OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Motto 1: „Intelectualul este o fiinta paradoxala, care nu poate fi gindita ca atare atita timp cit o aprehendam prin intermediul alternativei impuse autonomie/angajare, cultura/politica.“ (Pierre Bourdieu)
Motto 2: „Tout passe sauf le changement.“


TRANSITIONLAND – cuprinzind nuantari jucause, parodice (Disneyland, Draculaland, Eclypseland – an European black hole etc. etc.) – este titlul expozitiei care isi propune o raportare directa a artistilor la tara in tranzitie.
Tranzitia – un concept hipervehiculat, declasat, dezavuat, devenit limbaj de lemn, devenit sindrom. (Borderline?)
Transition – overexposed and overloaded by our expectations.
Romania = vesnic in tranzitie.
Tranzitoriul, efemerul, provizoriul, precarul, perisabilul sint ridicate, paradoxal, la rang de permanente in aceasta tara fara perspective, populata de-a pururi de „generatii de sacrificiu“.
O tara a izolarii (a singuratatilor), inutil scumpa, in care calitatea vietii scade vertiginos, poluarea si mizeria cresc si fenomenul nu intereseaza pe nimeni, in schimb intereseaza futile gilcevi politice („Vorbe dulci pentru popor si multe aberatii“ – Vita de Vie) sau iluzorii performante sportive. Performantele intelectuale nu, de aceea intelectualii natiei o cam iau din loc. Din ce in ce mai abandonata de oamenii subtiri si din ce in ce mai la cheremul celor primitivi. Alimentind truismul culturii in cadere libera in perioadele de recesiune economica.

Transitionland ar putea deci sa fie o succinta incercare de a clarifica statutul autorului de arta in anul 2000 intr-o tara care nu are nevoie de arta contemporana.
In care mutatiile artistice sint soft (a se citi, in cea mai mare parte mediocre) si mediul receptarii lor ostil.
O „surprindere“ a unor invariante ale statutului artistului… in acest Disneyland autohton infernal.
O identificare a opticilor asupra identitatii artistice (vorbind de motoarele artei, de arta in miscare, de emerging art, nu de structurile osificate, academiste), asupra crizelor identitare singulare, autoriale, integrate sau expulzate de vesnica criza identitara a natiei romane.
A social diagnosis of an ill society. Identificarea locului si trend-ul socio-economic. Surprinderea alienarii sociale – a demitizarii radicalului si instalarii mediocritatii, a inhibarii utopiilor.
Artistul – Between social comment and lived experience.
Pentru artist, a lua pozitie inseamna automat a politiza? Sau mai ales a impartasi/comunica un tip de experienta, fie aceasta mostly of unhappy states of mind?

*
In 2000 Romania numara 200.000 de miliardari romani (in lei) la o populatie saracita de 22.000.000 de locuitori (ne informeaza un post de radio local).
Vicisitudinile economice, dezinteresul (deseori indreptatit) al comunitatii internationale, hotia si lenea, fatalismul autohton, plus caderea monedei nationale in fata dolarului american (1 usd – cca 26.000 lei, in final de 2000, fata de 1 usd – 26 lei in 1990), inflatia si cresterile nejustificate de preturi (preturi ca-n Elvetia la o calitate ca-n Cecenia), precum si alti factori absconsi, politici si economici, au dus la inasprirea conditiilor de trai si agravarea degradarii socialului.
Imbinarea de factori eminamente negativi – pozitivi in minoritate – interactionind haotic creeaza un straniu peisaj social, cu nuante fatalist-apocaliptice si o psihologie nationala eminamente defetista.
Inceputul pregatirii aderarii la structurile euro-atlantice nu fac din Romania (apartinind generic conditiei Post Communist Eastern European) o tara mai civilizata... (Si tot la simptomaticul, tautologicul „Inceputul pregatirii aderarii“ sintem dupa 10 ani.)
Pastrind avataruri ale secolului XIX ratasate bizar la civilizatia secolului XXI, Romania se situeaza printre tarile din „zona gri“, eufemistic numita de politologi – emergenta...
RCA (Romanian Contemporary Art) intereseaza prea putin, atit aici, cit si la marile manifestari internationale fixate de vestici pentru estici, asa cum Romania pe ansamblu nu intra in sfera marilor jocuri politico-economice internationale.

Europe lives in a world of rapid and continual exchange.
Noi nu. Vesnicia s-a nascut in Romania?! Vesnicia celor rele, probabil. Romania ramine departe de inventivitate/civilitate si rafinamente la nivel social.
(Cu cit mai multe deodorante si produse de curatat apar pe piata, cu atit orasele sint mai murdare si mai poluate. Decit un detergent in casa, mai bine o tuica pe masa pentru care oricind se gasesc bani in singura tara din Europa unde se scuipa pe strada – grotesca dovada de machism? Sau ce explicatie poate exista?)
Social patience (des citata „toleranta a romanilor“ poate fi citita si ca un soi de „imbecilizare“) face din transformarile romanesti procese hiperlente, interminabile, tinzind asimptotic catre zero.
Romanii = „mioritze“ – se iau unul dupa altul. Izolati si complexati, primeaza localul, nu internationalul. Lipsa de solidaritate, individualismul pagubos ne caracterizeaza, dar si gregarismul. Romanul e conservator, nu inovator sau transgresiv, iar cind asimileaza noutatea o face eventual repede, dar superficial (apud C. Radulescu-Motru – Psihologia poporului roman).

Conceptualist si rafinat, artistul se simte exclus dintr-o initiativa sociala haotica. Blocat in intentiile sale. Blocaj generat de instrumentele unei societati care nu functioneaza si silesc la compromis. La jumatati de masura sau solutii abstruze. Sau, finalmente, la evaziune. Cautind debuseuri care pe unde...
Printre multiplele paradoxuri ce guverneaza Tranzitia, paradoxul artistului dezinteresat intre „lupii tranzitiei“ pare a sfida toate normele economice.
Statutul mai mult decit precar al intelectualitatii pe ansamblu se reflecta in onorariile rizibile, in imposibilitatea de a cumpara carti (paradoxal a existat totusi un boom editorial la inceputul deceniului 10) sau computere in era globalizarii si a Internetului, in pseudolibertatea de a calatori (cu interminabile cozi la vize si pentru cine are bani – nu este cazul decit circumstantiat pentru intelectuali daca sint subventionati sau in burse).

Romania este printre foarte putinele tari din fostul bloc estic care nu-si fac lobby cultural adecvat. „Imaginatia de protocol“ a factorilor de decizie, structurile greoaie si centralizate, aparatul birocratic stufos ce nu-si legitimeaza benefic existenta pun, in schimb, cu eficacitate, bete-n roate. (Q.e.d. si pentru perioadele anterioare. Cam toti intelectualii romani care s-au afirmat international s-au afirmat in afara granitelor si in pofida factorilor decizionali revoluti din tara lor. Consolidind acea „incultura“ la nivel macrosocial si incapacitate de a construi a natiei la care se referea, mai recent, Sorin Alexandrescu sau, acum 50 de ani, Radulescu-Motru.)
Prezenta intelectualilor (si pseudointelectualilor) in mass-media este amestecata valoric. Mass-media cind abordeaza vizualul o fac catastrofal, intr-o extrema confuzie axiologica, cu metodologii si finalitati revolute si, in cel mai bun caz, prin literati cu o cultura de tip livresc (a aborda un domeniu cu „unelte“ specifice altui domeniu genereaza incompetenta sau, in cel mai bun caz, stingacii si distorsiuni, erori, optici improprii...)
Mediocritatea este peste tot afirmata peremptoriu, fapt datorat mai ales vointei generatiilor mai vechi (care monopolizeaza decizia) de a nu supara pe nimeni si de a perpetua macrocompromisul national.

*
In aceste conditii, cum se prezinta arta romaneasca in 2000?
Ca un hibrid agonic intre o arta cu iz local, retardata, si tendintele de internationalizare si sincronizare; dar neacceptata pe „piata bunurilor simbolice“ internationale...
Ca o mare de proiecte viabile avortate, o mare de idei bune niciodata, sau partial, sau de compromis puse in practica... Grevata permanent de precaritate financiara...
Sistemele axiologice pe vizual sint anacronice in cea mai mare parte si in degringolada, improvizatiile penibile si amatorismul fiind la ordinea zilei. Profesionistii la nivelul expectantelor europene, care se bucura de aprecieri internationale, sint cei nerecunoscuti pe plan national.
Forurile tutelare de arta sau factorii generatori de arta frizeaza mizeria. Inexistenta galeriilor private de calitate dovedeste si genereaza, in cerc vicios, acest lucru. Art-market-ul, cvasiinexistent pe zona artei contemporane, este abia mai conturat in zona anticariatelor (dar si acolo intr-un regim de cote discutabil).

In Vest, consumatorul de arta si artistul apartin mai mult sau mai putin aceleiasi colectivitati mentale/civilizate. Se manifesta o toleranta reciproca, o mimare macar a interesului intre artist si alte straturi sociale. La noi, the successful businessman roman (mirlan si plin de sine) nu are inca preocupari culturale (nici macar nu-si da osteneala sa mimeze ca le are), spre deosebire de confratii vestici.
Solutia: artistul roman cu minima reputatie internationala e fortat sa expuna pentru foarte putini in tara. Iar curatorul adopta un comportament schizoid facind disjunctia dintre publicul roman si cel international sau sacrificindu-l, solutia cea mai inteligenta, pe cel autohton, care nu va intelege absolut nimic. Esti un curator cit de cit solicitat dincolo, ai probleme mari (conceptuale/birocratice etc.) in propria-ti tara.
International s-a creat si functioneaza eficient un network of artists in care national-international tind sa devina inoperante. Elementele romanesti in acest network sint rare.

Artistul sucomba deci unei disjunctii de mentalitati. Ramine volens nolens (chiar in mass-media cyber age) elita. Vesnica neimplinire a culturii romane este data de bani, dar si de disjunctia enorma intre nivelul public de receptare si „elita“.
Vizualul, bunul-gust sint incomprehensibile aici si acum, ca si actuala tendinta de trecere-migrare in metavizual, transdisciplinaritatea, ruperea granitelor dintre arta si realitate...
Noile tendinte sint in cel mai bun caz contestate in necunostinta crasa de cauza, daca nu vituperate sau, si mai bine, ignorate complet.
Crossgenres, ca rezultanta a salturilor tehnologice de complexitate crescinda este grevata de aceleasi restrictii, in primul rind financiare, ale derularii unor asemenea proiecte si apoi ale opacitatii mediului autohton la asa ceva. (Chiar expozitia Transitionland necesita 2 Pentium-uri, 6 proiectoare, 4 videomonitoare si 8 players, de facto s-a redus acest necesar inventar tehnic la jumatate.)
Experimentul tehnoid a aparut timid, dar tehnocultura nu exista inca in final de 2000.

*
Situindu-se la granita cu realitatea, arta de azi este mai fascinata de cotidianul banal, trivial, detaliu, decit de absolut, sublim, frumos in acceptiile clasice. Cind reapar frumosul, eticul, au referinte cyber. Plasindu-se intre realitate si fictiune, artisticul devine un hibrid fictiv-documentar (docu-fiction). Trimiterile: realitate – realitate fetis – realitate virtuala, glisarea (subtila limita) dintre fotografia/imaginea video care documenteaza realitatea spre formele de manipulare digitala care o altereaza profund, recreind-o, complica conceptual enorm lucrurile. Pe masura unei civilizatii complexe, arta nu mai poate fi altfel decit complexa, transdisciplinara, informatizata, plurisemica etc. etc…
„Art – almost like reality – has become more and more elusive. It has been increasingly transformed into a stream of thoughts and events which take on a more or less tangible form. Art has become flickering fragments of information [...] Contemporary art wants to get real, to mingle, to make a mass, to participate“ (Sara Arrhenius).

A arhiva, a cataloga, a cerceta, a inregistra, a comunica, a (se) informa, a informatiza, a conceptualiza, a teoretiza – sint actiuni ale artistului de azi, uzitind de metalimbaje sau de formule combinatorii. Ce se figureaza dobindeste dimensiuni complexe de sens. To react, to think primeaza. To contemplate e inerent, dar pe locul doi.
Existenta nu mai este neaparat transfigurata, ci cercetata, disecata, etalata, eventual cyber-manipulata, alterata.
Despre existenta marturiseste experienta personala citata fragmentar, fragmentul deturnind universalitatea simbolului, asigurind conexiunea dintre marginal si esente. O simbologie privata, mixturile de mitologii personale cu fragmentele de realitate destructurate si recontextualizate, deseori criptice, insinueaza ceva mai mult decit o re-facere a evenimentului cotidian.
Arta contemporana, in pas cu epoca si problematica ei (devansind-o uneori intuitiv si profetic), a fost si va fi foarte greu de acceptat, cu transgresiunile si mai noile ei „pseudopode“ transdisciplinare.
„As modern art moved toward contemporary art, originality began to go hand in hand with the transgression of canons and the acceptance or even approval of abnormality, so that what was outside the norm actually tended to become the norm. The artistic paradigm has presented itself in the twentieth century in terms of a shift in emphasis from the artists work to the artist, from normality to abnormality, from conformity to novelty, from work acclaimed as successful to work defying comprehension, from the present to the future and, more generally, from a communal system to singularity“ (Nathalie Heinich).

Ceea ce publicul romanesc – retrograd – nu intelege sau intelege cu o intirziere de 30-40 de ani vehiculind, in cel mai bun caz, termeni din sfera formalismului, estetismului modernist. Neajuns nici macar la asertiunea duchampiana: „I’m interested in ideas, not in visual results. I wanted to make material the servant of the intellect once again“ – il intelege cu atit mai putin pe Baudrillard: „Today, where the real and the imaginary have bridged into a common operational totality [...] aesthetic fascination prevails everywhere... A sort of involuntary immanence overlays everything, a tactical simulation, an undisentangleble game, conjoined with aesthetic pleasure, pleasure in reading (the signs) and in the rules of the game. The total mobility of signs, of fashions and models, the blind and glittering world of signs“. Si conchide Baudrillard profetic (dezvoltind conceptul warholian): „Art and industry can interchange signs: art can become a reproduction machine and still remain art, because the machine is only signs... Art is, therefore, everywhere, for the artificial stands at the centre of reality. Art is, therefore, dead, not only because its critical transcendence is dead, but because reality itself... has merged with its own image“.
Intelectualizarea/conceptualizarea demersului artistic in a doua jumatate a acestui secol in Europa de Vest si intrepatrunderea osmotica arta-advertising-civilizatia strazii-market-design-fashion-tehnologie au dus la transcenderea granitelor dintre domenii si la invaziunea endemica a artei in cotidian.

*
In Europa de Est mutatiile postcomuniste antreneaza reproblematizarea reprezentarii si a autoreprezentarii si relationarea cu noile media.
Arta participa la reflectia asupra corpus-ului si dinamicii sociale. Internationalului re-thinking of our social dimensions in global era, romanii ii alatura abia re-thinking our social dimensions in the post-identity crisis of the totalitarian experience.

*
Din perspectiva acestor acquis-uri Vest, si Est-europene, Transitionland stabileste legatura de simpatie si afinitate intelectuala intre generatii intr-o tara prevalent gerontocrata, in care intoleranta generationala a atins forme paroxistice.
In expozitie sint prezente old media, old new media si new new media.
Li s-a cerut artistilor sa se raporteze la Tranzitie..., la ceea ce este mai evident pentru statutul lor de artisti in Romania – in ultimul deceniu, contaminari trecut-viitor, ceea ce ii exprima cel mai bine sau ceea ce curatorul a decis ca ii exprima cel mai bine...
Artistii ca martori ai socialului, martori ai propriilor lor esecuri sau reusite, ai propriilor sperante raportate sau nu la idiosincrazii personale sau de context.