivist ratat, aflat pe drumul „descanalierii“?

Spre deosebire de un Matei Calinescu, de pilda, Barbu Cioculescu se arata discret pina la pudoare cu privire la anumite aspecte „delicate“. Daca primul intreprinde o laborioasa analiza a homosexualitatii unora dintre personajele mateine (Aubrey de Vere, Poponel, Raselica, Mima, Tita) si, totodata, a ambiguitatii atitudinii auctoriale fata de ele, fara a uita sa aminteasca simpatia de care s-a bucurat autorul Crailor... in rindul autorilor gay, Barbu Cioculescu pastreaza distanta fata de subiect, mergind chiar pina la a-si amputa interpretarea (altminteri stralucita) a nuvelei Remember. Ceea ce criticul ezita, in mod curios, sa ia in calcul este posibilitatea ca enigmaticul sir Aubrey sa fi cazut victima unei crime pasionale intre homosexuali (ipoteza limpede ca lumina zilei, dar in fata dezvaluirii careia naratorul aplica deliberat politica strutului...: „Nu tin sa aflu nimic“).

- Citeva rezerve
Criticul pare sa acorde credit afirmatiilor resentimentare ale diaristului Mateiu cu privire la controversatul colectionar, gazetar, aventurier si mecena Alexandru Bogdan-Pitesti (taxat ca nepriceput in materie de arta...). E adevarat ca jurnalul pare a fi scris pentru posteritate, de unde posibila mistificare prudent-calomniatoare... Minimalizarea influentei sale asupra lui Mateiu este un minus al cartii. Caci in stilul de viata al lui Bogdan-Pitesti – combinatie de estet rafinat si intrigant vicios, amator de conversatie elevata si de birfa abjecta – se regaseste insusi stilul crailor. Mi se pare impropriu si sa vedem in Marica Sion un prototip real al Masincai Dringeanu – „divina tata“ ce traverseaza Craii..., Sub pecetea tainei si, mai ales, Soborul..., unde naratorul ii ofera cu dedicatie un exemplar din Craii de Curtea-Veche. Un model mult mai plauzibil, dar, din pacate, neluat in seama de catre exegetii mateini ar putea fi, cred, Margarita Miller-Verghy, scriitoarea, femeia de lume si amfitrioana celibatara in al carei „cerc germanofil“ Mateiu a si cunoscut-o pe viitoarea sa sotie (cf. marturiilor Cellei Delavrancea).

In sfirsit, desi autorul considera opera si identitatea lui Mateiu ca pe un bloc compact, practic fara evolutie din epoca Pajerelor, unele corectii se impun. Caci nemilosului examen de constiinta din jurnal ii corespunde o vizibila evolutie catre asumarea biografica a persoanei intii, cu stergerea explicita a diferentelor dintre Povestitor si Autor, si o deplasare de la stilul inalt, estetizant, „mult nobil“ din Remember catre stilul alb, mai apropiat de al lui Caragiale tatal, din Sub pecetea tainei si Soborul tatelor. Simptom al „descanalierii“, al lepadarii travestiului?
O anumita datorie afectiva, plus discretia de rigoare, il vor fi determinat in aceasta optiune. Nu-i mai putin adevarat insa ca o asemenea exegeza ar fi facut cinste oricarei edituri de prestigiu. Este, poate, cea mai substantiala carte de critica literara aparuta la noi anul trecut, cartea unui critic de vita veche...

Etichete:  Barbu CIOCULESCU Mateiu citire
 
 
 
Cele mai citite articole
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
„Mai bine ar sta în banca ei“
Tot Maiorescu şi Gherea?
Cele mai comentate articole
TANDEM. Salto mortale
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
„Mai bine ar sta în banca ei“
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Paşte fericit!
Cele mai recente comentarii
prietene,
nu-mi fierbe chiar oala,
La ei si la noi
dezicere
Kronos
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Sculpture