OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Secţiunea competiţională „Un Certain Regard“ a Festivalului de la Cannes, asemenea „Forumului“ de la Berlin, propune filme mai curajoase, mai personale şi mai profunde decît cele din competiţia principală (unde sînt preferate de obicei numele mari).
Aurora de Cristi Puiu, al doilea film românesc prezentat anul acesta în cadrul „Un Certain Regard“ (primul fiind „Marţi, după Crăciun“ de Radu Muntean), este o bună dovadă în acest sens. La fel ca şi Corneliu Porumboiu în Poliţist, adjectiv, Cristi Puiu avansează, cu o îndrăzneală pe măsura înzestrării sale autentice, în zona în care cinematograful întâlneşte filosofia.

„Nu există ucigaşi, există doar oameni care ucid“, afirmă cineastul român. Şi aceasta este una dintre mizele filmului său: să reveleze umanitatea unui criminal. Protagonistul este interpretat chiar de regizor, care nu a găsit un alt actor potrivit acestui rol dificil şi a realizat că, după cum declară tot el, „povestea ucigaşului trebuia să fie povestea mea, spusă de mine şi despre mine“. Un caz de autor total pe care nu l-am mai întîlnit pînă acum, mai ales că lui Cristi Puiu i se datorează în bună măsură şi concepţia imaginii (semnată doar de Viorel Sergovici) – foarte fluidă, cu o cromatică bine gîndită şi cu o cameră (mînuită de patru operatori) care-şi urmăreşte subiectul într-o manieră specifică filmului documentar.

Şi abordarea rolului principal este foarte originală pentru actoria pe care o cunoaştem din filmele româneşti: Viorel al lui Cristi Puiu este un om confuz şi în acelaşi timp hotărît, al cărui comportament ascultă de o logică inaccesibilă celorlalte personaje. Iar spectatorilor le sînt necesare receptivitate şi răbdare pentru a-l înţelege cu adevărat pe protagonist, mai ales că nu primesc, în cele trei ore ale filmului, decît „felii de viaţă“ desprinse din două zile, în care Viorel interacţionează cu persoanele importante pentru el, dar şi cu unele cărora – în opinia sa – li se datorează decăderea sa actuală. Aurora nu ne prezintă drumul către lumină al protagonistului său, ci calea de la criză morală la crimă. Şi o face atît de convingător, încît nu este exclus să părăsim sala de cinematograf tremurînd.

În imagine: Cristi Puiu în filmul Aurora

Această corespondenţă nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Institutului Cultural Român.