OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Oare ce s-ar aștepta un utilizator obișnuit să găsească pe website-ul CIA – Central Intelligence Agency? Cum, desigur, nu te poți aștepta să dai peste o lungă listă de acțiuni sub acoperire, peste acțiuni paramilitare sau informații legate de securitatea națională a Statelor Unite, singura variantă care îți rămîne este aceea a unui soi de muzeu virtual, îndesat cu informații privitoare la istoria CIA. Ei bine, lucrurile nu stau deloc așa, și asta pentru că website-ul CIA este, în realitate, o sursă prețioasă de studii... antropologice.

„Va fi umanismul antropologic mai în măsură decît celelalte (i.e. umanismul clasic, din timpul Renașterii, respectiv cel exotic, specific secolului al XIX-lea) să aducă răspunsuri la întrebările de care sîntem asaltați?“ Aceasta este întrebarea de la care pornește Lévi-Strauss, în cadrul discursului ținut în anul 1986, cu ocazia conferințelor organizate de către Fundația Ishizaka, în orașul Tokyo. Întrebare care îl apropie, de altfel, și de practica de intelligence descrisă anterior, practică interesată, și ea, tot de găsirea unor răspunsuri. Niciodată nu vei găsi soluții de succes dacă nu înțelegi corect mediul în care operezi. Aceasta este convingerea care a făcut ca metoda de investigație antropologică să devină un soi de protégé al științelor socio-umane.

În căutarea spiritului omenesc universal

Desigur, nu este tocmai simplu să înțelegi cum a ajuns antropologia – o disciplină prin tradiție asociată cu studiul civilizațiilor îndepărtate, cu forme de organizare, preocupări și sisteme de credințe premoderne – să fuzioneze cu intelligence-ul și să se preocupe de problemele lumii contemporane. Ca să poți înțelege acest salt ar trebui să parcurgi drumul anevoios al antropologiei ca disciplină. Reducînd, însă, totul la esență, începînd cu teoria evoluției naturale a lui Charles Darwin și terminînd cu cei care investighează, astăzi, utilizînd metodele antropologiei, problemele generate de globalizare și de postmodernitate, îți dai seama că resortul a fost mereu același. Indiferent de cît de biased erau intențiile și judecățile antropologilor, ce  și-au dorit ei, de fapt, a fost să deslușească comportamente, practici, fenomene.

Sexualitate și mitologie

Una dintre marile preocupări ale lui Lévi-Strauss a fost aceea a raportului dintre înrudirea biologică și filiația socială, raport complicat în lumea contemporană de emanciparea metodelor de procreere artificială. „Cum vom defini raportul dintre înrudirea biologică și filiația socială, devenite, de acum înainte, distincte? Care vor fi consecințele morale și sociale ale disocierii dintre sexualitate și procreere?“ (p. 88) Acestea sînt doar două dintre întrebările la care Strauss încearcă să dea un răspuns. În fapt, chestiunea relațiilor de rudenie a fost una dintre marile teme ale antropologului francez, în volumul Antropologia și problemele lumii moderne fiind reluată rezumativ. Dar, în realitate, poate că nici nu este absolut necesar să cunoști lungile sale demonstrații structurale cu privire la tipurile de filiație (consangvinitate – alianță – filiație) pentru a-l crede pe cuvînt atunci cînd trage linie, spunînd că ceea ce antropologii doresc este „să nu se intervină și ca oamenii să aibă încredere în logica internă a fiecărei societăți pentru a crea în sînul ei structurile familiale și sociale care se vor dovedi viabile“ (p. 98).

Dincolo de vastitatea și dificultățile raționamentului structuralist, al lui Strauss, de fapt, ideea fundamentală a volumuluiAntropologia și problemele lumii moderne este aceea că „antropologii au menirea să dea mărturie că felul în care trăim, valorile în care credem nu sînt singurele posibile; că alte moduri de viață, alte sisteme de valori au permis și încă permit unor comunități umane să găsească fericirea. Antropologia ne îndeamnă, deci, să mai lăsăm din vanitate, să respectăm alte feluri de a trăi, să ne reexaminăm prin cunoașterea altor obiceiuri care se stîrnesc mirarea, ne șochează sau ne repugnă“ (p. 64). Într-adevăr, acesta este, fără nici o rezervă, cel mai bun sfat pe care umanitatea îl poate primi în momentul de față. Căci o lume asaltată din ce în ce mai tare de diferențe nu poate fi „salvată“ decît prin acceptarea și internalizarea acestor diferențe. Iar la baza acceptării stă întotdeauna înțelegerea.

Antropologie vs știință politică

Singurul lucru care îi poate fi reproșat unei astfel de viziuni asupra lumii este doza mare de idealism pe care ea o implică. De pildă, Strauss ne spune că „este frapant cum aproape toate societățile numite primitive resping ideea unui vot în care majoritatea învinge. [...] Chestiunea litigioasă este amînată de cîte ori e nevoie, pentru a se ajunge la o decizie unanimă. Uneori, lupte simulate precedă deliberările. Se rezolvă astfel vechi dispute, iar la vot se trece numai atunci cînd grupul, împrospătat și schimbat în bine, a realizat în interiorul lui condițiile unei indispensabile unanimități“ (p. 111-112). Ei bine, aici este unul dintre punctele în care se produce ruptura dintre antropologie și știința politică. Căci dacă prima disciplină va postula mereu faptul că societățile (numite primitive) vor prefera întotdeauna unanimitatea în detrimentul conflictului, știința politică va spune nu numai că unanimitatea nu există, ea fiind mai cu seamă o caracteristică a sistemelor totalitare, ci și că, sub orice formă, conflictul este o dimensiune firească a societăților, prin însăși natura umană a celor care alcătuiesc societățile, provocarea stînd în capacitatea sistemelor de a internaliza conflictul și de a-l gestiona/soluționa pe cale pașnică.

Dincolo însă de nuanțe și credințe ce separă două discipline, la nivel global, antropologia trebuie respectată pentru că ea a încercat, aproape mereu, să ne apropie unii de alții nu atît prin ștergerea diferențelor, cît prin înțelegerea și respectarea lor. Aici stă, de altfel, și soluția antropologiei la „problemele lumii moderne“.