OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Biografia intelectuala a lui Emmanuel Lévinas se inscrie de la bun inceput in traditia culturala iudaica. Tinarul lituanian studiaza ebraica si citeste, in adolescenta, Biblia. Citeste cu nesat literatura – Shakespeare, Puschin, Lermontov, Gogol, Turgheniev, Tolstoi si, mai ales, Dostoievski. Fraza acestuia din urma – „Sintem cu totii responsabili pentru tot si pentru toti in fata tuturor, eu mai mult decit ceilalti“ – este citata de Lévinas ca definitorie pentru identitatea umana. In 1914, familia sa emigreaza in Ucraina, stabilindu-se la Harkov. Aici va avea experienta primului razboi mondial si pe aceea a Revolutiei ruse de la 1917. In 1923, emigreaza in Franta si se inscrie la facultatea de filozofie de la Universitatea din Strasbourg.

Contactul cu atmosfera intelectuala de aici va fi determinant in orientarea reflectiei sale filozofice. Prestigiul si eruditia unor profesori ca Charles Blondel, Maurice Halbwachs sau Maurice Pradines ii deschid gustul si il indruma pe urmele marii filozofii continentale, de la Platon si Aristotel, trecind prin Descartes, la Kant. Urmeaza inevitabile intilniri cu sociologia lui Durkheim si, mai ales, cu filozofia duratei a lui Henri Bergson, spiritul gindirii celor doi teoreticieni fiind foarte viu in acea vreme la Strasbourg. Dupa intilnirea cu scrierile bergsoniene, tinarul Lévinas realizeaza importanta coplesitoare a reflectiei asupra timpului. „Bergson punea in evidenta realitatea proprie si ireductibilitatea timpului“ va reaminti el in 1981#. Tot in acest rastimp il cunoaste pe Maurice Blanchot, care-i va deveni prieten si a carui ontologie implicita ii va nuanta gindirea despre fiinta.

Cu acest orizont intelectual dobindit, in 1928, Lévinas va participa, la Freiburg, la cursurile lui Husserl si, mai ales, la seminariile lui Heidegger. Un an mai tirziu, Husserl, cunoscut initial prin intermediul unei colege de facultate, G. Peiffer, care se angajase in traducerea Meditatiilor carteziene, va fi cel care-i va inspira tematica tezei de doctorat: La Théorie de l’intuition dans la phénoménologie de Husserl (1930) este si cea dintii aparitie editoriala a sa. Sartre va gasi aici prima ocazie de initiere in fenomenologie. In acelasi an, Lévinas devine cetatean francez. Pleaca la Paris, unde urmeaza cursurile lui Brunschvicg si, uneori, pe cele ale lui Kojève despre Hegel. Participa, de asemenea, la intilnirile filozofice organizate de existentialistul catolic Gabriel Marcel. Apartenenta etnica nu-l va menaja de groaznica experienta a celui de-al doilea razboi mondial. In 1939 este mobilizat, iar un an mai tirziu este facut prizonier si va fi obligat sa petreaca restul razboiului intr-un stalag (lagar nazist pentru ofiterii prizonieri). Aici isi redacteaza in parte prima sa carte de reflectii personale, De l’existence à l’existant (1947). In acelasi timp, familia sa, ramasa in Lituania, este decimata de nazisti. Va supravietui sotia lui, gazduita de diferite persoane si salvata astfel de represaliile oficialitatilor franceze in perioada guvernului de la Vichy.

Dupa razboi, va tine un ciclu de conferinte la Colegiul filozofic al lui Jean Wahl (un alt maestru al lui Lévinas, omagiat prin lucrarea sa de capatii, Totalitate si Infinit, care-i este dedicata). Titlul acestor conferinte, Timpul si Celalalt, 1948, va fi cel imprumutat de urmatoarea sa carte. In 1949, publica o lucrare ce va contribui la difuzarea fenomenologiei husserliene si heideggeriene in perimetrul cultural francez, En découvrant l’existence avec Husserl et Heidegger. Din 1957, ia parte in mod regulat la Colocviul intelectualilor evrei de limba franceza. In cursul acestor participari va tine, in fiecare an, cite o lectie talmudica, lectii ce vor fi reluate in citeva volume, dintre care La ora natiunilor, 1988. Teza sa de doctorat in litere, Totalitate si Infinit, este publicata in 1961. Lévinas este numit apoi profesor la Universitatea din Poitiers. Din 1967, preda la Nanterre (o perioada, alaturi de Ricoeur), iar din 1973, la Sorbona. Dupa pensionare, in 1976, este ales, tot aici, profesor onorific. Va tine, pina in 1984, un seminar axat cel mai adesea pe tematici husserliene.

Contemporan cu Ricoeur, Sartre, dar si cu Foucault sau Derrida, Lévinas are curajul, resursele si intuitia de a deschide filozofia spre etica (se va putea spune, spre un religios deghizat, gindirea sa fiind etichetata drept „evreiasca“ de Lyotard). Nu renunta la subiect, nu crede in structuralism, denunta ontologia lui Sartre (fiinta ontologiei este fiinta care „se reveleaza ca razboi“), existentialismul prea hegelian al epocii. Singurul ginditor caruia ii recunoaste meritul de a fi fost un deschizator de drumuri in directia intoarcerii la etica este Franz Rozensweig.