OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nicaieri ca in pseudo-democratie verbalismul, las ori indraznet, nu-si aroga drepturi mai intinse si mai necontestate. Cetatenii: victime consimtinde ale exercitiilor retorice. Toate instinctele, toate pasiunile, toate poftele, toate nebuniile – trezite, excitate, lingusite, incurajate. Iar opera de guvernare, film sonor, in care vorba umflata desleaga toate dificultatile, iar stearpa agitatie da tuturor, cirmuitorilor ca si cirmuitilor, iluzia marilor actiuni constructive. Si astfel cuvintul, care a fost la inceputul inceputului, adeseori e si la inceputul sfirsitului.

n Cele mai odioase sint dictaturile ipocrite: au toate indraznelile in abuz si toate nerusinarile in depravare, iar in schimb, nici o raspundere. E lasitatea ridicata in sistem de guvernamint.
n Personalitatea sefului – atunci cind e intr-adevar covirsitoare – devine adeseori funesta pentru existenta partidului. Zdrobiti de proportiile extraordinare ale inteligentei conducatoare, deprinsi sa asculte si sa se incline, partizanii ajung o turma, pe care disparitia marelui pastor o lasa lipsita nu numai de orice vointa proprie, dar si de orice simt al orientarii.
n Numai un mare dispret pentru cei de cari te servesti iti poate da taria de a-i minui si putinta de a-i exploata.

n Aerul solemn da si celui mai imbecil o aparenta de demnitate, care impune. Daca esti intr-adevar inteligent, te poti dispensa; daca insa iti dai seama de propria-ti inferioritate, fii demn, fii grav, fii solemn. Mai curind ori mai tirziu vei ajunge.
n Principiile si institutiile sint ca lichidele: iau forma vasului in care sint turnate. Principiile marei revolutii franceze in tara romaneasca! Institutia parlamentului ori a sufragiului universal pe malul Dunarii!... Si e o fericire ca e asa. Intr-altfel, principiile si institutiile ar ramine intacte, dar vasul ar plesni si, orice s-ar zice, mai bine sa traiasca vasul.
n Daca, dupa spusa lui Diderot, intelepciunea e stiinta fericirii, nebunia ar trebui sa fie a nenorocirii. Si, totusi, in politica nebunii sint cei mai fericiti.
n Intre politica si autocritica e o incompatibilitate absoluta. Daca Fabius, palavragiu indraznet si lipsit de orice scrupul, si-ar vedea o singura clipa in oglinda chipul lui adevarat, ce i-ar mai ramine din increderea si indrazneala lui?

n Nu-i om care sa reziste lingusirei. Sa stii numai s-o intrebuintezi pe cea care trebuie: grosolana fata de unii, subtila fata de altii.
Receptivitatea victimei nu are niciun raport cu gradul ei de cultura. Am cunoscut oameni inteligenti cari acceptau cu placere lingusiri de cea mai grosolana speta, si am cunoscut oameni mediocri, pe cari numai o lingusire subtila ii dispunea favorabil.
n Nemultumiti de a se fi aranjat in viata, unii vor sa se aranjeze si post mortem. Isi tin jurnalul, scriu memorii, aduna hirtii, pun in evidenta ceea ce le convine, distrug ceea ce le-ar umbri memoria, fac, in scurt, tot ce le sta in putinta pentru ca, in ochii posteritatii, sa straluceasca in haine de sarbatoare. Si totusi, e destul ca intr-o buna zi un petec de hirtie sa iasa dintr-un sertar uitat pentru ca defunctul sa apara in pielea goala. Orice s-ar zice, exista si in Istorie o justitie imanenta.

n Fericiti cei suficienti, caci a lor e imparatia politica! Ei au toate certitudinile si toate nazuintele. Izbinda lor e numai o chestiune de timp. Izbutesc sa nu cada in ridicol? Victoria lor e sigura. Si, la urma urmei, de ce ar cadea cind un suficient gaseste intotdeauna mii de mai suficienti cari sa-l admire?
n Politica este mai presus de toate arta de a masca, sub aparente de principii si idealuri, interese si ambitiuni personale.
n Ridicolul nu omoara decit intr-o societate care are sentimentul acestei atitudini.
n In politica onestitatea oboseste. Pe ceilalti, ca si pe cei cari o practica. (1937)