OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inconjurati de prea multa expertiza si desteptaciune prin mass-media noastra, tindem sa uitam care este rolul partidelor politice si al politicienilor, in forumul acela hulit numit Parlament. De exemplu, pe un site foarte influent, cu milioane de vizitatori, un blogger la moda, Doc i se spune (un personaj autoinventat care scrie pe diverse teme politice), observa cu indignare: „Chestiunea principala din motiunile parlamentarilor nostri este declaratia politica, critica pe ton polemic a adversarilor. Masurile solicitate guvernului par efectiv a fi doar un pretext pentru un atac partizan“.

Omul ii acuza, in fapt, pe politicieni, pe parlamentarii ca se tin de motiuni cu un caracter pronuntat politic, in loc sa ofere niste solutii, niste idei. De pilda, cum sa scoata Guvernul agricultura din groapa si cum sa schimbe numele crizei ce are loc in sanatate din Nicolaescu in altfel. in fine, laitmotivul comentatorilor si mai ales al moderatorilor de radio si TV este „cit de prosti sint politicienii“ si „ia uite cum se lupta astia pentru putere“. Ar putea fi, in schimb, niste birocrati disciplinati, responsabili, toti pentru unul si unul pentru toti, pentru tara si neam.

Nu domnilor, nu. Asta fac politicienii: se bat pentru putere, pentru imagine, si fiecare dintre ei vrea sa fie el cel care cistiga increderea romanilor. Si nu-si permit sa stea locului si sa-i lase pe ceilalti sa aiba initiative, sa creeze teme de dezbatere. Alternativa este un guvern de tehnocrati, sprijinit de un parlament de tehnocrati, oameni care nu pot fi altceva decit fosti birocrati. Nu as vrea sa avem un sistem de promovare a politicienilor, in care birocratii sa fie cei care, de comun acord, sa traseze politicile in tara aceasta. Prefer acest rau mai mic, cu tot caracterul sau balcanic, si nu fac decit sa sper ca acest caracter se va diminua, fara a se topi intr-o tehnocratie. Amintiti-va de teribila birocratie comunista, care – fie ca vrem sau nu sa recunoastem – avea caracteristicile de baza ale oricarei alte birocratii. Toate sint la fel!

Ne criticam de zor politicienii, si Dumnezeu stie ca avem si de ce! Dar trebuie sa fim atenti totodata la cum criticam si sa ne gindim si la ce vrem in loc. A face un scop din a fi cel mai critic comentator de pe piata nu e un lucru foarte intelept. Trebuie sa avem grija nu doar la ce criticam, ci si la cit criticam. Evident, democratia presupune citeva libertati importante pentru noi: cuvintul, accesul la informatii, libertatea de a oferi informatii, de a publica s.a.m.d. Orice tendinta de cenzura inhiba libertatea. Dupa cum ne arata Karl Popper: „exista insa si un abuz de libertate, analog abuzului puterii statale“. Iar la noi se abuzeaza de libertatea cuvintului si a presei, asa cum nu stiu sa se mai abuzeze in alta parte. Uitati-va doar in ograda trustului lui Voiculescu. Si nu doar la el. Un raport publicat recent de CJI ne arata cum „dupa schimbarea de putere politica din decembrie 2004, cel putin doi dintre controversatii miliardari ai Romaniei au inceput sa investeasca in presa. Miscarile lor au schimbat harta mass-media autohtone“. Si nu au investit in presa ca sa cistige bani, ci ca sa piarda, in mod calculat. Popper era convins ca nu putem face legi care sa reglementeze cit poate ingradi statul (prin justitie) libertatea presei si cit poate presa abuza de libertatea ei, dezinformind si instigind absurd. in afara de legi si justitie, e nevoie de multa bunavointa.

Dar lucrurile par sa se indrepte, pe alocuri. Acelasi raport CJI citat mai sus arata ca „atit in cotidiene, cit si in saptaminale se mentine tendinta de inmultire a articolelor de opinie care critica practici jurnalistice, articole ce joaca, implicit, un rol de educare a gusturilor publicului. Consumatorul de media, publicul si drepturile sale sint cele mai des invocate argumente care stau la baza criticii produselor si practicilor jurnalistice“. Sint foare curios ce ecou va avea acest raport in breasla, dar anticipez deja ca el nu va fi foarte citat.
Este interesant cum jurnalistul, comentatorul avizat pe diverse teme, intocmai ca un functionar profesionist, compara intr-o maniera nefavorabila amatorismul politicienilor cu propria lor expertiza specializata; conflictele dintre diferitele partide si grupuri de interese cu propria lor „viziune“ asupra interesului general al societatii si al statului. Ei bine, eu nu as vrea sa fiu „condus“ de unii ca acestia, care „stiu ei mai bine“ cum e bine. Cu toate relele lui, politicianul este singurul capabil sa-si asume raspunderea pentru o politica sau alta si sa mobilizeze masele pentru sustinerea ei. El este cel pe care trebuie sa-l invatam sa renunte la functie, in caz de esec, si sa faca pasul inapoi, in cazul in care isi pierde sprijinul. Sa lase locul altuia care se bucura de increderea noastra.

P.S.: Personajul cel mai criticabil pentru orice ziarist, indiferent de proprietar, a fost si va ramine parlamentarul. Moarte cliseului care il arata pe parlamentar furat de amorteala, la plicticoasele sedinte de plen! Eu unul, sa fiu cufundat intr-un scaun confortabil de genul acelora din imensele sali ale plenurilor Camerei sau Senatului, as dormi bustean. Prin ce chinuri teribile as trece pe fundalul vocii monotone a presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu! Salile acelea sint improprii, inumane chiar. Distanta dintre cei de pe scaune, dintre sala si prezidiu, este absurda, tributara unei filozofii politice staliniste. Acolo nu ai cum sa creezi o atmosfera favorabila lucrului. Cind am vizitat Bundestag-ul si salile citorva parlamente de land-uri din Germania, am fost aproape socat de functionalitatea si simplitatea acelor sali. Acolo toata lumea se afla la acelasi nivel, participarea si interactiunea fiind practic garantate chiar de designul salilor de sedinte. Reforma clasei politice ar trebui sa inceapa cu transformarea integrala a Casei Poporului in muzeu si cu mutarea Parlamentului in niste sali rezonabile.