OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

L-am ales pe Constantin Radulescu-Motru drept pretext de discutie despre cele doua ideologii totalitare ale secolului al XX-lea, fascismul si comunismul, deoarece „cazul“ sau prezinta citeva avantaje. in primul rind, durata vietii lui – s-a nascut in 1868, pe vremea printului Carol, si a murit in 1957, in plina teroare comunista – acopera perioada de cristalizare si in buna parte de „experimentare“ a celor doua ideologii gemene si criminale ce patroneaza Holocaustul si Gulagul;

; apoi, pentru ca filozoful a facut el insusi, cu declarate intentii pedagogice, filozofie politica, scrierile lui politice ocupind cam o treime din opera sa (iar daca luam in calcul si cele opt volume memorialistice postume de Revizuiri si adaugiri, filozofia politica a lui Motru ocupa poate chiar mai mult de jumatate din volumul operei lui). in plus, criticul „politicianismului“ romanesc a facut el insusi politica, schimbind partidele in ritmul in care s-au rotit guvernele si reusind sa fie aproape intotdeauna cu partidul de la putere; trebuie sa precizez ca nu a intrat in nici un partid extremist, ci, ca antiliberal structural, a ales mereu partide conservatoare (cu exceptia fantasmei, nepuse in practica, din 1944, cind s-a visat o clipa la comunisti…). Iar felul in care s-a modificat in timp, de la sfirsitul secolului al XIX-lea si pina in anii 1940-1950, conceptia socio-politica a lui Radulescu-Motru oglindeste enorma presiune pe care istoria europeana si ideologiile revolutionare au exercitat-o asupra oamenilor, smintindu-i.

Putem distinge, in gindirea socio-politica a lui Radulescu-Motru, patru „faze“ sau etape diferite: prima, de la 1900-1910, cind, prin ancheta din Noua revista romana si prin Nationalismul, concepe natiunea pe temeiuri juridice, nu etnice, si pledeaza pentru acordarea de drepturi politice si civile depline pentru evreii din Romania; a doua, dezvoltata complet in anii 1934-1936 (in Romanismul, catehismul unei noi spiritualitati) cind, sedus de ascensiunea europeana a „totalitatilor“ sau „colectivitatilor“, fascinat de „innoirile spirituale“ propuse de bolsevism, fascism si hitlerism, viseaza pentru Romania un totalitarism lipsit de xenofobie si de antisemitism, totalitarism pe care il boteaza „romanism“; a treia, din primii ani ai razboiului, cind (in Timp si destin, in Etnicul romanesc si in jurnalul sau, Revizuiri si adaugiri) respinge colectivismul bolsevic si, adoptind fara nici o rezerva premisa totalitara – comuna extremei stingi si extremei drepte – conform czreia „interesele comunitatii trec inaintea intereselor individului“, se situeaza pe pozitiile colectivismului hitlerist, acceptind inclusiv „lupta de rasa“, in particular antisemita, a acestuia; faza a patra, de dupa 23 august 1944, cind, devenit victima a „luptei de clasa“, isi revizuieste adeziunile, declarindu-se pentru colectivismul german, dar epurat de elementele rasiste. […]

Etapa a patra: batrinul filozof a crezut in Germania pina la capat. Actul de la 23 august 1944 l-a umplut, prin consecintele lui istorice – caderea Romaniei in sfera de influenta sovietica – si personale – stia la ce sa se astepte, ca filozof al ideii nationale si ca proprietar – de amaraciune si de frica. Daca in 1934 considera bolsevismul o „innoire spirituala“ egala ca valoare fascismului italian si a hitlerismului, acum il percepe strict ca o amenintare: „Din cele trei innoiri spirituale ale Europei, fascismul italian, hitlerismul german si bolsevismul rusesc s…t doua s-au inlaturat, si a ramas numai bolsevismul. s…t moneda cea rea a gonit pe cea buna“. Informatiile pe care le avea despre doctrina marxista si despre aplicarea ei de catre Lenin si Stalin, poate si propaganda anticomunista din timpul razboiului i-au permis sa faca previziuni exacte despre viitor. Cunoscind si servilismul imitatiei la romani, nu s-a autoamagit despre o eventuala rezistenta cu care ei vor intimpina modelul bolsevic.

in 6 octombrie 1944, cind citeste in Scinteia primul atac comunist contra sa, Motru il numeste o „maimutareala“; dupa citeva ore insa, avind reflexele bine exersate ale oportunistului sau poate numai ale locului (in Romania e bine sa ai pe cineva la care sa poti apela), se gindeste ca: „Daca n-as fi prea batrin, partidul in care m-as inscrie astazi ar fi partidul comunist“. El nu s-a inscris totusi la comunisti, dar s-a leganat o vreme in iluzia ca Lucretiu Patrascanu, ca fiu al bunului sau prieten D. Patrascanu si ca ins pe care il scosese, pe vremea simpozioanelor „Criterion“, din arest, il va lua „sub protectia sa“.
in Revizuri si adaugiri, batrinul filozof descrie, pas cu pas, instalarea comunismului in Romania si reactia – adesea oportunista – a intelectualitatii. El nu a pierdut nici o clipa din vedere asemanarea bolsevismului cu fascismul si hitlerismul, regretind insa fara incetare ca „Hitler, tiranusult civilizat“, a pierdut in fata lui „Stalin… tiranusult necivilizat“. Cu mult inaintea lui E. Nolte, el a diagnosticat „razboiul civil“ din Europa, inclusiv din Romania, referindu-se prin aceasta sintagma atit la lupta de clasa pe care o aduce colectivismul bolsevic, cit si la lupta dintre fascisti si comunisti, cu implicarea elementului rasial si etnic.

intre cele trei posibilitati politice – totalitarism de extrema stinga (bolsevismul), democratie si totalitarism de extrema dreapta (hitlerismul) – Motru nu agreeaza nici bolsevismul, nici democratia; bolsevismul, ca „a doua editie, corectata si mult adaugita a nazismului hitlerist din Germania“, pentru ca aduce „razboiul civil“ intre clase si pentru ca exclude nationalismul; democratia, pentru ca, dupa parerea sa, pur si simplu „nu este potrivita societatii umane“. Simpatia sa inclina inspre hitlerism, pe care il considera sinonim cu Germania, iar pentru el „infringerea Germaniei este urmata de prabusirea civilizatiei europene“. Cu siguranta, insa, ca el considera propria sa formula, romanismul, mai potrivita pentru Romania. s…t
Ca unul care admisese dreptul statului totalitar de a face ce pofteste cu propriii sai cetateni si ca unul care cunostea natura totalitara a regimului nou instaurat in Romania, filozoful nu ar fi trebuit sa se mire prea tare pentru felul cum a fost el insusi tratat de catre comunisti. Dupa primul gind, ca se va aranja prin Patrascanu si cu comunistii, Motru a inceput insa sa suporte urmarile luptei de clasa. A intrat, altfel spus, in categoria indezirabila, desi el nu a fost niciodata supus masurilor punitive maximale – nu a fost anchetat, arestat, intemnitat, cum au fost atitia altii –, ci unora moderate sau chiar usoare.

Anume, ca fost mosier, a fost obligat la mari cote catre stat, apoi deposedat de proprietate prin nationalizare. O vreme a avut domiciliu obligatoriu la Butoiesti. Ca ideolog al ideii nationale, a fost eliminat din circuitul public al ideilor, asa cum au fost eliminati toti autorii care au crezut in realitatea natiunii. Fiindca in aparatul de partid care a facut primele epurari pe criterii ideologice erau multi comunisti de origine evreieasca, Motru, precum multi altii – si nu voi intra acum in analiza acestei probleme explozive –, s-a considerat victima evreilor, iar nu victima comunistilor. Asa ca jurnalul sau, Revizuiri si adaugiri, este condimentat cu mici sageti antisemite circumstantiale… Pentru un autor cu antecedentele lui Motru, care rezistase valului antisemit interbelic, dar nu mai rezistase valului antisemit german din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, reactiile circumstantial-antisemite din timpul comunismului sint cu atit mai revelatoare: batrin si bolnav, frustrat si saracit, filozoful aflat la greu cauta un tap ispasitor, pe care il gaseste nu in cauza ultima, adica in comunism, ci in evreitatea oamenilor aflati la putere…

in acesti ani, lui Motru i-a mers, in fapt, cam cum ii mergea lui Sebastian in timpul razboiului – adica rau. Saracit si infricosat ca poate fi din clipa in clipa arestat, nemaiavind ce sa vinda, filozoful, foarte batrin acum, ajunge sa rabde de frig si de foame. La propriu. Fostii sai studenti si colegi fac in mod repetat cheta pentru el: „Mimi si Dili Petrescu 4.000; Dr. Baltaceanu 6.000; M. Ralea 3.000; T. Vianu 1.000; Marg. Dollinger 500; Edgar Papu 500; Const. Georgiade 300; Nic. Petrescu 300…“ etc. Finul sau, Nicolae Bagdasar, ii aducea cind putea bani si mincare. O data i-a adus, printre altele, o trufanda: o bucata mare de unt, pe care i-a predat-o, victorios, fiicei lui Motru, la bucatarie. Apoi s-a intretinut voios cu filozoful, care, la plecare, nelinistit ca Bagdasar nu-i da nimic, l-a intrebat, „cu glasul tremurind de umilinta“: „– Fine s…t nu mi-ai adus nimic?“. Ca sa rezolve problema supravietuirii lui Motru, fostii studenti si colegi l-au internat, incepind cu 1952, in fiecare iarna, pentru cite trei-patru luni, la caldura si hrana, in Institutul de Geriatrie al Anei Aslan. in spital a si murit de altfel, la virsta de 89 de ani.