OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prezentăm în rîndurile următoare ce s-a preluat în România literară în septembrie 2009 dintr-un articol publicat în Observator cultural în septembrie 2005 (preluare fără ghilimele, fără a semnala citatele, dar cu neaşteptate pociri)

Recent, Ioana Diaconescu a publicat în nr. 35, din 4 septembrie 2009, al României literare, articolul intitulat „Ion Barbu în arhiva operativă a Securităţii“. Am parcurs pasaje întregi ale respectivului articol cu un sentiment de neobişnuită familiaritate. Îmi amintesc foarte bine perioada cînd am scris, împreună cu Wladimir Boskoff, articolul pe care noi l-am intitulat „Povestea «spaţiilor Barbilian» sau ce s-a mai întîmplat după Joc secund“, apărut în numărul 286 al Observatorului cultural, din 15 septembrie 2005. Îmi amintesc fiecare frază a acelui articol, pentru că fiecare detaliu a fost acoperit de investigaţii, căutări şi eforturi, de discuţii între cei doi coautori. Versiunea noastră în română a fost elaborată după ce expusesem aceste informaţii într-o conferinţă organizată de American Mathematical Society la Universitatea Santa Barbara, din California. Alături de profesorul W. Boskoff, care a investit o viaţă în studiul operei matematice a lui Barbilian, am dorit să prezentăm publicului interesat de literatura lui Ion Barbu o sinteză actualizată a receptării lucrărilor sale matematice. O asemenea actualizare nu exista în 2005. Nu m-aş fi aşteptat vreodată ca cineva să preia fără indicarea sursei idei întregi din articolul nostru, referinţele şi, pînă la urmă, povestea în sine (pentru că referinţele sînt povestea, ele sînt substanţa unei cercetări în domeniul istoriei matematicii). În articolul Ioanei Diaconescu, idei întregi sînt expuse în aceeaşi ordine ca şi în articolul nostru, datele şi referinţele sînt cele pe care le-am indicat noi, iar în articolul nostru aceste date apar pentru prima oară. O astfel de preluare ar fi meritat citarea sursei, dar Ioana Diaconescu nu o face.

-

Astfel, în articolul Ioanei Diaconescu citim: „În 1934 participă la un congres de matematică la Praga, cu o lucrare cu care îi atrage atenţia lui L.M. Blumenthal, unul dintre cei mai importanţi geometri, care publică în 1938 un paragraf dedicat «spaţiilor Barbilian». Curînd, istoria dramatică a Estului cu impunerea Cortinei de Fier a dus la separarea violentă şi totală de lumea occidentală“. A se nota faptul că Ioana Diaconescu nu specifică unde publică Blumenthal acel paragraf. Locul publicării e important.

În articolul nostru, publicat cu patru ani în urmă, putem citi: „În 1934, Ion Barbu a participat la un congres de matematică la Praga. Comunicarea de la Praga a fost publicată, ca o scurtă notă de două pagini, în culegerea de documente a conferinţei [...]. Într-un volum de L.M. Blumenthal, apărut la University of Missouri în 1938, cu un «Cuvînt înainte» de Karl Menger şi intitulat Distance geometries; a study of the development of abstract metrics, se află un paragraf dedicat «spaţiilor Barbilian». După 1939, interesul matematic al lui Dan Barbilian se deplasează spre aria algebrei şi a teoriei numerelor. Din păcate, această modificare de arie a cercetării s-a petrecut înainte ca el să-şi fi adus într-o formă finală teoria pe care o gîndise în perioada 1934-1939. Apoi, aşa cum e bine cunoscut, avea să urmeze o perioadă istorică frămîntată care, cel puţin în România, nu s-a încheiat curînd. Una dintre consecinţele apariţiei Cortinei de Fier a fost ruperea contactelor din lumea ştiinţifică la nivel personal şi instituţional“.

-

Mai departe, în articolul semnat de Ioana Diaconescu, stă scris: „Cu toate astea, în 1954 aflăm că matematicienii americani se interesează de teoria lui Barbilian lansată de acesta în 1934. Paul Joseph Kelly, matematician, cu vechi preocupări literare şi de lingvistică, devine după război profesor la University of California, Santa Barbara. El publică în 1954 un articol într-o revistă de matematică, unde îşi arată preferinţa pentru abordarea temei de către Barbilian, în detrimentul modelului Poincaré, abordarea lui Barbilian «avînd avantajul simplităţii şi generalităţii»“.

În articolul nostru, publicat în septembrie 2005, citim că: „în timp ce Dan Barbilian preda şi reflecta asupra unor chestiuni de algebră la Universitatea Bucureşti, la celălalt capăt al lumii ideea lansată de el la Praga în 1934 suscita în continuare interes. Cel care avea să o repună în discuţie după război a fost Paul Joseph Kelly. Născut în 1915, în Riverside, California, Kelly a fost interesat la început de limbi străine, poezie şi proză umoristică, înainte de a opta pentru o carieră în matematici. Şi-a susţinut teza de doctorat în 1942, la Universitatea din Wisconsin – Madison şi apoi a fost, vreme de trei ani, locotenent în forţele aeriene ale SUA. După război, a devenit profesor la University of California Santa Barbara [...]. În perioada cînd a fost interesat de «spaţiile Barbilian» a scris, între altele, articolul «Barbilian geometry and the Poincaré model», apărut în American Mathematical Monthly, în numărul din mai 1954, la pp. 311-319. Articolul lui Kelly începe astfel: «Într-o foarte scurtă lucrare din ãasopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), D. Barbilian defineşte o clasă de spaţii metrice (pe care le vom numi «spaţii Barbilian») şi enunţă cîteva dintre proprietăţile lor. [...] Ni se pare că abordarea lui Barbilian asupra modelului Poincaré are anumite avantaje de simplitate şi generalitate»“. A se nota că aprecierea asupra simplităţii şi generalităţii abordării lui Barbilian îi aparţine lui Kelly, trunchierea Ioanei Diaconescu fiind aici cel puţin neinspirată.

Interesantă este ordinea în care sînt menţionate numele şi citările în cele două pasaje. Cine a mai citat în publicistica românească din articolul lui P.J. Kelly vreodată? Ca să nu întrebăm cine-l poate parcurge pînă la capăt...

-

Dacă am fi putut crede că pasajele de pînă acum ar fi fost nişte simple coincidenţe fericite, următorul pasaj face o trimitere la Mathema-tical Reviews, baza de date cu care matematicienii lucrează în fiecare zi. Cui i-ar fi dat prin minte să urmărească receptarea lui Dan Barbilian acolo? Oricărui matematician, neîndoielnic. Ioana Diaconescu scrie, stîlcind de mai multe ori numele Monthly în Montly, ceea ce trădează o relaţie specială cu limba engleză, relaţie care îi îngăduie licenţe poetice pe care noi, ceilalţi, nu ni le-am permite: „L. Blumenthal avea să facă, în Mathematical Reviews, recenzia la articolul lui Kelly. Ion Barbu află, la Bucureşti, din această revistă, despre articolul lui Kelly din Montly, în momentul în care credea că nu mai interesează de mult, pe nimeni, cercetările lui de dinainte de război. Acest succes îl încurajează să se întoarcă la studiile de geometrie şi să-şi ducă la bun sfîrşit cercetările începute cîndva. Astfel, spre sfrîşitul vieţii, va concepe patru lucrări de geometrie pe tema cunoscutului subiect“. (În România literară, expresia de mult apare scrisă dezlegat.)

Cu patru ani înainte, articolul scris de dl Boskoff şi de mine descria situaţia astfel: „Recenzia din Mathematical Reviews a articolului lui Kelly avea să fie scrisă de Blumenthal. La Bucureşti, Dan Barbilian află din Mathematical Reviews despre articolul lui Kelly din Monthly şi vestea trebuie să-l fi impresionat. Barbu credea uitate şi lipsite de interes cercetările lui de dinainte de război. Ideea că acea construcţie încă interesează şi că se poate bucura de o atare audienţă îl seduce şi îl face să se întoarcă la geometrie pentru a finaliza munca de dinainte de război. În ultimii trei ani ai vieţii, Barbilian avea să scrie patru lucrări de geometrie dedicate acestui subiect“.

Cele două pasaje seamănă foarte mult.

-

Să notăm că Ioana Diaconescu se referă la „spaţiile Barbilian“ ca fiind „tema cunoscutului subiect“. Ba nu erau cunoscute deloc, contribuţiile lui Barbilian asupra spaţiilor respective erau originale, iar dificultatea subiectului făcea tema respectivă obscură chiar şi matematicie-nilor. Cîţi literaţi sînt familiarizaţi cu ideea de spaţiu metric? Probabil ceva mai puţini decît matematicienii familiarizaţi cu „spaţiile Barbilian“, iar aceştia sînt şi ei foarte puţini. Oricum, subiectul „spaţiilor Barbilian“ (cum le numeşte P.J. Kelly, urmîndu-l pe Blumenthal) era departe de a fi popular în perioada 1958-1961, aşa că oare la ce se referă aprecierea „cunoscut“? Ioana Diaconescu preia informaţiile, dar parcă nu deţine proprietatea cuvintelor, parcă nu înţelege despre ce este vorba. În schimb, simte nevoia unor adăugiri care ar stîrni pisma lui Misail Călugărul.

-

Ioana Diaconescu scrie: „Teoria din 1934 ajunge din nou în atenţia americanilor, odată cu publicarea, în 1981, de către Kelly, a unui manual de geometrie neeuclidiană, împreună cu G. Mathews; manualul se încheie cu un capitol despre «spaţiile Barbilian», temă folosită în ilustrarea geometriilor neeuclidiene“. Eroarea transcrierii numelui Mathews în loc de Matthews îi aparţine Ioanei Diaconescu.

În 2005, am scris: „putem spune că ideea din 1934 a dovedit o durabilitate remarcabilă. În 1981, P.J. Kelly a publicat la Springer-Verlag un manual de geometrie neeuclidiană, împreună cu G. Matthews (de la Universitatea Statului California), volum care se încheie cu un capitol dedicat «spaţiilor Barbilian»“.

Această ultimă preluare, fără indicarea sursei, constituie un indiciu în plus. Cine a mai menţionat vreodată, în spaţiul publicistic românesc, cartea scrisă de Kelly şi Matthews în cei 24 de ani care s-au scurs de la momentul apariţiei ei, în 1981, şi pînă în 2005, cînd a apărut articolul nostru? Şi nu-i întîmplător. În primăvara lui 2005, am inclus pentru prima oară „spaţiile Barbilian“ în cursul meu de fundamentele geometriei (un curs apropiat în spirit de ceea ce preda în acelaşi sistem universitar şi profesorul G. Matthews, care probabil a fost interesat de aceleaşi motivaţii geometrice).

-

Am simţit nevoia să scriem şi o versiune ceva mai tehnică a cercetării noastre, a cărei expunere pregătită pentru publicul larg a apărut în Observator cultural şi este disponibilă pe Internet în arhiva revistei (e foarte probabil ca Ioana Diaconescu să fie deja familiarizată cu acest detaliu). Acest al doilea material a apărut sub titlul „The history of Barbilian’s metrization procedure and Barbilian spaces“, în Memoriile Secţiilor ştiinţifice ale Academiei Române, seria IV, 28 (2005), pp. 7-16 (2007). Ne-am dorit ca prin acest gest să sintetizăm evoluţia unei teme care ni se pare a fi însemnat mult pentru cultura matematică din Universitatea Bucureşteană şi nu numai. Iar dacă tot ne propunem să cităm Mathematical Reviews, aşa cum Ioana Diaconescu ne dă de înţeles că procedează, ar merita să amintim recenzia cu numărul MR2360445, scrisă de Hans Sachs. Acolo se spune, referindu-se la articolul nostru din Memoriile ştiinţifice: „In this excellent overview work the authors describe the historical development of the so-called Barbilian spaces, which are metric spaces constructed by a special method in order to produce models of non-Euclidean geometry. Besides the original work of D. Barbilian, some of his newer results, which are occasionally overlooked, are cited. The overview article contains 43 important references and will be a great help to researchers who would like to become more acquainted with this area“. Aşadar, o sinteză apreciată drept „excelentă“ de un specialist în domeniu nu produce nici o emoţie cuiva care preia informaţiile fără să semnaleze sursa de unde provin aceste date. Ca şi cum aceste informaţii ar aparţine folclorului românesc contemporan. Alăturarea pasajelor de mai sus demonstrează că informaţiile respective au o sursă precisă.

-

Dacă Ioana Diaconescu stăpîneşte aşa de bine istoria matematicii, încît consideră aceste informaţii drept demne de preluat, fără a li se semnala citarea, de ce nu ne ajută şi cu transcrierea istoriei receptării lucrărilor de algebră axiomatică ale lui Dan Barbilian, cele publicate la Hamburg, în 1940, şi, respectiv, 1941, pe care le aminteşte în textul ei, dar cărora în România literară nu le detaliază receptarea? De ce oare un articol, care şi-ar propune aparent să ia în discuţie o cercetare făcută în arhivele CNSAS preia în detaliu informaţii despre cercetarea în geometria metrică (conţinut care este congruent cu textul publicat de noi în Observator cultural, în septembrie 2005), dar nu suflă nici un cuvînt despre receptarea din domeniul axiomaticii? (Hai că se poate: se porneşte din Mathematical Reviews şi, după cîteva luni de clarificări şi studiu, se poate trasa istoria ideilor.) Poate pentru că informaţiile respective nu fuseseră expuse pe înţelesul tuturor de un matematician interesat să facă asta. Şi mai e ceva: Barbilian mai are o contribuţie originală importantă, la care Ioana Diaconescu nu face trimitere, pentru că, neatentă, nu a preluat tot din sursele disponibile. E vorba despre o axiomatizare a mecanicii.

Cititorii pot aprecia, fireşte, ceea ce s-a întîmplat aici. Eu afirm aceasta: Ioana Diaconescu nu şi-a indicat integral sursa informaţiilor de istoria matematicii pe care le-a inclus în articol şi a semnat cu seninătate sub mai multe paragrafe, al căror conţinut era rezultatul unei cercetări cu o sursă cunoscută autoarei, dar pe care a ales să nu o menţioneze.