OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Folosind, cu eruditie si pacienta, instrumentul psihanalitic dar si „arhetipologia ca metoda comparatista“, Corin Braga publica in Franta (sub girul lui Jean-Jacques Wunenburger) primul tom dintr-un temeinic studiu consacrat cautarii initiatice si soteriologice a paradisului si care alimentase imaginarul de pe toate meridianele globului. Cercetarea fusese anuntata, intr-un fel, de 10 studii de arhetipologie (1999), apoi de convingerea ca „esteticul, socialul, psihologicul nu trebuie privite ca domenii tematice ale realitatii, ce urmeaza sa fie distribuite intre specialisti, ci drept moduri de aprehendare a aceleiasi realitati unice“ (Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, 1998), in sfirsit, de fragmentele publicate in Caietele Echinox, centrate pe radiografierea imaginarului.

Deschiderea panoramica, apelul conjugat la surse de prima mina (filozofice, religioase, istorice, memorialistice, cartografice s.a.) si, nu in ultimul rind, capacitatea exegetului hermeneut de-a le articula intr-un desen convingator, in care restitutia se echilibreaza fericit cu dimensiunea interpretativa, atesta un efort intelectual de exceptie si, desigur, un construct teoretic original. Le paradis interdit au Moyen Age. La quête manquée de l’Eden oriental (L’Harmattan, 2004) alcatuieste doar prima parte dintr-un excurs in care banuiesc tentatia exhaustivitatii, astfel ca un comentariu aplicat isi are, de fapt, locul dupa imprimarea lui integrala. Trecerea, in acest context, de la arhetipul coagulant la anarhetip (id est, „un arhetip pulverizat, ca un nor de pulbere galactica in raport cu un sistem solar“), ca si categorie propusa/impusa de Braga, probabil, la sfirsitul demersului sau, este ilustrata de o ampla demonstratie: anume, metamorfoza dramatica a scenariului de cautare reusita a Edenului, a Graalului s.a. intr-un esec („quête manquée“), ca rezultat al dislocarii culturii antice de catre crestinism.

Urmind regulile unei gramatici diferite, periplul initiatic vertebreaza in continuare „marile constructii ale sensului vietii“ (Jean-Jacques Wunenburger), modificindu-le, in acelasi timp, structura. De pilda, faptul ca Renasterea slabeste tutela teocentrismului medieval in favoarea celei antropocentrice si ca parcursul initiatic spre locul sacru are trei variante intr-o tipologie sui generis (cautarea Graalului, cautarea geografica a Paradisului terestru, cautarea alchimica a pietrei filozofale) va fi foarte percutant intr-o proiectie istoriologica, aici schitata deja in carbune. Evul Mediu are o valoare dubla, intrinseca si de turnanta pentru configurarea literala, spirituala si alegorica a cautarii. De aici, exegetul deduce existenta a trei registre narative: unul „realist“ sau fizic, altul „vizionar sau mistic“ si al treilea „parabolic“. Enuntul care urmeaza, premonitoriu dar si concluziv, este probant pentru demersul hermeneutic al lui Corin Braga, care dezvolta, cu minutie si nuante, aceasta tipologie strinsa in chingile aurite ale trimiterilor docte: „Dintre aceste trei tipuri de cautare doar prima ramine sortita esecului, scopul sau fiind un loc situat pe un pamint pe care crestinismul l-a dezafectat complet.

Celelalte doua – in masura in care vizeaza scopuri pe care doctrina crestina le-a omologat ca fiind perfect legitime – Empireul ca Imparatie a lui Dumnezeu si biserica in calitate de comunitate a sfintilor, sint cautari alternative care au, in principiu, toate sansele de reusita si de a satisface dorintele si sperantele de nemurire, frustrate altfel de inchiderea gradinii raiului“.
Extrasul mi se pare concludent pentru miscarea pulsatorie, de sistola/diastola ce ritmeaza fiecare dintre cele patru capitole mari – Paradisul interzis; Cautarea parintilor desertului; Cautarea lui Alexandru (cel Mare); Misionari, diplomati si aventurieri in imperiul parintelui Ioan. Dincolo de scenariile recurente, calatoria livresca devine fascinanta. Rememorata si, mai ales, proiectata pe portativul unui Orient fabulos, ea conduce la concluzii care leaga – gratie autorului – destine exceptionale, epoci cu margini friabile si geografii intinse, intr-o urzeala in care filologia, mitologia sau metafizica coabiteaza „in grade de difractie diferite“.

Dubletul complementar calatorie reala/voiaj imaginar certifica, pe de o parte, expansiunea pe orizontala a europeanului. Dar, pe de alta parte, „cautarile“ medievale repun in discutie schematismul relatiei Occidentului cu Orientul mijlociu sau indepartat, in sensul ca „esecul“ cautarilor basculeaza heracleitismul structural al culturii continentului nostru pe dimensiunea „eleata“. Cu alte cuvinte, medievalitatea il conjuga, de fapt, la meridian european pe „a descoperi omul“, adica individul, cu propensiunea sa spre cucerire, cu „a descoperi umanitatea“ in autoscopii reiterate, pe verticala, ca sa folosesc departajarile operate intre Occident si Orient de catre Anton Dumitriu, intr-un studiu din 1943 si reluat, cu amplificari, in 1987. Or, radiografierea „cautarii“ in varii ipostaze fluidizeaza aceasta relatie fundamentala pentru examenul morfologic al imaginarului, din care decupez, de pilda, discutia extinsa despre „rasele semi-antropomorfe“, respectiv despre raportul dintre natura si cultura, formalizat de catre Hegel in prelegerile sale de filozofia istoriei, unde propune si un model (Sfinxul egiptean) amplu ilustrat in dictionarul lui Jean-Paul Clébert, Bestiare fabuleux (Albin Michel, 1971).

Asemenea sondaje pot fi multiplicate, alaturi de sugestiile, numeroase si acestea, prilejuite de lectura acestui text fundamentat pe un intertextualism asumat inca din Introducerea care asaza problematica intregului studiu intr-un ancadrament, de altfel, necesar, data fiind varietatea formelor sale de manifestare. Imanent si, in aceeasi masura, fantasmatic, plasat in imaginarul fabulos al Indiilor sau in geografia mai austera a Orientului Mijlociu, Paradisul, celest ori terestru, vertebreaza energiile pe dimensiunea unei „cautari“ fara sfirsit, tulburatoare prin dorita finalitate soteriologica, pe care Corin Braga ne-o restituie, prin convocarea Bibliotecii, intr-o lucrare de exceptie.