Nr. 750 din 28.11.2014

On-line - actualitate
Eveniment
Actualitate
Inedit
Informaţii
Politic
Memorii
Arte
Dialog
Agenda culturală
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2007   |   August   |   Numarul 386   |   De pe un pisc al confirmarilor

De pe un pisc al confirmarilor

Autor: Geo ŞERBAN | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Fila de calendar cu data de 24 august consemneaza anul acesta, in contul lui B. Elvin, o frumoasa aniversare. Confratele nostru implineste 80 de ani.
Ar fi nedrept pentru el si pagubitor pentru noi sa trecem mai departe ca si cum nimic nu se intimpla. Nedrept fata de prestatia scriitoriceasca ajunsa la un activ de peste sase decenii, fara a ceda conjuncturilor in atitea rinduri vrajmase. Pagubitor, intrucit ne-am priva de prilejul nimerit de a medita la cariera construita consecvent pe principiile onestitatii si scrupulului profesional, departe de zarva publicitara si a stimulentelor de gasca.

Un proces de clarificare launtrica
Probabil ca forurile literare isi vor semnala prezenta tutelara sub forma stereotipului mesaj omagial, alcatuit din aceleasi fraze de serviciu, plimbate de la un membru al obstii la altul, an de an, cuvinte bombastice, redundante, incapabile sa suplineasca deficitul de cunoastere, agravat prin indiferenta vag stilizata protocolar. Demnitatea oricarui literat merita sa fie scutita de un atare supliciu.
Este in chiar titlul uneia dintre cartile din zestrea lui B. Elvin un apel la moderatie si echilibru, inclusiv in atitudinea grabita de a stabili ierarhii, mai mult prin distribuirea de etichete decit prin popas reflexiv rabdator, contextualizat, incredintat calm filtrului critic.

Cartea se cheama Datoria de a ezita si este alcatuita din secvente retrospective, unele cu incarcatura memorialistica, autobiografica, altele – notatii de lectura spre a fixa adeziuni la un anumit tip de literatura, comportament sau manifestare a constiintei de autor, apte a servi drept etalon nu numai pentru cine imbratiseaza meseria literelor. Nu exista, neaparat, intre secvente, o succesiune strict cronologica. Ordinea ramine aleatorie, oarecum in functie de reverberatiile aducerilor aminte. Trebuie sa stii prea in detaliu traseul urmat de Elvin, ca sa legi evocarea de la inceputul carierei lui Eugen Schileru de faptul ca acesta dirija pagina culturala a cotidianului Viitorul, unde sarbatoritul de astazi isi cumpanea „ezitarile“ debutului intr-un medalion Ibsen, aparut la 22 decembrie 1944. Cind il citeaza acum, en passant, pe Malraux, mai mult ca sigur ca are in gind comentariul despre pilda „rezistentei“, intruchipata de autorul Conditiei umane, dupa cum sublinia in primavara lui 1945 la Victoria lui N.D.Cocea. Asijderea, in afectiunea marturisita pentru Mihail Petroveanu sau Ovid S. Crohmalniceanu intra vechimea intilnirii cu fiecare din ei in paginile saptaminalului Lumea din 1946. Asta numai pentru a actualiza citeva antecedente, omise din evidenta dictionarelor curente, fie cel de la Cluj (Zaciu si echipa), fie cel academic, patronat de Eugen Simion.

Compusa din episoade de tonalitati diferite, Datoria de a ezita mizeaza pe abilitatea cititorului de a intui, in fragmente, sensul global, o coerenta de substanta. Conteaza prea putin ca despre orasul natal, Moinesti, vine vorba in carte abia catre sfirsitul fluxului narativ. Pagina respectiva se nutreste dintr-un amestec de impacare cu destinul modest al urbei si humorul situatiei de a vrea sa descoperi caile raiului acolo unde localnicilor le este rezervat, indeobste, infernul. Era prematur pentru a intelege notiuni ca soarta, predestinare, discriminare, dar firul naratiunii tocmai intr-acolo bate, cu preocuparea insistenta de a incredinta faptelor obligatia edificarii, ocolind vorbele mari, retorica emfatica. Desi e vorba despre propria evolutie, Elvin pune in practica preceptul luat din Camus, al „datoriei de a ezita“, straduindu-se sa evite pe cit posibil referintele explicite la tipul de experiente parcurse, nu o data, cu consecinte dramatice. Despre insasi vocatia lui de scriitor vorbeste pe ocolite, indirect, apelind la motivatiile altora, selectate in functie de rasunetul public (vezi capitolul „A scrie“). Cineva mai putin versat nici n-ar baga de seama ca, sub aparenta confesiunii oarecum la voia intimplarii, se desfasoara un proces de clarificare launtrica, experienta de viata si literara intra in dialog cu luminile si umbrele epocii, pe parcursul pasilor din bilant realizarile alterneaza cu esecurile, adesea dificultatile obtureaza, daca nu chiar altereaza, victoriile.

Absenteaza in totul euforia succeselor, cu toate ca nu au lipsit, dar nu se face parada de ele. Ca sa scape de grija evidentei realizarilor si pronuntarii asupra fiecareia in parte, autorul ofera cititorilor, de la inceput, lista lucrarilor publicate. E un tablou sinoptic, sistematizat la rece, pe categorii si genuri, ferit de subiectivismul preferintelor: mai intii, asa cum s-au ordonat parca de la sine aparitiile, volume de critica si eseuri, de la cele doua micromonografii dedicate, in 1955, lui Geo Bogza si lui Mihail Sebastian, pina la excelenta panorama Dialogul neintrerupt al teatrului in secolul XX, din 1973. Lista poate n-ar fi prea mare, dar cuprinderea registrului de preocupari impresioneaza – de la Anatole France la Cehov, de la Camil Petrescu la Caragiale, plus o sinteza despre dramaturgia moderna, Teatrul si interogatia tragica, de fiece data din postura de pionierat. Acestora le-a urmat, la fel, in bloc, suita romanelor iesite in librarii intre 1973 si 1988, cu o revenire la prozele din Numaratoarea inversa (1997). Daca nu am gresit la contabilizarea finala, rezulta o surprinzatoare simetrie de cite opt titluri. Laolalta insumeaza tenacitatea scrierii a sute, a mii de pagini, care – asezate unele peste altele – produc sugestia unui pisc inaltat pe inversunarea morala de a nu ceda capcanelor, multiple si de tot soiul, in acel timp al uniformizarii colective, impuse gindurilor si sentimentelor, greu de invins doar cu ambitia exprimarii zbuciumului personal prin creatii autentice.

Ne-a ramas intacta apropierea sufleteasca
Dintre capcane, Elvin insista asupra fricii, ca o constanta in relatia dintre oameni, indata ce regimul autoritar comunist a pus dogma luptei de clasa la baza orinduirii silnic instaurate din momentul caderii tarii in zona dictatului sovietic. La inceputurile regimului de proletarizare fortata, teroarea politieneasca a capatat forme monstruoase. A intervenit, insa, dorinta autoritatilor de a se emancipa de sub tutela rasariteana, concomitent cu nevoia de a obtine increderea populatiei in diversele manevre de zisa independenta, o minima adeziune macar la nivelul suportarii apatice, nediferentiate, care sa nu tulbure ambianta incorsetata in chingile limbajului de lemn. Atunci, frica s-a nuantat si a cedat intiietatea unei stari de spirit viciate de duplicitate. S-a instaurat era ipocriziei, a falsitatii si lasitatilor, cu consecinte ce se resimt inca. Multe din temerile si riscurile acelor imprejurari le-am impartasit cu autorul Datoriei de a ezita, trecind temporar prin aceleasi redactii, un timp la Editura pentru Literatura, apoi la Viata romaneasca, pina la intempestiva epuratie din vara lui 1958. Am avut iluzii comune si le-am pierdut, am avut sperante identice irosite pe drum, cind nu erau spulberate din fasa. Ne-a ramas intacta apropierea sufleteasca, de natura sa ne ajute a depasi opacitati, deosebirile inerente in evaluarea factorilor inconjuratori, si a sudat afinitati, intemeiate pe aprecierea eforturilor fiecaruia dintre noi de a-si pastra integritatea launtrica. Ma intreb daca am slujit fidel principiul integritatii etice, aminind mereu a ma pronunta public despre realizarile prietenului.

A intervenit un fel de pudoare, de ordinul ezitarilor marturisite de Elvin insusi, cind recunoaste ca a lucrat treizeci de ani in perfecta intelegere cu Radu Beligan, la Teatrul National, dar i-a ramas dator cu elogiile ce i se cuveneau pentru izbinzile artistice cumulate. Constat si eu, fata de Elvin, la ceas aniversar, datorii similare in catastiful unei solidaritati tacite, consolidate ani si ani. incerc sa le asum integral, cit ma pricep mai sincer, mai apt sa impartasesc bucurii si tristeti ale celuilalt, decis a pastra intacta imaginea amintirilor scumpe amindurora. indraznesc sa-i urez, dupa aceasta timida demonstratie de amicitia, sa vie pentru amindoi momentul a convorbi, in tihna, de senectute. Dar si atunci, sa ne pastram condeiul ager, mai departe greu de induplecat la concesii, masurat in entuziasme si capabil inca a trage vlaga din avalansa indoielilor.

 
 
 
Cele mai citite articole
Vot rezidual versus vot aspiraţional
O zi mai lungă decît veacul
Puterea preşedintelui
Alchimia unor alegeri făcute în reţea
INEDIT. Histrionul tragic
Cele mai comentate articole
Vot rezidual versus vot aspiraţional
Alchimia unor alegeri făcute în reţea
Puterea preşedintelui
O zi mai lungă decît veacul
INEDIT. Histrionul tragic
Cele mai recente comentarii
Mirare.
...
Intr-adevar,
Excelent text!
@Claudia Vilceanu
 
Parteneri observator cultural
Oamenii Timpului