De partea Statelor Unite

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Politic | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Ultima şi cea mai importantă ştire este cea furnizată intempestiv, zilele trecute, de însuşi conducătorul Statului român, de preşedintele Traian Băsescu. După o şedinţă a CSAT, ţinută la „botul calului“, cum se spunea de către tîrgoveţii ce aranjau rapid un geşeft şi apoi beau şi aldămaşul – zăpezile din ultimele zile ne-au redeschis poftele pentru întîmplări şi evenimente petrecute mai demult –, am aflat cu mic, cu mare că România a acceptat, doar de principiu, zice-se, amplasarea pe teritoriul naţional a unor elemente ale scutului antirachetă american.

Punct ochit, punct lovit. Adevărul e că de mult doream să fim siguri că americanii sînt şi vor fi cu noi. Şi nu ne vor lăsa de izbelişte, cum au făcut ruşii în Primul Război Mondial. Cînd, aliaţi, nealiaţi, ne-am pomenit singuri în faţa forţelor Puterilor Centrale. Şi, cu uriaşe sacrificii, am realizat, ca stat român, un vechi vis: întregirea României.

A fost.

Dar acum?

Acum, dincolo de interminabilele frămîntări intestine, de ciorovăielile fără noimă şi de gîlcevile fără limită, sînt cîteva puncte esenţiale de pe agenda naţiunii cărora nimeni nu le poate contesta prioritatea. Şi importanţa. Sigur că bombăneli sînt şi vor fi. Sigur că obiecţii şi cîrteli vor apărea – au şi apărut. Sigur că, poate, un anume alt mod de procedură de luare a deciziei ar fi fost de dorit. Dar, una peste alta, decizia CSAT este corectă. Sîntem o parte a NATO, sîntem într-un parteneriat special cu USA, avem o altă viziune despre America şi americani decît grecii, sîrbii sau ruşii. Dar asta nu ne împiedică să luăm decizii corecte. Şi, mai ales, pragmatice, în propriul nostru interes. Jocul alături de americani şi prezenţa alături de ei de fiecare dată ne pot ajuta să fim şi noi în cărţi. Ne place sau nu, jocurile lumii de azi nu se mai fac la Roma, Constantinopol sau Moscova, ci la Washington şi Bruxelles. Asta e. Nu ştim exact detaliile acestui parteneriat strategic cu USA şi care vor fi avantajele concrete sau dezavantajele posibile şi ale participării României la scutul antirachetă american.

Început din vremea lui Ronald Reagan, prin costisitorul „Război al stelelor“, cel care muta în spaţiul cosmic apărarea Occidentului de diferiţi factori de risc – comunist sau islamic; la acea dată, URSS-ul era încă un duşman ideologic şi, nu în ultimul rînd, militar al Statelor Unite – şi cîştiga o luptă dură tehnologică cu sistemul militar-economic sovietic, scutul de protecţie al SUA şi-a mărit raza de acţiune. Modificînd din mers şi posibilele ţinte, realcătuind o nouă configuraţie geostrategică a posibilor adversari. Acum, pericolele iminente şi reale, din păcate, sînt Iranul şi Coreea de Nord. Înarmarea Teheranului şi a Phenianului cu rachete cu rază lungă de acţiune, dar şi cvasicertitudinea existenţei focoaselor nucleare – informaţie de ultimă oră, confirmată şi de Serviciile Secrete germane – au obligat Administraţia Obama să nu renunţe la scutul antirachetă. Dacă cehii şi polonezii au avut anumite obiecţii faţă de amplasarea unor elemente ale scutului pe teritoriul lor – dincolo de mîrîielile constante ale ruşilor –, iată că o schimbare de strategie militară împacă şi capra românească, şi varza rusească.

Existenţa Mării Negre şi învecinarea României cu aceasta au făcut posibilă o nouă variantă de scut, care să aducă România în prim-planul atenţiei vieţii politice internaţionale. Ceea ce nu e chiar rău, de ce să nu recunoaştem. Vom avea asigurată protecţia teritoriului naţional nu doar de rachetele de intercepţie sau de bateriile „Patriot“, dar vom fi agăţaţi şi de axa – nu doar strategică, dar şi economic-financiară – Ankara-Ierusalim. Atît Israelul, cît şi Turcia sînt puteri zonale a căror influenţă regională este de necontestat. Turcia este un aliat preţios al Israelului şi un partener nu de neglijat al României. Succesele diplomatice şi rolul de mediator jucat de Turcia în conflictele din Caucaz sau din Orientul Mijlociu nu pot lăsa indiferentă România.

Oricîte sentimente filo- sau antiruseşti s-ar dezvolta în viitor pe pămînt românesc, interesele ţării sînt mai presus de simpatii sau antipatii. Avem interese mari la ruşi, dar prioritare sînt, şi vor rămîne, cele cu UE, NATO şi SUA. Aici nu mai există paranteze. Şi loc pentru „dar“ sau „însă“. Traian Băsescu a jucat bine aici pe cartea americană. Că ne place nouă de scut sau că nu ştim exact costurile acestei decizii ar fi alte socoteli. Una peste alta, răspunsul părţii române la solicitarea americană nu putea fi altul. Cine şi ce forţă politică din România responsabilă şi-ar fi permis un refuz? Nimeni. Restul sînt vorbe de clacă. Politica mare nu se face cu sentimente şi simpatii, ci cu raţiune şi interese. Iată că, de această dată, sîntem alături de decizia luată de CSAT şi de preşedintele Traian Băsescu. Asta nu înseamnă că nu ne vom exprima dezacordul dacă Elena Băsescu va fi numită ambasador al României în Statele Unite. Asta aşa, ca dar de nuntă la preconizata căsătorie a beizadelei prezidenţiale, dar şi ca o confirmare a faptului că la noi se poate orice şi că nimic nu e fără un dedesubt.

Să sperăm că va fi bine şi la vară cald.

Recomanda articolul prin: